Adrian de Canterbury

Cuviosul Adrian (Hadrian) de Canterbury a fost un cărturar de neam berber, din Africa de Nord, în Anglia anglo-⁠saxonă, egumen al mănăstirii Sfinții Petru și Pavel (mai târziu Sfântul Augustin) din Canterbury. A fost un cunoscut dascăl și tâlcuitor al Bibliei. S-⁠a născut înainte de 637 și a murit în 710 (după tradiția catolică la 9 ianuarie, zi în care e pomenit). În Biserica Ortodoxă este pomenit în duminica a treia după Rusalii, la Soborul Sfinților Britaniei și Irlandei.

Din Africa la Neapole S-⁠a născut între 630 și 637 în Africa de Nord, într-⁠o familie de berberi romanizați. Pe atunci Africa de Nord, exarhat al Imperiului Bizantin, era de câteva secole unul din centrele de învățătură creștină, acolo trăise și lucrase fericitul Augustin. Potrivit lui Beda, era „de neam african”. Tânăr, s-⁠a mutat la Neapole, care aparținea atunci Bizanțului, unde a ajuns în curând egumen la o mănăstire, numită Monasterium Niridanum (poate greșeală pentru Nisidanum, adică pe insula Nisida, în golful Neapolei). Mănăstirile bizantine din Italia erau supuse episcopului Romei, papa, care îl cunoștea personal și îl prețuia. Adrian era vestit prin învățătură, și era tânăr și sănătos.

Drumul spre Canterbury Papa Vitalian i-⁠a oferit de două ori scaunul gol al Canterbury-⁠ului, o catedră de la marginea lumii civilizate de atunci, dar Adrian a refuzat cu smerenie. A recomandat mai întâi pe Andrei, monah dintr-⁠o mănăstire vecină, care a refuzat și el, din pricina vârstei înaintate. Apoi, când oferta a fost repetată, i-⁠a prezentat papei pe prietenul lui Teodor din Tars, care se afla întâmplător la Roma și care a primit sarcina. Vitalian a pus însă condiția ca Adrian să-⁠l însoțească pe noul arhiepiscop în Britania, spunând că Adrian, care mersese de două ori în Galia, cunoștea drumul și felul de călătorie. Au plecat din Roma la 27 mai 668, pe mare până la Marsilia, și pe uscat la Arles, unde au stat la episcopul Ioan până au primit pașapoarte de la Ebroin, care cârmuia acea parte a Galiei ca majordom al regelui minor Clotar al III-⁠lea. Ajunși în nordul Franței, s-⁠au despărțit pentru iarnă: Teodor la Agilbert, episcopul Parisului, Adrian întâi la Emmon, episcopul Sensului, apoi la Faro, episcopul din Meaux. Chemat în primăvara următoare de regele Ecgberht al Kentului, Teodor a ajuns în Anglia la sfârșitul lui mai 669, dar Adrian a fost reținut din porunca lui Ebroin, care îl bănuia că ar fi trimisul împăratului grec, venit să stârnească tulburări împotriva regatului francilor (un izvor spune că motivul ar fi fost judecățile necruțătoare ale lui Adrian despre regatul francilor, în comparație cu Africa bizantină). Până la urmă Ebroin s-⁠a încredințat că bănuiala era fără temei, iar Adrian a putut merge în Anglia, unde Teodor l-⁠a pus îndată egumen al mănăstirii Sfinții Petru și Pavel din Canterbury (mai târziu mănăstirea Sfântul Augustin), după îndrumarea dată de papă. Așa spune Beda, în „Istoria bisericească”. O altă relatare, atribuită tot lui Beda, în „Viețile egumenilor de la Wearmouth”, spune că Adrian a fost numit egumen abia după demisia lui Benedict Biscop, care a însoțit pe Teodor tot drumul de la Roma și a deținut acea slujbă vreo doi ani; cele două povestiri nu sunt poate cu totul de neîmpăcat, dar sunt prea deosebite ca ton și ca împrejurări ca să fi venit din aceeași pană.

Învățătorul Adrian era cunoscut ca om învățat în Biblie, în greacă și latină și ca bun orânduitor. Sub conducerea lui mănăstirea a ajuns să aibă o înrâurire adâncă și largă. Beda îl descrie ca teolog ales și bun cunoscător al științelor lumești. Împreună cu Teodor a străbătut toate părțile insulei, strângând mulțimi de elevi, și zilnic îi învățau cu aceeași hărnicie și izbândă nu numai adevărurile credinței, ci și ramurile științei și literaturii vremii. Beda pomenește în special arta versului, astronomia și aritmetica, și adaugă că, pe când scria el (la începutul secolului al VIII-⁠lea), mai erau în viață unii din elevii lui Teodor și Adrian, care vorbeau greaca și latina la fel de ușor ca limba lor. O însemnare a învățăturii lor se păstrează în Glosarul din Leiden. Un izvor ucrainean spune că el a întemeiat numeroase școli în felurite părți ale Angliei, iar printre elevii lor s-⁠a numărat Aldhelm. Către sfârșitul veacului al IX-⁠lea, regele Alfred cel Mare amintește în prefața traducerii „Regulii păstorești” a papei Grigorie I de acea scurtă vreme de înflorire, când clericii învățau și învățau pe alții cu hărnicie și străinii veneau în Anglia să dobândească știință și înțelepciune, iar acum, în vremea lui, cine voia să se facă învățat trebuia să plece peste hotare. Adrian a trăit în Anglia treizeci și nouă de ani, a supraviețuit mult timp prietenului său arhiepiscopul și a murit în 710. Un izvor spune că trupul lui a fost găsit neputrezit în 1091, la 371 de ani de la moarte, și că mormântul lui din biserica Sfântului Augustin era vestit prin minuni, atribuite între altele ajutorului dat studenților în neplăceri cu învățătorii lor. Numele lui este trecut în calendarele engleze.