Quentin

Sfântul Mucenic Quentin (Quentin din Amiens) a fost, după tradiție, un roman care a propovăduit în Galia și a fost ucis pentru credință în jurul anului 287. Cinstirea lui a rămas puternică la Saint-⁠Quentin, în nordul Franței. Se pomenește la 31 octombrie.

Viața și mucenicia

După legenda vieții lui, era cetățean roman, fiul unui senator numit Zenon, crescut în credința păgână, dar care a primit creștinismul. Plin de râvnă apostolească, a plecat ca misionar în Galia împreună cu Lucian, care a fost mai târziu mucenicit la Beauvais, și cu alții (se spune că mucenicii Victoric și Fuscian ar fi fost ucenicii lui Quentin). S-⁠a așezat la Amiens, în Picardia, și a făcut acolo multe minuni. Pentru predica lui a fost aruncat în temniță de prefectul Rictiovar, venit la Amiens de la Trier; după unele izvoare, prefectul a poruncit în 286 prinderea și chinuirea lor. Quentin a fost pus în lanțuri și chinuit de mai multe ori, dar nu s-⁠a lepădat de credință. Prefectul a plecat din Amiens spre Reims, capitala Galiei Belgice, unde voia să fie judecat Quentin; dar pe drum, într-⁠o cetate numită Augusta Veromanduorum (azi Saint-⁠Quentin, Aisne), Rictiovar a hotărât să-⁠și întrerupă călătoria și să dea sentința: Quentin a fost chinuit din nou, apoi i s-⁠a tăiat capul și ostașii l-⁠au aruncat în mlaștinile din jurul râului Somme. După alt izvor, ostașii au păzit trupul până noaptea, apoi l-⁠au aruncat în râu, iar după câteva zile creștinii l-⁠au găsit și l-⁠au îngropat pe un deal de lângă cetate.

Aflarea moaștelor

O femeie oarbă, Eusebia, dintr-⁠o familie senatorială, a venit de la Roma (după o poruncă dumnezeiască) și a aflat în chip minunat trupul; o altă oarbă și-⁠a primit vederea de la sfintele moaște. Timpul scurs până atunci este dat diferit: cinci ani, după un izvor, cincizeci și cinci, după altul. Moaștele au fost îngropate pe un deal, unde s-⁠a ridicat o mică capelă, care a ajuns mai târziu bazilica Saint-⁠Quentin. Locul a fost din nou uitat în vremea prigoanei lui Iulian Apostatul, deși capela din apropiere a fost păstrată.

Viața episcopului Eligiu (scrisă mai ales în veacul al VII-⁠lea) spune că locul exact al mormântului fusese uitat și că, în 641, episcopul de Noyon, după mai multe zile de căutare, l-⁠a aflat în chip minunat. Când au fost descoperite moaștele, împreună cu cuiele mari cu care fusese străpuns trupul, Eligiu a împărțit cuiele, dinții și părul în alte locuri, iar restul sfântului tezaur l-⁠a închis într-⁠o raclă bogată, lucrată de mâna lui, căci era iscusit aurar, și a așezat-⁠o în spatele altarului. A rezidit și biserica, azi bazilica Saint-⁠Quentin.

Cinstirea

În evul mediu bazilica a ajuns un însemnat centru de pelerinaj, ceea ce a răspândit cultul Sfântului Quentin în tot ținutul din jur. Deși nu a fost canonizat în chip oficial, cinstirea lui s-⁠a păstrat veacuri la rând, mai ales în Franța, mărturie fiind numeroasele nume de locuri luate de la numele sfântului (vezi Saint-⁠Quentin).