Tit de la Valaam

Sfântul Cuvios Mucenic Tit de la Valaam, ieromonah, este numit primul în sinodicul monahilor și slujitorilor uciși de suedezi la Valaam în 1578. Mănăstirea, aflată lângă hotarul Novgorodului cu Suedia, fusese jefuită de mai multe ori de suedezi. Pe vremea regelui Ioan al III-⁠lea, o ceată de ostași abia treciți la luteranism, care urmăreau pe carelii ortodocși, a trecut pe gheață de pe uscat pe insulă și a atacat mănăstirea.

La 20 februarie 1578 optsprezece bătrâni și șaisprezece novici au fost uciși pentru statornicia în credința ortodoxă. Numele lor, cu însemnarea că au fost „uciși de nemți la Valaam”, au intrat într-⁠un sinodic ajuns mai târziu la Mănăstirea Vasilievski, și acolo ieromonahul Tit este cel dintâi pomenit, urmat de schimonahul Tihon, de monahii Ghelasie, Serghie, Varlaam și alții, și de novicii Atanasie, Antonie, Luca și ceilalți. Atacurile suedezilor au continuat, iar pe Valaam nu e piatră neatinsă de sângele nevoitorilor.

În veacul al XIX-⁠lea un monah de la Valaam a văzut, lângă pustia egumenului Nazarie, niște monahi necunoscuți care mergeau în două rânduri din desiș, cântând vechea melodie a slujbei de înmormântare; aveau chipuri luminoase, dar erau stropiți de sânge și acoperiți de răni. Cu binecuvântarea egumenului Damaschin, în ziua muceniei celor treizeci și patru, 20 februarie (4 martie, stil nou), se săvârșea în fiecare an la Valaam Liturghia și parastasul de obște pentru odihna lor.

Au fost trecuți în rândul sfinților de Sinodul Jubiliar al Episcopilor din august 2000, pentru cinstire în toată Biserica. Sfântul Tit este pomenit la 5 martie (zi mobilă), la 3 iunie în Soborul sfinților din Karelia și la 22 august (zi mobilă) în Soborul sfinților de la Valaam, după stilul nou.