Vasilisa din Nicomidia

Sfânta Muceniță Vasilisa din Nicomidia a fost o fetiță creștină din Nicomidia, ucisă pentru credința ei în jurul anului 309, în Marea Prigoană a lui Dioclețian. Este cinstită în Biserica Ortodoxă și pomenită la 3 septembrie după calendarul vechi. În vechile vieți rusești, până în secolul al XVIII-⁠lea, ea se numește Vassa sau Vasilisa. Izvoarele nu se potrivesc asupra vârstei: după un izvor avea 9 ani, după altul a supraviețuit ca fetiță de patru ani masacrului din Nicomidia.

Potrivit vieții, a fost pârâtă, prinsă și adusă înaintea prefectului Nicomidiei, Alexandru. După încercări zadarnice de a o îndupleca să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, prefectul a poruncit să fie supusă la chinuri. Au bătut-⁠o peste față, apoi au dezbrăcat-⁠o și au atârnat-⁠o cu capul în jos de picioare, arzând-⁠o dedesubt cu foc și afumând-⁠o cu fum de pucioasă. Fata a fost aruncată într-⁠un cuptor aprins. Vasilisa, făcându-⁠și semnul Crucii, a intrat în foc și a ieșit nevătămată. Apoi a fost dată spre mâncare la doi lei flămânzi, dar a rămas nevătămată. Prefectul Alexandru a lăsat-⁠o să plece după chinuri, a crezut el însuși în Hristos, și-⁠a petrecut viața în pocăință și a murit în pace.

După chinuri, Vasilisa a ieșit din cetate și s-⁠a rugat stând pe o piatră. La rugăciunea ei, din piatră a izbucnit un izvor de apă. Lângă piatra aceea Vasilisa a murit în pace și a fost îngropată de episcopul Antonin (în izvorul englez, Antim). Apa din izvor dădea vindecare creștinilor. Un alt izvor spune că a fost chinuită cu foc și cu fiare sălbatice, dar a rămas nevătămată, că cel ce o chinuia, Alexandru, văzând minunile, s-⁠a pocăit și a devenit creștin, și că Vasilisa a ieșit într-⁠un câmp, a căzut în genunchi la rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu pentru răbdarea în chinuri, și, pe când se ruga, a primit mucenicia. Se păstrează două vieți ale ei: una anonimă și una alcătuită de Nichifor Grigora.