Serapion

Serapion al Antiohiei a fost episcop al Antiohiei la cumpăna veacurilor al II-⁠lea și al III-⁠lea, cunoscut din scrierile lui teologice, din care s-⁠au păstrat numai fragmente. A murit în anul 211. Este socotit sfânt în Biserica Catolică, iar pomenirea lui este la 31 octombrie (după un izvor, 30 octombrie).

Izvoarele nu se potrivesc asupra începutului păstoririi lui: unul dă anul 191, altul 198. Este cunoscut mai ales ca mustrător al ereziei montaniste, pentru care a scris o scrisoare către cler, „Către Pontius și Caricus”, semnată de alți episcopi: „Aureliu Quirinius mucenicul; Aelius Publius Iulius, episcop de Debeltum, colonia Traciei; Sotas, fericitul episcop al Anchialului”. Scrisoarea lui Serapion „Către Domnin” este adresată unui om care în vremea prigoanei se lepădase de Biserica creștină și se alăturase iudaismului. Mustrând scrierea mincinoasă și apocrifă „Evanghelia după Petru”, Serapion a scris pentru membrii Bisericii din Rossos, în Cilicia, lucrarea „Despre așa-⁠numita Evanghelie după Petru”. Membrii acelei Biserici se rătăciseră în învățătură, împotriva Bisericii, căzuseră în docetism, pentru că se sprijineau pe acel apocrif. Nici una dintre scrierile lui Serapion nu s-⁠a păstrat; au rămas numai mici fragmente, citate de Evsevie al Cezareei în „Istoria bisericească” și de Ieronim în „Despre oamenii iluștri”, capitolul 41, care îi este închinat. Fragmentele din scrierile lui sunt tipărite în volumul al cincilea al Patrologiei grecești.