Vichentie Chimitiuc

Vichentie Chimitiuc, cu numele de botez Vladimir, născut în 1914 la Tașlîc, în raionul Grigoriopol, a fost ieromonah și preot în satul natal, ucis împreună cu mama sa, Glicheria, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 1957. Dosarul lui de canonizare, împreună cu cel al mamei, se află la Biserica Ortodoxă din Moldova: în aprilie 2024 Sinodul a aprobat dosarul comisiei, iar la 17 iunie 2026 comisia de canonizare a hotărât în unanimitate să-⁠l înainteze spre examinare Sinodului. Până atunci este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; pomenirea lui se face la 17 ianuarie.

S-⁠a născut într-⁠o familie de țărani, din Pantelimon și Glicheria Chimitiuc; sursele dau data de 15 iulie sau 28 iulie 1914. După o întâmplare din copilărie, la treisprezece ani, a trecut înot Nistrul, pe atunci graniță între URSS și România, a fost prins de grăniceri, interogat și chinuit, și apoi a ajuns la Chișinău, la Via Arhierească, în 1927. În 1931 a venit la Mănăstirea Neamț, unde a făcut seminarul și a învățat iconografie, apoi a ajuns la Antim, în București, unde la 5 decembrie 1940 a primit tunderea monahală, cu numele Vichentie.

În vara lui 1944 s-⁠a întors la Tașlîc. Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată în 1796, fusese stricată de bombardamente; el a reparat-⁠o, a pictat icoanele și a strâns bunurile bisericii. A organizat un cor de vreo douăzeci de oameni, care se aduna la casa lui, pentru că biserica putea fi deschisă doar duminica și la sărbători. Biserica era plină, cu până la cinci sute de oameni. În 1953 autoritățile au vrut s-⁠o închidă, pe motiv că clădirea e avariată; el a chemat o comisie de la Chișinău, a cărei expertiză a negat avaria, și așa lăcașul a rămas deschis. Astăzi este monument ocrotit de stat.

După 1953 presiunea asupra bisericii a crescut, cu impozite majorate și amenințări. La 10 august 1955 părintele a fost mutat la biserica Sfântul Mihail din Rusești. A continuat să slujească acasă, noaptea, în taină, botezuri, cununii și rugăciuni, și a îndemnat satele vecine să deschidă biserici. Cei care l-⁠au cunoscut vorbesc de darul rugăciunilor de vindecare, care a răspândit vestea lui pe ambele maluri ale Nistrului; nu primea plată de la săraci.

În noaptea de 16 spre 17 ianuarie 1957, el și mama lui au fost uciși în casa lor din Tașlîc, cu multe lovituri de cuțit; expertiza a arătat o crimă la comandă. Se spune că și-⁠a prezis moartea, ca la Isus Hristos. A fost îngropat în sat; de mulți ani se fac slujbe de pomenire la mormântul lui, unde vin de două ori pe lună călugărițe de la mănăstirea Sfinții Petru și Pavel din Bender. Din 2016 Comisia pentru Canonizarea Sfinților din Moldova cercetează viața și moartea lui și a mamei sale.