Polieuct din Melitene

Sfântul Mucenic Polieuct a fost un ofițer roman din Melitene, în Armenia Mică (azi Malatya, în Turcia), și cel dintâi martir al acestui oraș. A primit cununa muceniciei la 10 ianuarie 259, în vremea împăratului Valerian.

După tradiție, Polieuct era un om cu avere, slujitor în armată, prieten cu un alt ofițer, Nearh, creștin neclintit, în timp ce el însuși, deși ducea o viață curată, era încă păgân. Când a început prigoana, Nearh i-⁠a spus că se vor despărți curând, fiindcă pe el îl vor lua la chinuri, iar Polieuct s-⁠ar putea lepăda de prietenia lor. Polieuct i-⁠a povestit un vis: îl văzuse pe Hristos, care îi scosese veșmântul vechi și îl îmbrăcase într-⁠unul luminos (după o altă versiune, îl așezase pe un cal înaripat). De atunci, a spus, voia să slujească numai lui Hristos.

Polieuct a ieșit în piața cetății, a rupt porunca împărătească ce cerea tuturor să se închine idolilor și, întâlnind o procesiune care purta pe străzi douăsprezece idoli, i-⁠a aruncat la pământ și i-⁠a călcat în picioare. Socrul său, Felix, dregătorul însărcinat să împlinească porunca, a aflat cu durere și i-⁠a spus că, dacă nu se căiește, va trebui să-⁠l osândească. Potrivit povestirii, Felix, soția lui Polieuct, Pavlina, și copiii lor l-⁠au rugat în lacrimi să se lepede de Hristos, dar sfântul nu s-⁠a mișcat. A fost chinuit și apoi decapitat. Pe drumul spre locul execuției l-⁠a zărit pe Nearh în mulțime și i-⁠a strigat bucuros să-⁠și aducă aminte de legământul lor. Nearh a murit mai târziu mucenic, în foc.

Sfântul a fost îngropat la Melitene, unde s-⁠a zidit o biserică în numele lui. Tradiția spune că părinții Sfântului Eftimie cel Mare s-⁠au rugat în această biserică pentru un fiu. Între 524 și 527 o altă biserică, o mare bazilică, a fost ridicată în cinstea lui la Constantinopol de Anicia Iuliana; săpăturile din anii 1960 au arătat că până la Sfânta Sofia a fost cea mai mare din oraș, împodobită cu bogăție și motive orientale. Moaștele de aici au fost mutate mai târziu în biserica Sfinților Apostoli. Cultul lui a ajuns și la Metz, în Apus.

Este socotit ocrotitor al jurămintelor și al tratatelor, atât în Răsărit, cât și în Apus. Povestea lui a stat la baza tragediei Polyeucte a lui Pierre Corneille (1642), apoi a operelor lui Gounod și Donizetti. Se prăznuiește la 9 ianuarie în Biserica Ortodoxă; calendarele armene vechi și cel catolic îl pomenesc la 7 ianuarie.