Wolbodo

Sfântul Ierarh Wolbodo a fost prinț-⁠episcop de Liège din 1018 până la moartea sa, la 21 aprilie 1021. A fost apropiat de împăratul Henric al II-⁠lea și a avut un rol important în dezvoltarea monahismului benedictin la Liège și în ridicarea mănăstirii Saint-⁠Laurent din Liège. Izvoarele medievale îl arată ca ieșit dintr-⁠o familie nobilă din comitatul Flandra, deși e îndoielnic că ar fi fost rudă cu conții Flandrei; probabil e o legendă hagiografică. S-⁠a format în mediul canonical din Utrecht, unde a fost școlastic și apoi prepozit al bisericii Sfântul Martin. Știința și faima lui l-⁠au adus la curtea imperială, unde a ajuns capelan al lui Henric al II-⁠lea. La moartea lui Balderic al II-⁠lea a fost ales de împărat episcop de Liège și a luat în stăpânire scaunul în 1018; arhiepiscopul Colonei l-⁠a hirotonit în noiembrie 1018.

Deși păstorirea lui a fost scurtă, este socotit un ierarh reformator, atașat de întărirea disciplinei bisericești. Cronicarii subliniază evlavia, lucrarea pastorală și sprijinul dat așezămintelor religioase din eparhia lui. Fapta cea mai însemnată privește mănăstirea Saint-⁠Laurent din Liège: lucrările începute sub Notger fuseseră întrerupte, iar Wolbodo a poruncit reluarea lor și a sprijinit așezarea unei obști benedictine. Istoricii îl socotesc adesea adevăratul ctitor, deși planul vine din vremea lui Notger. După izvoarele medievale, a lăsat o parte din averea sa ca să continue lucrările după moarte. A murit după mai puțin de trei ani de păstorire și, după dorința lui, a fost îngropat în mănăstirea Saint-⁠Laurent. Tradiția hagiografică spune că mormântul a devenit curând loc de pelerinaj și că i s-⁠au atribuit multe minuni. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite, în tradiția locală.