Iuvenalie Maslovski

Sfântul Sfințit Mucenic Iuvenalie Maslovski (în lume Evgheni Alexandrovici Maslovski, 1878-1937) a fost arhiepiscop al Reazanului și Șațkului, învățat în rânduiala slujbelor, predicator iubit și mărturisitor în lagărele sovietice. A fost împușcat la Tomsk în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1937. A fost trecut în rândul sfinților în 1992, ca sfânt al Reazanului, și în anul 2000 pentru toată Biserica Rusă. Cinstirea lui a fost însă pusă în discuție în anii din urmă.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut la Livni, în gubernia Orel, în familia nobilului Alexandru Maslovski și a soției sale, Ana. A absolvit gimnaziul clasic din Grodno (1899) și Academia Teologică din Kazan, cu titlul de candidat în teologie (1903). La 10 februarie 1901 a fost tuns monah, cu numele Iuvenalie. La 25 februarie 1901 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 3 iunie 1902 ieromonah. Din 1903 a fost membru al Misiunii duhovnicești din Urmia, în Persia. Din 1904 a predat omiletica la seminarul din Pskov. Din octombrie 1906 a fost egumen al mănăstirii de obște Sfântul Eleazar din eparhia Pskov, iar din 23 octombrie 1910 egumen al mănăstirii Iuriev din Novgorod, de prima clasă, cu rangul de arhimandrit.

Episcop de Cașira și de Tula

Prin hotărârea împăratului din 29 iulie 1914 a fost numit episcop de Cașira, vicar al eparhiei Tula, și a fost hirotonit la 24 august același an la Petrograd. A primit Ordinul Sfânta Ana clasa a II-⁠a (1913) și I (1916) și Ordinul Sfântul Vladimir clasa a III-⁠a (1915). Din 27 mai 1917 a condus vremelnic eparhia Tula. La alegerile din Tula din 23 iulie 1917 a primit 86,5 la sută din voturi (417 din 482), iar la 29 iulie 1917 a fost numit episcop de Tula și Belev, după dorința arătată de clerici și mireni la congresul eparhial.

A fost membru al Sinodului local din 1917-1918, la primele două sesiuni, în secția a XI-⁠a. În 1918 a fost rănit de soldați roșii când au tras asupra unei procesiuni la Tula. Din 1919 a fost episcop de Tula și Venev, iar din 1920 de Tula și Odoev, membru al Sfântului Sinod și al Consiliului Bisericesc Superior. În 1922 a fost condamnat la zece ani de izolare strictă pentru că a săvârșit o slujbă de rugăciune în fața unei icoane a Maicii Domnului înnoite și pentru împotrivirea față de confiscarea valorilor bisericești. În 1923 a fost eliberat.

Arhiepiscop de Kursk și Solovki

Din 17 octombrie 1923 a fost arhiepiscop de Kursk și Oboian. În februarie 1924 a fost arestat și în 1925 condamnat, pentru „agitație antisovietică și activitate contrarevoluționară”, la trei ani de închisoare în Lagărul Solovki cu destinație specială. Acolo a lucrat ca paznic. A luat parte la alcătuirea „Epistolei de la Solovki” a arhiereilor din lagăr către autoritățile sovietice, în care se propunea ca Biserica și statul să nu se amestece în treburile unul altuia.

În lagăr a început să lucreze la un „Arhieraticon solemn”, care a ajuns să aibă trei mii de pagini. Cunoștea desăvârșit tipicul bisericesc și uimea pe contemporani printr-⁠o memorie neobișnuită a cântărilor bisericești. A încercat să lege practica slujbelor arhierești ale vechii Rusii, cuprinse în ceremonialele catedralelor Adormirii din Moscova, Schimbării la Față din Holmogori, Schimbării la Față din Nijni Novgorod și Sfânta Sofia din Novgorod, de practica de azi a Bisericii, și să supună felurite particularități locale unor reguli comune pentru toate slujbele arhierești. Manuscrisul s-⁠a pierdut în 1935. A susținut „Declarația” mitropolitului Serghie (Strigorodski) despre loialitatea față de puterea sovietică, și la cererea acestuia a fost eliberat din lagăr.

Păstorul Reazanului

Din 27 aprilie 1928 a fost arhiepiscop de Reazan și Zarașk, membru al Sfântului Sinod provizoriu. În mai 1928, mitropolitul Serghie l-⁠a trimis la mitropolitul Agafangel al Iaroslavlului, care se despărțise de el după „Declarație”, ca să obțină înțelegerea, iar arhiepiscopul a izbutit să domolească conflictul dintre cei doi mitropoliți. Din 7 august 1929 a fost arhiepiscop de Reazan și Șațk. În 1932 a primit crucea pe potcap.

Cei care l-⁠au cunoscut în această vreme au lăsat mărturii. Elena Leonardovna Volnaia amintește că, la predicile lui, se simțea că tot ce ne chema să facem nu erau adevăruri abstracte, ci viața lui lăuntrică, cu care trăia el însuși. Rugăciunea lui se transmitea și credincioșilor, și erau ca o singură familie cu părintele arhipăstor în frunte. Protoiereul Anatolie Pravdoliubov amintește că arhiepiscopul Iuvenalie a făcut asupra lui o impresie deosebită. Locuia într-⁠o căsuță sărăcăcioasă la marginea orașului, foarte simplu, și uneori îl primea în grădină. Era iubit de copii cu o dragoste chiar prea mare, strălucea prin frumusețea celor mai bune dintre vechii cneji, era un minunat cunoscător al rânduielii bisericești și un iscusit orânduitor al frumuseții slujbelor, înconjurat de tineri ieromonahi aspri, cu voci frumoase și cu rară pricepere de a cânta împreună.

A primit în eparhie preoți întorși din surghiun, dându-⁠le parohii și ajutorându-⁠i material. În 1935, ieromonahul Anatolie (Kupriașkin), preot din raionul Starojilovo, scăpat din arest, a stat ascuns aproape o săptămână în casa arhiepiscopului, dar a fost dat de cineva, arestat iar și surghiunit. Egumenului Chiril (Zelenin), întors din surghiun, i-⁠a dat o parohie, iar după ce autoritățile l-⁠au izgonit pentru că organizase o obște de credincioși și lucra cu tinerii, l-⁠a ascuns și pe el, trimițându-⁠l apoi la o parohie nouă. Despre încercările lui din ultimul timp pe scaunul Reazanului se poate judeca după cuvintele: viața a devenit grea, nu te poți încrede în nimeni, pentru că nu știi cu ce oameni ești înconjurat, oamenii se vând și devin agenți GPU.

Arestarea și lagărul

La 22 ianuarie 1936 a fost arestat, dus la Moscova, ținut la Taganka și Butîrka și condamnat la cinci ani de lagăr. A fost învinuit că a fost organizatorul și inspiratorul unui grup contrarevoluționar de cler, monahi și bisericești, că a ținut în mod sistematic conversații contrarevoluționare, că a săvârșit o slujbă solemnă de pomenire pentru fostul țar Nicolae al II-⁠lea, că a rostit o cuvântare cu conținut contrarevoluționar la jubileul de douăzeci de ani al hirotoniei sale (1934), că a îngăduit tunderi monahale în taină și că a adunat în jurul bisericii tineri studioși.

A fost dus la Sibirlag, unde a ajuns la 15 iulie. Într-⁠una din scrisori spunea că i-⁠ar plăcea să împărtășească tot ce a trăit în ultima vreme, cât de multe lucruri de zidire sufletească, de mângâiere, de bucurie și mistice, și că de aici avea bunăvoință sufletească și pace în suflet și conștiința cât de nimici suntem și cât de mare este puterea lui Dumnezeu și mila Lui față de noi. A fost trimis într-⁠un punct de lagăr din satul Ciustiunka, lângă stația Topciha, apoi în unul din satul Voroșilovka. A lucrat ca contabil-⁠fișier la partea financiară, ca contabil, la muncile obișnuite, câte zece ore pe zi, ca șef al magaziei de unelte și ca paznic. La 30 iunie 1937, din pricina sănătății, a fost mutat la colonia de invalizi de muncă din Tomsk.

Mucenicia

În septembrie 1937 a fost arestat ca „participant la organizația contrarevoluționară cadeto-⁠monarhistă Uniunea pentru Salvarea Rusiei”. La 13 octombrie, Consfătuirea specială de pe lângă UNKVD din regiunea Novosibirsk l-⁠a condamnat la moarte. În noaptea de 24 spre 25 octombrie a fost împușcat pe muntele Kaștacinaia din Tomsk și îngropat acolo, într-⁠o groapă comună.

Slăvirea

La pregătirea canonizării noilor mucenici făcută de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista de lucru. Când lista nominală a fost publicată, la sfârșitul anilor 1990, numele arhiepiscopului Iuvenalie nu a fost cuprins în ea, ca nici ale altor arhierei din rândul susținătorilor mitropolitului Serghie. A fost slăvit în Soborul sfinților Reazanului la 23 iunie 1992, prin decret al Patriarhului Alexei al II-⁠lea. În august 2000, Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici și mărturisitori ruși pentru cinstire în toată Biserica.

La Reazan s-⁠a înființat Fundația Sfântului Sfințit Mucenic Iuvenalie al Reazanului. La 25 octombrie 2004 a avut loc în Teatrul de pe Sobornaia o ședință solemnă în amintirea lui, cu arhiepiscopul Pavel al Reazanului și Kasimovului, reprezentanți ai eparhiei, ai autorităților și ai orașului. În 2004, mitropolitul Iuvenalie (Tarasov) al Kurskului s-⁠a retras și a primit schima cu numele Sfântului Iuvenalie Maslovski, care slujise la Kursk înainte de Solovki. La sfârșitul anului 2012 s-⁠a aflat că numele lui, între 36 de noi mucenici, fusese scos din calendarul Bisericii Ruse pe 2013 fără explicații oficiale. Nicio hotărâre de decanonizare nu a fost luată nici de Sfântul Sinod, nici de Sinodul arhieresc din februarie 2013. După părerea protodiaconului Andrei Kuraev, aceasta s-⁠ar fi putut întâmpla din pricina descoperirii unor documente noi cu fapte care nu se potrivesc ideii creștine despre cum trebuie să se poarte un sfânt la interogatoriu și chiar sub tortură. Din scrierile lui au rămas cuvântări, scrisori din lagăr (1995) și scrisori și cuvinte de învățătură din vremea Reazanului (2004).