Tatiana Grimblit

Sfânta muceniță Tatiana Grimblit (1903-1937) a fost asistentă medicală și felcer, care a organizat ajutorarea celor din închisori și din exil, între ei și a clerului Bisericii Ruse. A fost arestată de cinci ori și a fost împușcată la poligonul Butovo, lângă Moscova, la 23 septembrie 1937. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a trecut-⁠o în rândul sfinților la 17 iulie 2002 ca muceniță. Este pomenită la 23 septembrie, în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei și în soborul noilor mucenici de la Butovo.

Copilăria și faptele de milostenie

S-⁠a născut la 1 decembrie 1903 la Tomsk, într-⁠o familie ortodoxă adânc credincioasă. Tatăl, Nicolae Grimblit, era funcționar la administrația accizelor, iar mama, Vera Antoninovna. A fost crescută în dragostea de Dumnezeu și de Biserică de bunicul ei, protoiereul Antonin Aleksandrovici Misiurov. În 1920 a absolvit gimnaziul de fete Mariinski din Tomsk. În același an i-⁠a murit tatăl și a intrat ca educatoare la colonia de copii „Kliuci” din Tomsk.

Atunci s-⁠a sfârșit războiul civil din Siberia, au început represiunile noii puteri sovietice, iar curând Siberia a devenit loc de închisoare și exil. Hotărând să-⁠și închine viața ajutorării aproapelui, Tatiana și-⁠a făcut regulă să schimbe banii câștigați și pe cei pe care îi strângea prin bisericile din Tomsk pe alimente și lucruri și să le dea celor din închisoarea din Tomsk. Venind la închisoare, întreba administrația care dintre deținuți nu primesc pachete cu alimente și le dădea celor aceia. În 1923 a dus pachete unor deținuți nevoiași la închisoarea din Irkutsk. Acolo a fost arestată, învinuită de activitate contrarevoluționară, care consta în binefacerea față de întemnițați, dar a fost eliberată după patru luni.

Arestările

Ajutându-⁠i pe cei din exil și din închisori, i-⁠a cunoscut pe mulți arhierei și preoți vestiți ai Bisericii Ruse, aflați în închisorile din Siberia. Activitatea ei de milostenie a atras tot mai mult atenția oamenilor OGPU. În 1925 a fost arestată a doua oară și eliberată după șapte zile. La 6 mai 1925, la interogatoriu, a spus că din 1920 a dat ajutor material clerului exilat și celor aflați în izolatorul Aleksandrovski, în închisoarea din Irkutsk și în ținutul Narâm, strângând fonduri prin biserici și prin oraș, în bani, lucruri și alimente. A pomenit o expediție de aproape doi puduri către episcopul Varsonofie (Vihvelin) și ajutor către episcopii Victor (Bogoiavlenski), Eftimie (Lapin), Antonie (Bâstrov), Ioanichie (Speranski), Agafangel (Preobrajenski), către preoți și către mireni, în general către deținuți, fără să le știe pricina întemnițării.

A treia oară a fost arestată la 7 mai 1925 și închisă la OGPU din Tomsk. La 26 martie 1926 comisia specială a OGPU a osândit-⁠o la trei ani de exil în regiunea Zârian (Komi), după art. 58-10 din Codul penal al RSFSR. La 15 iulie 1927 a fost trimisă în Turkestan să-⁠și ispășească restul pedepsei, iar la 19 decembrie 1927 a fost eliberată prin amnistie, cu dreptul de a-⁠și alege locul de ședere. Din martie 1928 până la 14 aprilie 1931 a trăit în cartierul Zamoskvareci din Moscova și a cântat în corul bisericii Sfântului Nicolae din Pâji (paroh Gavriil de Melekes), continuând să-⁠i ajute pe cei întemnițați.

A patra oară a fost arestată la 14 aprilie 1931, învinuită de agitație antisovietică sistematică. La interogatoriu a confirmat că le-⁠a ajutat pe cei din exil și din închisori, dar a arătat că i-⁠a ajutat pe toți deținuții, și bisericești, și necredincioși. La 30 aprilie 1931 comisia specială a OGPU a osândit-⁠o la trei ani de lagăr pentru activitate antisovietică, constând în organizarea de „surorități” și „frății” ilegale și în ajutorarea clerului exilat. A stat între 14 aprilie și 9 mai 1931 la închisoarea Butârka, apoi din mai 1931 până în 1932 în lagărul Vișera (Uralii, orașul Usolie), unde a învățat medicină și a lucrat ca felcer. În 1932 a fost eliberată cu interdicția de a locui în douăsprezece orașe ale URSS. A ales să locuiască la Iuriev-⁠Polski, între 1932 și 1933, apoi din 1933 a lucrat ca felcer la spitalul din Aleksandrov, iar din 1935 până la ultima arestare, ca asistentă și laborantă la spitalul raional din Konstantinovo, lângă Serghiev Posad.

Ultima arestare și mucenicia

A cincea și ultima oară a fost arestată la 6 septembrie 1937 și ținută câteva zile la secția NKVD din Konstantinovo. Dintr-⁠o însemnare a ei din ziua arestării: „Am știut, punându-⁠mi crucea, aceasta pe care o port, că iar voi merge. Pentru Dumnezeu nu doar în închisoare, ci și în mormânt voi merge cu bucurie.” La interogatoriu a răspuns că nu a făcut nicăieri și niciodată agitație antisovietică și că, atunci când i se spunea din compătimire că ar putea cheltui bani pe haine frumoase și pe bunătăți, ea prefera să se îmbrace mai modest și să trimită restul celor nevoiași. Întrebată cum s-⁠a arătat ca om religios față de puterea sovietică și față de poporul din jur, a spus că s-⁠a străduit să fie muncitoare cinstită și conștiincioasă și să dovedească astfel că și omul religios poate fi un membru de folos al societății, și că nu și-⁠a ascuns credința. După aceste interogatorii a fost pusă în închisoarea din Zagorsk. Ultimul interogatoriu a fost la 21 septembrie, înainte ca dosarul să fie trimis la decizia „troicii”. A fost întrebată dacă se recunoaște vinovată de agitație antisovietică și de „sabotaj”, adică de omorârea cu bună știință a bolnavilor din spital, și a răspuns că nu se recunoaște vinovată. Citind procesul-⁠verbal, a semnat: „Scris după cuvintele mele corect, citit personal de mine.”

La 6 septembrie 1937 „troica” Direcției NKVD pentru regiunea Moscova a osândit-⁠o la moarte prin împușcare, după art. 58-10, pentru „agitație antisovietică, ajutarea deținuților, convorbiri religioase”. La 23 septembrie 1937 a fost împușcată și îngropată la poligonul Butovo, lângă Moscova. A fost reabilitată de Procuratura URSS la 11 octombrie 1991, pentru sentința din 1931.

Cinstirea

La 17 iulie 2002 Sfântul Sinod a trecut-⁠o în rândul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, pentru cinstire în toată Biserica. La 4 noiembrie 2005, la sărbătoarea hramului bisericii Icoanei Maicii Domnului de la Kazan, cu binecuvântarea mitropolitului Iuvenalie al Krutițkoe și Kolomnei, s-⁠a făcut în curtea bisericii din Reutov slujba de punere a temeliei unei noi biserici în cinstea Arhanghelului Mihail și a muceniței Tatiana (Grimblit). În septembrie 2010 s-⁠a înființat „Serviciul voluntarilor ortodocși ai Sfintei Tatiana (Grimblit)”, care lucrează cu copii bolnavi de cancer și ajută bătrâni la domiciliu, organizând acțiuni caritabile și concerte. Despre ea s-⁠a făcut documentarul „A da totul. Sfânta muceniță Tatiana Grimblit” (2010), în regia lui Inga Monaenkova, premiat la festivalul de film ortodox „Întâlnirea” din 2011, iar în 2013 o parte a unei serii din programul lui Felix Razumovski „Cine suntem?” i-⁠a fost dedicată. La 9 iulie 2019 Sfântul Sinod a aprobat textul slujbei noii muceniței Tatiana Grimblit. S-⁠a păstrat un caiet cu versurile ei, din 1920 și de mai târziu, scrise în închisoare și în lagăr, în care, după un comentator, nu frumusețea versului atrage cititorul, ci iubirea nemărginită și veșnică pentru Hristos, mărturisită prin cuvânt și prin viața și moartea ei.