Teodosie cel Nou

Sfântul Cuvios Teodosie cel Nou, doctorul, s-⁠a născut în Atena, în anul 862, din părinți de neam bun și temători de Dumnezeu, și a fost crescut în „învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Dat la școală să învețe științele sfinte, fiind înzestrat de la natură, le-⁠a deprins repede. A avut mare cucernicie față de Dumnezeu și, mergând la slujbe și ascultând despre nevoințele sfinților, se mira de râvna și răbdarea lor. Oriunde găsea, citea cu luare-⁠aminte viețile sfinților și dorea mult să le urmeze nevoințele.

Nevoința

Peste puțină vreme părinții au murit. După îngropare, fericitul Teodosie și-⁠a dat îndată averea săracilor și, lepădând lumea și cele din lume, și-⁠a părăsit patria ca să meargă la un bătrân duhovnicesc. De la bătrân, după felurite încercări, a primit chipul monahal și s-⁠a dat nevoințelor duhovnicești. A sporit atât de mult în viețuirea după Hristos, încât după puțin timp a dorit să se retragă în liniște, ca să vorbească singur cu Dumnezeu în rugăciune a minții. Mutându-⁠se din loc în loc în căutarea liniștii, a ajuns în Moreea. În eparhia Argosului a aflat în sfârșit un loc singuratic și potrivit pentru liniștire și a rămas acolo. Îndată, bunul lucrător a început să adauge osteneli la osteneli, viețuind aproape fără materie și fără trup, în cea mai mare înfrânare, în posturi lungi, privegheri, închinăciuni, culcări pe pământul gol, rugăciuni neslăbite, în care stătea ca un stâlp neclintit, în plâns necontenit și neagonisire peste fire, înălțându-⁠se la smerenie, blândețe, curăție sufletească și trupească, credință tare, nădejde puternică și dragoste, cununa tuturor virtuților. A fost străin în lumea aceasta, om ceresc și înger pământesc.

Vedenia și minunile

Pentru aceasta a fost învrednicit de vedenie dumnezeiască. Într-⁠o noapte i s-⁠a arătat Sfântul Prooroc, Înaintemergător și Botezător Ioan, care, salutându-⁠l, l-⁠a întărit în nevoințele duhovnicești și i-⁠a poruncit să zidească o biserică, făgăduind să-⁠l ajute și să-⁠i fie tovarăș în toată viața. Plin de bucurie duhovnicească, cuviosul a slăvit pe Dumnezeu din tot sufletul. Începând lucrarea, cu ajutorul lui Dumnezeu a zidit o mănăstire în numele Cinstitului Înaintemergător. Prin harul lui Dumnezeu a primit și darul facerii de minuni și al vindecărilor, de aceea a fost numit făcător de minuni și tămăduitor. Vestea vieții lui curate s-⁠a răspândit pretutindeni, căci Dumnezeu a voit să-⁠Și descopere și să-⁠Și slăvească robul. Cu cât sfântul fugea mai mult de lume și de slava ei, cu atât mai mult stârnea mirare și cinstire, căci de pretutindeni veneau la el cei chinuiți de felurite boli și își primeau repede vindecarea. Unii dintre ei, ascultând învățăturile duhovnicești ale cuviosului, care vindecau bolile sufletești, adică păcatele, de care vin de cele mai multe ori și bolile trupești, se îngrijeau să se vindece și de ele, primind o dublă vindecare.

Episcopul Petru

Pe vremea aceea, episcopul locului, Petru, auzind păreri neadevărate despre sfânt, ademenit de cuvintele pline de înșelăciune ale pizmașilor, a hotărât să-⁠l alunge pe cuvios din eparhie. Dar a primit o scrisoare de la patriarhul din Constantinopol, care îl chema cât mai curând la sinod ca să hotărască o problemă bisericească urgentă. Purtarea de grijă dumnezeiască a împiedicat surghiunul lui Teodosie, căci episcopul a plecat la Constantinopol, hotărând să-⁠l alunge pe cuvios îndată după întoarcere. Dar Dumnezeu l-⁠a împiedicat și acum și a rânduit ca virtutea robului Său Teodosie și îndrăzneala lui înaintea Lui să se arate și mai mult spre slava lui. Teodosie i s-⁠a arătat în vis episcopului Petru și i-⁠a spus să nu facă nedreptate unui rob al lui Hristos, altfel Domnul îl va izbăvi. Episcopul, înspăimântat, s-⁠a trezit și s-⁠a căit de hotărârea luată. Atunci a venit la el un slujitor al patriarhului, chemându-⁠l la patriarh, pentru că Teodosie i se arătase în vis și patriarhului, povestindu-⁠i totul și cerându-⁠i să-⁠l oprească pe Petru să-⁠i facă nedreptate. Întrebat cine este, a răspuns: „Sunt robul lui Hristos Teodosie, care locuiesc în hotarele Argosului”. Episcopul Petru a mers apoi la sihăstria lui, iar când l-⁠a văzut, a coborât din cal și l-⁠a sărutat. Cuviosul i-⁠a închinat cu smerenie. Episcopul i-⁠a cerut iertare, i-⁠a transmis cuvintele patriarhului, apoi l-⁠a hirotonit diacon și preot, deși cuviosul, în smerenia lui, refuza. De atunci episcopul și cei din jurul lui l-⁠au socotit pe cuvios pildă de virtute.

Adormirea

Cuviosul Teodosie și-⁠a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, ridicându-⁠și mâinile către El și zicând: „Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu”, în ziua a șaptea a lunii august (stil vechi). Moaștele lui s-⁠au păstrat până azi în același loc, răspândind bun miros duhovnicesc și mișcând inimile celor ce vin cu credință. Se pomenește la 20 august (stil nou), adică la 7 august după calendarul vechi.