Teoctista din Paros

Sfânta Cuvioasă Teoctista din Paros s-⁠a născut în insula Lesbos, în cetatea Mithimna. Rămasă orfană de mică, a fost dată de rude să fie crescută într-⁠o mănăstire. Fetița a îndrăgit viața monahală, departe de păcatul și ispitele lumii, slujbele lungi, ascultările din mănăstire, postul aspru și rugăciunea neîncetată. A învățat pe de rost multe cântări, rugăciuni și psalmi.

Robia și insula

În anul 846, când avea optsprezece ani, cu binecuvântarea egumenei a plecat de Paștile Învierii Domnului într-⁠un sat vecin să-⁠și viziteze sora și acolo a rămas peste noapte. În noapte, arabii au atacat satul, au luat captivi pe toți locuitorii, i-⁠au urcat pe corabie și dimineața au ieșit în larg. Tâlharii au lăsat prizonierii pe insula pustie Paros, ca să-⁠i cerceteze și să le pună preț pentru piața de robi. Domnul a ajutat-⁠o pe tânără să fugă și arabii nu au prins-⁠o.

De atunci Cuvioasa Teoctista a trăit pe insulă treizeci și cinci de ani († 881). Locuința ei a fost o biserică veche închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar hrana, semințe de floarea-⁠soarelui, potrivit istorisirii. Tot timpul îl petrecea în rugăciune.

Vânătorul

Odată au coborât pe insulă niște vânători. Unul dintre ei, urmărind vânatul, a mers departe de țărm în pădure și a văzut dintr-⁠odată o biserică. A intrat să se roage Domnului. După rugăciune, a zărit într-⁠un colț întunecat, aproape de Sfânta Masă, în dosul unei pânze dese de păianjen, ceva ca o siluetă omenească. S-⁠a apropiat și a auzit un glas: Stai, omule, nu veni mai departe, mi-⁠e rușine, căci sunt o femeie goală. Vânătorul i-⁠a dat haina de deasupra, iar ea a ieșit din ascunzătoare. A văzut o femeie cu părul alb și fața sleită, care și-⁠a spus numele, Teoctista, și, cu glas slab, i-⁠a povestit viața ei, plină de binefacerile lui Dumnezeu.

Sfârșindu-⁠și povestirea, sfânta l-⁠a rugat pe vânător ca, dacă va ajunge iar pe insulă, să-⁠i aducă o părticică din Darurile înainte sfințite. În tot timpul pustnicirii nu se învrednicise niciodată să primească Sfintele Taine ale lui Hristos. După un an vânătorul a venit iar pe insulă și a adus un vas mic cu o părticică din Sfintele Taine. Sfânta Teoctista a întâmpinat Sfintele în biserică, a căzut la pământ și s-⁠a rugat îndelung cu lacrimi. Ridicându-⁠se, a luat vasul și s-⁠a împărtășit cu evlavie și cu frică de Dumnezeu din Trupul și Sângele lui Hristos. În ziua următoare, vânătorul a văzut în mijlocul bisericii trupul mort al cuvioasei. A săpat un mormânt puțin adânc, a așezat în el trupul cinstit și a îndrăznit să-⁠i taie mâna, ca să ia cu sine o parte din moaștele marii slujitoare a lui Dumnezeu. Toată noaptea a plutit corabia pe marea învolburată și dimineața s-⁠a aflat în același loc de unde pornise. Atunci omul a înțeles că aceasta nu era voia lui Dumnezeu, s-⁠a întors la mormânt și a pus mâna la trupul cuvioasei. După aceea, corabia a plecat fără piedici. Pe drum, vânătorul a povestit tovarășilor tot ce se petrecuse pe insulă. Ascultându-⁠l, toți au hotărât să se întoarcă la Paros ca să se închine împreună moaștelor marii nevoitoare, dar trupul ei sfânt nu se mai afla în mormânt.

Cuvioasa Teoctista este pomenită la 22 noiembrie.