Valdebert de Luxeuil

Sfântul Cuvios Valdebert de Luxeuil (Waldebert, Gaubert, Walbert) a fost egumen al mănăstirii Luxeuil, în Franța, și a adormit în jurul anului 668. Se pomenește la 2 mai.

A fost conte de Guines, Ponthieu și Saint-⁠Pol, din neamul nobil al ducelui Waldelenus al Burgundiei, și a slujit în oaste înainte de a se dedica vieții contemplative. A intrat la Luxeuil, unde și-⁠a închinat armele și armura, care au atârnat veacuri în biserica mănăstirii. A trăit ca pustnic lângă mănăstire până la moartea egumenului Eustațiu, apoi a fost ales al treilea egumen, în jurul anului 628. A rămas în fruntea mănăstirii patruzeci de ani. Școala din Luxeuil a format atunci mulți nobili franci, ajunși episcopi în regatele merovingiene. Valdebert a adăugat Regula Sfântului Benedict la cea a Sfântului Columban și a obținut de la papa Ioan al IV-⁠lea independența obștii sale față de episcopi, sporind întinderea și bogăția mănăstirii. Dintre casele întemeiate de la Luxeuil în vremea lui, a ajutat-⁠o pe Salaberga să întemeieze mănăstirea ei din Laon. Ionas i-⁠a dedicat viața Sfântului Columban. După adormirea lui, se spune că vasul său de lemn făcea minuni. Fratele său a fost Faro.