Venanțiu Fortunat

Sfântul Venanțiu Fortunat a fost poet și imnograf latin la curțile merovingiene, apoi episcop al Poitiers-⁠ului. Imnurile lui Vexilla regis și Pange lingua se cântă și azi în slujbele Sfintei Cruci. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite, deși nu a existat o canonizare formală. Este pomenit la 14 decembrie.

Tinerețea

S-⁠a născut între anii 530 și 540 la Duplavis, lângă Treviso, în nordul Italiei. Copilăria lui este discutată: unii socotesc că familia s-⁠a mutat la Aquileia, alții că a rămas în locul nașterii. Prin anii 550 sau 560 a plecat să studieze la Ravenna, unde a primit o educație clasică. Scrierile lui arată urme ale lui Virgiliu, Horațiu, Ovidiu, Statius și Martial, precum și ale poeților creștini Arator, Claudian și Sedulius. Despre ochii săi bolnavi, el spune că s-⁠au vindecat cu untdelemnul unei candele din fața altarului Sfântului Martin, ceea ce l-⁠a făcut să se închine la mormântul Sfântului Martin din Tours.

În Galia

În primăvara lui 566 a ajuns la Metz, pe un drum ocolit prin Italia, Austria, Germania și Franța. Sosirea lui a coincis cu nunta regelui Sigebert I cu Brunhilda, pentru care a recitat un poem. De atunci a avut mulți protectori, regi, episcopi și nobili, care i-⁠au cerut versuri. A fost pentru scurtă vreme la curtea regelui Charibert, la Paris, apoi s-⁠a retras spre Tours și Poitiers, unde a cunoscut-⁠o pe Sfânta Radegunda. Între ei s-⁠a legat o prietenie trainică. A scris multe poeme în cinstea ei. Prieten și protector i-⁠a fost Sfântul Grigorie al Turului, pe care l-⁠a apărat în versuri în 580, când a fost învinuit de trădare la curtea lui Chilperic. După moartea lui Sigebert și a lui Chilperic s-⁠a mutat la curtea lui Childebert, stabilită la Poitiers. Prin 576 a primit hirotonia, iar în jurul anilor 599-600 a devenit episcop al Poitiers-⁠ului, urmând lui Platon.

Imnele Sfintei Cruci

Pentru o părticică din Sfânta Cruce trimisă de împăratul Iustin al II-⁠lea Radegundei, Fortunat a alcătuit Vexilla regis prodeunt („Stindardele regelui înaintează") și Pange lingua gloriosi proelium certaminis („Cântă, limbă, lupta slăvită"). Primul se cântă în Apus în Vinerea Mare, iar al doilea a inspirat imnul cu același început scris mai târziu de Toma de Aquino. Fortunat a lăsat unsprezece cărți de poezie latină: epitafuri, laude către regi, poeme de mângâiere și poezie religioasă, precum și o Viață a Sfântului Martin în versuri și o viață a Sfintei Radegunda. Prin ele a păstrat multe știri despre vremea lui.

Sfârșitul

A murit la începutul secolului al VII-⁠lea, în jurul anului 600-609. Nu a avut loc o canonizare în sensul de azi, dar a primit titlul de sfânt după moarte, iar Martirologiul roman îl pomenește la 14 decembrie.