Zenon Pustnicul

Zenon Pustnicul (338-416) a fost ucenic al Sfântului Vasile cel Mare și pustnic, cinstit de Biserica Ortodoxă și de Bisericile Catolice de rit bizantin, cu pomenirea la 30 ianuarie. S-⁠a născut în jurul anului 339 în Pont, într-⁠o familie creștină aleasă. Din tinerețe s-⁠a dedicat studiului literelor și științelor și s-⁠a făcut cunoscut prin virtuți, educație desăvârșită, purtări bune și părinți de seamă.

Când împăratul Valens s-⁠a urcat pe tron, în 364, l-⁠a chemat la palat și i-⁠a oferit o mare slujbă. Zenon a primit și și-⁠a petrecut tinerețea în slujba împăratului; când a fost un loc liber de poștaș regal, s-⁠a oferit el. Slujba cerea încredere deplină, iar cel ce o purta trebuia să fie sănătos și incoruptibil. Lucrând printre soldații trimiși să ducă edictele imperiale, a fost aproape de Părinții Bisericii, de ascetici și de oamenii simpli. În drumuri poposea în mănăstiri și sihăstrii, slăvind pe Dumnezeu. O solie către episcopul Vasile al Cezareei i-⁠a hotărât viața: l-⁠au vrăjit elocvența, predica și viața smerită și aspră a lui Vasile.

La moartea împăratului, în 378, a părăsit slujba și a căutat viața de sihastru; lângă Antiohia s-⁠a așezat într-⁠o peșteră, departe de lume, unde a viețuit vreo patruzeci de ani, cunoscut pentru smerenia și sfințenia sa. Așternutul îi era un maldăr de iarbă pe pietre, îmbrăcămintea zdrențe; mânca pâine pe care i-⁠o aducea un prieten la două zile, iar apa și-⁠o aducea singur de departe. Când isaurii au năvălit și au ucis mulți ascetici, Zenon i-⁠a orbit prin rugăciune și ei au ratat ușa chiliei sale. A murit în 416, la vârsta de 78 de ani, lăsând faima unui sihastru sfânt în tot Imperiul Bizantin. În Grecia a fost proclamat în 1968 ocrotitor al lucrătorilor poștali de către Poșta greacă, care îl sărbătorește la 10 februarie.