Teodora din Vasta

Sfânta Cuvioasă Muceniță Teodora din Vasta a trăit în Peloponez, în veacul al IX-⁠lea (după alții al X-⁠lea), în vremea Imperiului Bizantin. Era de loc din Arcadia sau din Messenia, din părinți săraci și temători de Dumnezeu, care i-⁠au sădit credința în Hristos. De mică a avut o dragoste deosebită pentru cele dumnezeiești și a dorit să-⁠și dăruiască toată viața lui Dumnezeu.

Pentru a se ascunde de cei ce o cunoșteau, nu a intrat într-⁠o mănăstire de femei, ci într-⁠una de călugări, la Panaitsa, la hotarul dintre Arcadia și Messenia, înfățișându-⁠se drept bărbat cu numele Teodor. Acolo a ajuns pildă de răbdare, ascultare și smerenie, iar părinții i-⁠au încredințat lucrările din afara mănăstirii. Într-⁠un an de foamete mare, când mănăstirea era în primejdie, Teodor a mers prin casele creștinilor ca să strângă ajutoare. Atunci o femeie l-⁠a învinuit pe nedrept că ar fi lăsat-⁠o însărcinată, iar părinții ei l-⁠au dus cu forța la judecată. Deși se putea apăra arătându-⁠și trupul, a ales să poarte povara bârfei. A fost osândită la tăierea capului, iar locul pătimirii a fost satul Vasta din Arcadia. A mers la moarte „ca un miel fără glas”.

Călăul și ajutoarele lui au văzut trupul ei de femeie, s-⁠au căit și au cerut iertare lui Dumnezeu. Se spune că, înainte de moarte, sfânta a cerut ca din părul ei să crească copaci și din sângele ei să curgă un râu. Pe acoperișul bisericii zidite la Vasta cresc și azi copaci, o minune cunoscută și cercetată, iar biserica este loc de pelerinaj. Sfânta Teodora este pomenită la 11 septembrie (stil nou).