Zinovie de la Oten

Sfântul Cuvios Zinovie de la Oten (mort în jurul anului 1570) a fost monah la mănăstirea Oten de lângă Novgorod, filosof și teolog, cunoscut mai ales prin lucrarea „Arătarea adevărului pentru cei ce întreabă despre noua învățătură”.

Știrile despre viața lui sunt puține. Se știe că a fost monah la mănăstirea Oten din Novgorod, probabil de neam novgorodean, că a fost la Moscova, că era foarte citit și că în 1566 a stat de vorbă cu niște clerici din Staraia Russa despre erezia lui Teodosie Strâmbul, condamnată la Sinodul din Moscova din 1554-1555. După aceea și-⁠a scris opera principală. Moștenirea lui literară cuprinde, pe lângă multe scrieri puse pe seama lui, ceea ce arată prestigiul său în cultura rusă de carte, o epistolă către logofătul I. V. Șișkin (1534-1536) despre dreapta judecată, o cuvântare de laudă pentru episcopul Ipatie de Gangra (în jur de 1551), o epistolă către monahii Guri Zabolojki, Casian și Guri Korovin, închiși la Solovețki (anii 1550), cuvântări la aflarea moaștelor Sfântului Nichita al Novgorodului (1565) și ale arhiepiscopului Iona (anii 1560). Aproape toate ating erezia lui Teodosie și pot fi socotite surse importante pentru înțelegerea problemei.

Lucrarea cea mare, scrisă sub formă de zece convorbiri cu trei clerici din Staraia Russa și, la urmă, cu novgorodeanul Zaharia Șcecikin, tratează pe rând existența lui Dumnezeu și Sfânta Treime, Fiul lui Dumnezeu, Întruparea și mântuirea, cinstirea icoanelor, a sfinților, a moaștelor și a crucii, păzirea rânduielilor, monahismul și stăpânirile mănăstirilor. Prin dovezile existenței lui Dumnezeu pe care le pune în fruntea lucrării, privind schimbarea lumii, rânduiala ei și credința tuturor popoarelor, cercetătorii l-⁠au socotit aproape cel dintâi filosof al Rusiei. Se sprijină pe Sfântul Ioan Damaschin, pe Sfântul Vasile cel Mare și pe alte izvoare traduse.

Sfântul este pomenit la 11 iulie (dată mobilă, în stil nou), în Soborul sfinților din Novgorod.