Vasile Kolmîkov

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile Kolmîkov, preot, numit și Kalmîkov, pe numele întreg Vasile Dmitrievici Kolmîkov, s-⁠a născut în 1866 într-⁠o familie de negustori. La 2 ianuarie 1913 a intrat în eparhia Omsk ca psalt la biserica din Iujno-⁠Podolskoe, ținutul Tiukalinsk, la 20 ianuarie a fost hirotonit diacon, iar din 1914 a slujit în Cernolucinskoe. În 1916 a fost hirotonit preot și numit paroh în satul Mescianskoe, ținutul Djarkent, regiunea Semirecia, în Turkestan, cu parohia care cuprindea și așezările de colonizare Karkara, Vladislavskoe, Novo-⁠Kievskoe și Ohotnicie. În 1916 a avut loc în Semirecia răscoala kirghizilor, care a făcut mii de victime, iar părintele Vasile și-⁠a arătat adevărata vitejie ca să-⁠și scape enoriașii. Într-⁠o scrisoare către episcopul Inocențiu al Turkestanului, el a povestit cum la 12 august, la patru-⁠cinci dimineața, a fost trezit de strigăte, a văzut în jur zece mii de oameni înarmați călare, iar mulțumită hotărârii rotmistrului Mihail Kravcenko atacul a fost respins; a organizat scoaterea merindelor în depozite, a cerut un detașament de treizeci de călăreți pentru apărarea parohiei și, ajutat de oameni, a stins focul care cuprinsese casa de rugăciune. Casa preotului, cu cărțile bisericești, banii și actele, a ars, iar el a rămas cu familia doar cu hainele de pe ei. După aceea a fost mutat în stanița Podgornaia.

În 1918 un detașament de ostași roșii a intrat în Podgornaia. Comisarii au arestat preotul, pe starostele bisericii Zosima și alți treisprezece creștini ortodocși, i-⁠au scos la cimitirul de lângă sat și i-⁠au împușcat cu mitraliera. Înainte i-⁠au bătut, iar unora le-⁠au pus saci pe cap. Ostașii roșii nu au îngăduit îngroparea, sub amenințarea cu moartea: pe un deal în fața cimitirului au pus o mitralieră și nu lăsau pe nimeni să se apropie. Totuși cazacii au îngropat trupurile. Au pus într-⁠un mormânt pe preotul Vasile, pe starostele Zosima și pe treisprezece săteni uciși, iar mormântul lor a rămas mulți ani loc de cinstire. Peste optzeci de ani localnicii l-⁠au îngrijit, a fost ridicată o mică capelă cu candelă neadormită, iar credincioșii veneau să se roage, mai ales de zilele de pomenire. În anii războiului capela a fost desfăcută pentru lemne de țărani uiguri ajunși acolo, dar amintirea mucenicilor a rămas. Preotul a fost reabilitat prin legea Republicii Kazahstan din 14 aprilie 1993, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din 13-16 august 2000 l-⁠a numărat între noii mucenici și mărturisitori, pentru cinstire în toată Biserica.

Este pomenit la 16 septembrie, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 26 februarie în Soborul sfinților din Mitropolia Omsk și la 8 septembrie în Soborul sfinților din Asia Centrală, după stilul nou.