Teohar

Cuviosul Teohar din Arta, un ascet din veacul al XIX-⁠lea, s-⁠a născut în jurul anului 1760, în Arta, în Epir, și a adormit în Vinerea Mare a anului 1828. Cuvios a fost și fratele său, Apostol, care a murit în 1845. Cei doi sunt pomeniți împreună, în miercurea Săptămânii Luminate.

Familia și tinerețea

Teohar și Apostol au fost copiii preotului Gheorghe Duias, slujitor la biserica Sfânta Sofia din Arta, și ai preotesei Fotini; al treilea fiu al lor era Constantin. Părinții i-⁠au crescut „întru învățătura și mustrarea Domnului” și s-⁠au îngrijit să le dea cea mai bună învățătură din cetate. Teohar, cel mai mare, a învățat la vestita școală a lui Manolachi Castorianul, unde preda Dimitrie Economopulos Vendramis. Nu numai că învăța, ci își îndemna colegii prin viața lui, iar mulți dintre ei au ales preoția sau monahismul. Tatăl voia să-⁠i vadă preoți, dar ei răspundeau: „Nu te grăbi, tată, Dumnezeu are grijă”. Teohar hotărâse deja să urmeze calea nevoinței monahale.

După moartea părinților, cei doi frați l-⁠au îngrijit pe Constantin, apoi s-⁠au retras într-⁠o casă mică lângă biserica Sfânta Sofia, „lepădând cele ale lumii”.

Nevoința

Rugăciunea neîncetată, citirea Scripturii, privegherile, postul, tăcerea și pocăința au fost viața lor de fiecare zi. Mâncau pâine și apă, abia după asfințit, iar uneori puține fructe. Primeau cu bucurie mâncarea adusă de oameni milostivi, dar o dădeau altora, nevoiașilor, fără să îndrăznească să se atingă de ea. Deși nu erau călugăriți, țineau cu strictețe rânduiala schimnicilor mari. Se împărtășeau o dată pe săptămână. Teohar a predat până în 1818 în biserica Maicii Domnului Kasopitra, învățând copiii nu doar litere, ci credința și dragostea de patrie. Unul dintre elevii lui a fost Nicolae Scufas, întemeietorul Eteriei Prietenești. Egumenul Benedict, epitrop arhieresc al mitropoliei din Arta, l-⁠a chemat să-⁠i fie secretar, dar Teohar a refuzat să participe la divorțuri, afurisiri și pedepsirea preoților și, prin cererile lui, a fost scutit.

Frații au rămas în oraș și s-⁠au rugat zi și noapte în timpul marilor ciume din 1816 și din 1823, iar poporul a prins curaj văzându-⁠i.

Adormirea și cinstirea

Teohar și-⁠a prevăzut sfârșitul, l-⁠a chemat pe preot să-⁠l împărtășească la ceasul al doisprezecelea al Vinerii Mari și a adormit în anul 1828. A cerut să fie îngropat la biserica Sfinților Doctori fără de arginți și să nu i se scoată niciodată moaștele. La înmormântare s-⁠au făcut minuni: cele patru lumânări ale catafalcului, stinse, s-⁠au aprins, iar o mireasmă negrăită a umplut biserica. În 1866, egumenul Corneliu a găsit sub o lespede capul lui, revărsând mireasmă, și l-⁠a acoperit la loc, respectând dorința sfântului.

Apostol a mai trăit șaptesprezece ani în aceeași viață cuvioasă, ajutând pe cei în nevoie. A adormit în 1845 și a fost îngropat la Sfânta Sofia. Trei zile după moartea lui, femeile care au mers la mormânt au văzut crescută din mijlocul lui o floare minunată, cu mireasmă negrăită. Artenii îi cinstesc ca sfinți din ziua adormirii lor, iar azi pomenirea lor se săvârșește mai ales la Sfânta Sofia din Arta, în duminica Mironosițelor.