Iona de la Kiev

Cuviosul Iona de la Kiev, în schimă Petru, în lume Ion Pavlovici Miroșnicenko, a fost un stareț și făcător de minuni, întemeietorul mănăstirii Sfânta Treime „Ionin” din Kiev, unde se află moaștele lui. S-⁠a născut în 1802 la Krîukov, în gubernia Poltava, și a adormit în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1902, la o sută de ani, la Kiev. Încă din viață a fost cinstit ca stareț, iar mulți kieveni l-⁠au căutat ca părinte duhovnicesc. Pomenirea lui este la 9 ianuarie.

Copilăria și ucenicia

S-⁠a născut în familia lui Pavel și a Pelaghiei Miroșnicenko, mici orășeni din așezarea Krîukov, azi partea de pe malul drept al Kremenciugului. Familia era săracă și părinții nu i-⁠au putut da învățătură. Singurul lucru pe care l-⁠a învățat a fost cititul. Avea însă minte ageră și memorie tare și încă din copilărie iubea cărțile, mai ales cele de zidire sufletească, pe care le citea foarte mult. Fiind din fragedă vârstă foarte cucernic, vizita adesea mănăstirile și a început ca ucenic la Cuviosul Serafim de Sarov. A rămas la marele stareț opt ani în ascultare. Mai târziu, Cuviosul Serafim l-⁠a binecuvântat să meargă la pustia Beloberejskaia din Briansk, unde, cu voia starețului, a intrat ca frate în 1836.

În 1843 a primit tunderea în monahism cu numele Iona, iar în 1845 a fost hirotonit ierodiacon. În 1851 părintele Iona a fost întâlnit de mitropolitul Filaret Amfiteatrov al Kievului și, din voința și dorința acestuia, în august același an a fost mutat la mănăstirea Sfântul Nicolae din Kiev. În 1858 a fost hirotonit ieromonah, iar peste doi ani, în 1860, a fost trecut între frații mănăstirii Vidubici din Kiev, așezată într-⁠o margine foarte pitorească a orașului, numită Zverinet. Încă de atunci ieromonahul Iona se deosebea prin experiența duhovnicească și viața cucernică, și mulți kieveni căutau prilej să primească sfat și îndrumare de la el și să-⁠i fie fii duhovnicești. S-⁠a așezat pe muntele Zverinet, în locul viitoarei mănăstiri, și și-⁠a construit o chilie și o mică biserică cu hramul Preasfintei Treimi. A luat sub îndrumarea lui duhovnicească pe monahii Ilarion și Gavriil. Printre ucenicii lui din anii 1880 s-⁠a aflat Vasili Tkacenko, intrat în istorie ca Vasili Descalțul, un pribeag rus, „prieten mistic” al lui Nicolae al II-⁠lea și al țarinei Alexandra Feodorovna.

Arătările Maicii Domnului și întemeierea mănăstirii

Povestea veche spune că, după ce s-⁠au așezat pe Zverinet, monahilor li s-⁠a arătat de două ori Maica Domnului, cu poruncă să facă mănăstire. La 1 martie 1861, ieșind pe pridvorul chiliei, părintele Iona a văzut pe munte o lumină și un foc. De frică, a alergat să-⁠și scape monahii. Apropiindu-⁠se, a observat că flăcările care cuprinseseră coliba frăților nu le făceau nici un rău. Chilia stătea nevătămată, iar alături, într-⁠un stâlp de foc, a văzut-⁠o pe Maica Domnului cu o ceată de sfinți. Ea i-⁠a atins capul și i-⁠a spus că a venit să cerceteze locul ales de Fiul ei din veac. „Harul meu va rămâne aici în veci. Voi cerceta neîncetat locul acesta și mulți se vor mântui aici. Mulți vor veni în această mănăstire, voi să-⁠i primiți pe toți, fără să disprețuiți pe nimeni, căci toți sunt copiii lui Dumnezeu.” Apoi s-⁠a făcut nevăzută, iar în zăpadă au rămas urmele preacuratelor ei tălpi. La 9 martie 1862 locul de deasupra tractului Vidubici a fost iar luminat de foc. Bătrânul a alergat de la mănăstirea Vidubici să-⁠și scape monahii din incendiu și a văzut din nou, în stâlpul de foc nears, pe Maica Domnului cu ceata sfinților. Ea l-⁠a chemat să se supună voii lui Dumnezeu pentru ridicarea mănăstirii acolo, spunându-⁠i că el este doar „grebla, securea”, uneltele alese de Domnul pentru fapte minunate și sfinte. Părintele Iona a fost foarte zguduit. După ce s-⁠a rânduit mănăstirea, în 1910 s-⁠a ridicat în acel loc o biserică, dărâmată în 1934, iar în 1996 noii viețuitori au așezat o cruce de pomenire. Sursa rusă mai notează că de atunci Iona a devenit cunoscut în tot Imperiul Rus.

De atunci bătrânul s-⁠a îngrijit de întemeierea mănăstirii Sfânta Treime. Întâi a făcut un schit pe lângă Vidubici și a ridicat o casă de lemn cu două etaje, în care era o biserică închinată Treimii. Prințesa Ecaterina Vasilcikova, soția guvernatorului general al Kievului și fiică duhovnicească a starețului, a dăruit mănăstirii vila ei, cu 10.000 de ruble pentru amenajare. Dar potrivnicii mănăstirii se împotriveau cu înverșunare, așa că prințesa, cu sprijinul starețului, a trebuit să ceară întemeierea împăratului Alexandru al II-⁠lea, care, după ce a scăpat ca prin minune de un atentat, a dat încuviințarea. La 6 aprilie 1866 a sosit o telegramă oficială de la țar, prin care se înființa noua mănăstire (părintele Iona a fost numit stareț).

De atunci cuviosul s-⁠a ostenit mult la înălțarea mănăstirii. În 1871 s-⁠a încheiat biserica de piatră a Sfintei Treimi, cu două anexe. La 28 noiembrie mitropolitul Arsenie Moskvin al Kievului a sfințit altarul paraclisului de sud, cu hramul icoanei Maicii Domnului „Treimânâ” (Tricherusa), pe care părintele Iona o cinstea mult și o păstra în chilia sa, iar apoi a fost așezată în biserica Treimii, la dreapta stranei. Icoana a devenit făcătoare de minuni încă în timp ce se afla la sfânt. Mai târziu a stăruit să se zidească o clopotniță de piatră, dar în primăvara lui 1897 s-⁠a îmbolnăvit greu, iar el și cei apropiați credeau că bătrânul va muri. Apoi s-⁠a petrecut un caz minunat, descris chiar de sfântul: noaptea de 23 aprilie 1897, pe la ora patru, pe când zăcea în pat, în întuneric, a venit în chilia lui cineva luminos, a venit foarte aproape, l-⁠a binecuvântat cu semnul crucii și i-⁠a spus: „Domnul îți dăruiește sănătate, ajutor, acoperământ și harul Său dumnezeiesc, ca să-⁠I slujești în Sfânta Lui Biserică. Iată crucea pe care ai ridicat-⁠o și ai desăvârșit-⁠o. Iar iată altă cruce, începută de tine; ai pus doar temelia ei, și trebuie să o isprăvești cu osteneală la fel de grijulie ca pe prima. Când vei isprăvi a doua cruce, Domnul te va chema la Sine. Scoală-⁠te, slujește-⁠I și lucrează pentru El.” După însănătoșire, adunând 100.000 de ruble, a dus la capăt zidirea unei mari clopotnițe de piatră (sursa ucraineană rămâne neterminată în punctul acesta).

Arhimandrit și adormire

Prin hotărârea Sfântului Sinod din 17 ianuarie 1886 părintele Iona a fost numit stareț al mănăstirii Mejihiria a Schimbării la Față, cu ridicarea la rangul de arhimandrit. A adormit în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1902.

Moaștele

În anii 1960, când prigoana împotriva Bisericii s-⁠a reînnoit, cripta schimarhimandritului Iona a fost dărâmată, vandalii au batjocorit moaștele și i-⁠au rupt mâna dreaptă și capul. Frații mănăstirii, în frunte cu starețul, l-⁠au reîngropat pe cuvios la cimitirul Zverinet. Moaștele lui au rămas acolo 27 de ani. În 1993, în ajunul zilei de nume a cuviosului, a proorocului Iona, cu binecuvântarea mitropolitului Volodimir, moaștele au fost găsite, aduse în mănăstire și puse într-⁠un sicriu nou de stejar la locul vechi, în criptă. Sicriul de chiparos în care fusese îngropat bătrânul, pe care și-⁠l făcuse el însuși în viață, stă într-⁠un loc deosebit în biserică, iar acum în el se păstrează crucea lui de tundere, paramanul și veșmintele.