Teodul din Sevastia

Sfântul Mucenic Teodul din Sevastia este pomenit în rândul celor patruzeci de mucenici care au murit pentru Hristos în Sevastia Armeniei, în jurul anului 320. Erau ostași creștini originari din Capadocia, iar Biserica îi cinstește împreună, într-⁠una dintre cele mai îndrăgite pomeniri ale Postului Mare. ## Prigoana

În anul 313, împăratul Constantin cel Mare dăduse legea libertății credinței, pe care a semnat-⁠o și Liciniu, cel ce stăpânea partea de răsărit. În ținuturile lui, însă, prigoana împotriva creștinilor a continuat. Căpetenia Agricolau, un păgân înflăcărat, i-⁠a silit pe cei patruzeci de ostași să aducă jertfă idolilor, iar ei au refuzat. I-⁠a închis în temniță, unde s-⁠au dăruit rugăciunii și au auzit un glas care le spunea că cel ce rabdă până la sfârșit se va mântui.

A doua zi Agricolau a încercat întâi cu laude pentru vitejia și tinerețea lor, apoi cu lanțuri. Cel mai vârstnic dintre ei, Chirion, i-⁠a răspuns că împăratul nu-⁠i dăduse dreptul să-⁠i pună în fiare, iar căpetenia a poruncit să fie duși înapoi în temniță fără lanțuri. După șapte zile a sosit în cetate dregătorul Lisie, care i-⁠a judecat. Sfinții au răspuns că oricând i-⁠ar lua rangul și chiar viața, fiindcă nimic nu le era mai scump decât Hristos. Lisie a poruncit să fie uciși cu pietre, dar pietrele nu loveau ținta, iar piatra aruncată chiar de el l-⁠a lovit pe Agricolau în față. Noaptea, în temniță, i-⁠a mângâiat din nou glasul Domnului, care i-⁠a îndemnat să fie îndrăzneți și le-⁠a făgăduit cununi nestricăcioase.

Lacul înghețat

Era iarnă și ger mare. Ostașii au fost dezbrăcați și duși la un lac din apropierea cetății, unde au fost lăsați pe gheață toată noaptea, sub pază. Pe mal fusese încălzită o baie, ca să fie ispitiți: cine voia să-⁠și scape viața, intra în baie. Unul dintre ei n-⁠a mai putut răbda, a alergat spre baie și a căzut mort chiar în prag. Pe la miezul nopții, gheața s-⁠a topit, apa a devenit caldă și o lumină a cuprins lacul. Dintre străjeri nu era treaz decât Aglaie. Văzând pe fiecare mucenic cu o cunună strălucitoare deasupra capului, a numărat treizeci și nouă și a înțeles că cel fugit își pierduse cununa. Și-⁠a lepădat hainele, a mărturisit că este creștin și s-⁠a alăturat sfinților în apă, rugându-⁠se să fie învrednicit a pătimi împreună cu ei.

Dimineața, prigonitorii i-⁠au găsit vii și le-⁠au zdrobit fluierele picioarelor. Mama celui mai tânăr, Meliton, îl îndemna să rabde până la capăt. Trupurile au fost puse pe care ca să fie arse, iar Meliton, care mai respira, a fost lăsat pe pământ. Mama l-⁠a luat pe umeri și a mers după care, iar când el și-⁠a dat sufletul, l-⁠a așezat lângă ceilalți. Trupurile au fost arse, iar oasele, arse pe jumătate, au fost aruncate în apă, ca să nu le poată strânge creștinii.

După trei zile, mucenicii i s-⁠au arătat în vis fericitului Petru, episcopul Sevastiei, și i-⁠au cerut să le îngroape moaștele. Episcopul, cu câțiva clerici, a adunat noaptea rămășițele și le-⁠a așezat cu cinste în pământ.

Cinstirea

Pe lângă Teodul, lista păstrează numele tuturor celor patruzeci: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Heraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Angie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domițian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Sever, Hudion, Meliton și Aglaie. Despre Teodul însuși pagina nu spune nimic aparte. Pomenirea lor este printre cele mai cinstite ale anului; în ziua ei se dezleagă postul și se slujește Liturghia Darurilor înainte sfințite. Este prăznuită la 9 martie după stilul vechi, adică la 22 martie după cel nou.