Var Șmarin

Sfântul sfințit mucenic Uar (Var, în lume Petru Alexeevici Șmarin, 1880-1938) a fost primul episcop al Lipețkului, vicar al eparhiei Tambov, în Biserica Ortodoxă Rusă. A murit mucenicește la 23 septembrie 1938, în lagărele din regiunea Karaganda, bătut de deținuți de drept comun. A fost proslăvit de Soborul jubiliar în august 2000. Este pomenit la 10 (23) septembrie.

Familia și studiile

S-⁠a născut la 11 octombrie 1880 în satul Novositovka, gubernia Tambov, într-⁠o familie săracă de țărani, a lui Alexei și a Marfei Șmarin, care au avut treisprezece copii, dar au ajuns la maturitate doar doi, Petru și sora lui. După moartea timpurie a tatălui, de la șase ani și-⁠a ajutat mama în gospodărie. Soția lui, Claudia Gheorghievna, născută Strelnikova, dintr-⁠o familie bogată de negustori, a murit de tifos în 1918. Au avut șase copii, patru fii și două fiice. Fiica Claudia Petrovna (născută în 1909) a trăit la Voronej și a murit acolo în 2012.

La sfatul și pe cheltuiala preotului local, a absolvit școala satului de patru ani. Apoi preotul a stăruit pe lângă autorități pentru continuarea studiilor băiatului dotat. A învățat pe cheltuiala statului la gimnaziul din Tambov și la seminarul de învățători bisericești din satul Novo-⁠Alexandrovka, ținutul Kozlov. Sfântul nu a socotit îndestulătoare instrucția primită și s-⁠a format singur toată viața. A adunat acasă o mare bibliotecă, atât duhovnicească, cât și laică. Se pricepea la curentele religios-⁠filozofice ale vremii lui, la politică și la orânduirea socială, avea cunoștințe întinse de medicină și o bibliotecă mare de specialitate. Nu a apelat niciodată la medici și își trata singur copiii, afară de cazurile care cereau intervenție chirurgicală. La el veneau după ajutor medical țăranii din toate satele din jur.

Diacon și preot

După seminar a fost învățător. Din 21 martie 1904 a slujit ca diacon în eparhia Saratov. În februarie 1910 conducerea bisericească i-⁠a propus să meargă să slujească fie în America, fie în Finlanda. A ales America, dar soția, fratele și sora ei s-⁠au împotrivit, iar părintele Petru s-⁠a supus dorinței rudelor și a spus că este gata să slujească în Finlanda. Din 28 octombrie 1910 a fost preot la biserica Înălțării Sfintei Cruci de pe insula Mantsinsaari de pe lacul Ladoga, iar după un timp a fost mutat la biserica din satul Mustamäki, lângă Vyborg. Între 1913 și 1915 a editat și redactat ziarul „Știri din Karelia”. După revoluție, Finlanda s-⁠a desprins de Rusia, iar el cu familia și rudele au plecat la Petrograd, luând doar strictul necesar pentru copii. Și-⁠a dus soția și copiii în satul Novositovka, la mama lui, iar el a rămas la Petrograd.

Din 1918 a slujit la biserica Sfântului Mare Mucenic Nichita din satul Tiutcevo, lângă orașul Lebedian, gubernia Tambov. A fost arestat de mai multe ori, pe scurt, între altele în 1924. I se cerea să renunțe la preoție, în schimbul unui serviciu bun și al unei locuințe, dar răspundea de fiecare dată cu refuz: „Ceea ce vreți de la mine nu veți obține niciodată. Eu sunt așa: în ce cred, nu mă voi lepăda de aceea, deci toate străduințele voastre sunt zadarnice.” În 1922-1923 a luptat cu stăruință împotriva mișcării înnoitoare. Într-⁠o scrisoare către patriarhul Tihon, din 28 iulie 1923, protoiereul Nicolae Skrijalin scrie că agenții înnoitorilor se folosesc vădit de ajutorul puterii civile, și că numai așa se explică arestarea preotului Petru Șmarin din Tiutcevo, care a prăznuit Sfinții Apostoli Petru și Pavel după stilul vechi și în predică s-⁠a lepădat de organele înnoitoare și i-⁠a socotit eretici pe conducătorii lor.

Episcop

La 20 august 1926 preotul Petru Șmarin a primit tunderea în monahism cu numele Uar și a fost hirotonit episcop al Lipețkului. A slujit întâi la catedrala Nașterii lui Hristos din Lipețk, iar după închiderea ei, în 1931, la biserica Adormirii. A devenit un sprijin de nezdruncinat al ortodoxiei în ținutul Lipețk și un luptător neîmpăcat cu înnoitorii. În 1932 a fost arestat fiul său cel mare, preotul Nicolae Șmarin, care, după ce a refuzat să se lepede de preoție, a fost osândit la trei ani de lagăr în Siberia. La 25 decembrie 1934 un informator al NKVD din Lipețk scria că activitatea episcopului Uar crește tot mai mult, că popularitatea lui sporește, că ajunge iubit de locuitorii Lipețkului și ai satelor de până la 60 de verste și că este o mare forță unificatoare. În primele zile ale lui aprilie 1935, în Postul Mare, credincioșii bisericii Nașterii lui Hristos din satul Studionki s-⁠au împotrivit scoaterii clopotelor și nu au lăsat să intre la biserică echipa care colecta fier vechi. Au fost arestați preotul, diaconul, epitropul și enoriașii cei mai activi.

Arestarea, procesul și mucenicia

La 8 iunie 1935 a fost arestat episcopul Uar, învinuit că ar fi dus agitație antisovietică, folosindu-⁠se de prejudecățile religioase ale țăranilor, și că ar fi fost participant activ la grupul contrarevoluționar care a organizat la Studionki, la 19-20 aprilie 1935, o mare manifestație a femeilor împotriva scoaterii clopotelor. El a respins acuzația: „Nu mă recunosc vinovat. Niciodată nu am făcut agitație împotriva puterii sovietice și a măsurilor ei.” La 11 septembrie 1935, la o ședință a colegiului special al tribunalului regional Voronej, a fost osândit după art. 58-10-2 și 58-11 la opt ani de închisoare. La întâlnirea cu copiii a zis: „Nu plângeți și nu vă mâhniți. Trăiți cum ați trăit. Trăiți cinstit. Nu vă răzbunați pe mine. Cel mai important este să trăiți demn.”

A doua zi, 12 septembrie 1935, a fost dus la închisoarea din Miciurinsk, unde a stat până în martie 1936, apoi la lagărele din Karaganda, unde a ajuns la 8 februarie 1937. În lagăr a fost pus întâi să pietruiască drumuri, iar mai târziu, din pricina slăbiciunii fizice (avea miocardită și coree), a fost mutat contabil. În același lagăr se afla epitropa catedralei din Lipețk, osândită în același dosar, care scria rudelor: „Stăpânul nostru e foarte greu acum, e bolnav și slab, iar pe el îl pun la muncă grea. Dar îl cunoașteți, nu se descurajează niciodată, se întărește singur și ne sprijină pe toți.” Din lagăr scria rudelor, ca să le încurajeze, că trăiește, slavă lui Dumnezeu, fără nimic de plâns, că munca fizică folosește, iar mâncarea este varză și terci, adică hrana de țăran.

În 1938 a fost mutat la secția Merke, în baracă cu infractori de drept comun. La 23 septembrie 1938, după multe zile de bătăi din partea acestora, episcopul Uar a murit. A fost îngropat în cimitirul filialei Samara a lagărului. În 1991 fiica lui Claudia Șmarina a cerut lui Gorbaciov reabilitarea tatălui, iar prin hotărârea Prezidiului Curții Supreme a RSFSR din 20 noiembrie 1991 Petru Alexeevici Șmarin a fost reabilitat „pentru lipsa faptelor penale”. În august 2000 Soborul jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a proslăvit între noii mucenici și mărturisitori pentru cinstirea în toată Biserica. La Lipețk, în noile cartiere, se ridică o biserică în cinstea sfântului sfințit mucenic Uar, primul episcop al Lipețkului; hotărârea a fost luată în 2007 și biserica, în stil athonit nou, cu cinci cupole grecești, va avea 36 de metri înălțime.