Macarie Alexandrinul

Cuviosul Macarie Alexandrinul a fost un monah și preot din pustiul Nitriei și din Chilii, în Egipt, în veacul al IV-⁠lea. A fost ceva mai tânăr decât Macarie Egipteanul, de aceea este numit și Macarie cel Tânăr, și a rămas în amintirea Bisericii ca ucenic al Sfântului Antonie și povățuitor a mii de pustnici. A trecut la Domnul în jurul anului 394; sursele dau anii 393 sau 395. Este numit și „Macarie Orășeanul” (în greacă Politikos).

Începuturile Macarie s-⁠a născut la Alexandria, în jurul anului 300 (după alte socoteli, 293). Până la patruzeci de ani a fost negustor, după unele izvoare de dulciuri, după altele de fructe, iar Filip din Side scrie că ar fi fost dascăl într-⁠o școală. S-⁠a botezat la patruzeci de ani și a plecat în pustie. Principalele știri despre el le păstrează Paladie al Elenopolei, care l-⁠a cunoscut personal, în „Istoria Lausiacă”, și Rufin din Aquileea, în „Istoria monahilor din Egipt”.

După câțiva ani de nevoință a fost hirotonit preot și pus egumen al așezării numite Chilii, între muntele Nitria și Schit, unde pustnicii viețuiau în tăcere, fiecare în chilia lui. I se atribuie multe minuni, iar sub îndrumarea lui s-⁠au aflat peste cinci mii de călugări. Socrate Scolasticul amintește că, deși Macarie Egipteanul era aspru, Macarie Alexandrinul îi primea pe cei ce veneau cu blândețe și îi atrăgea pe tineri la nevoință prin bunătatea lui.

Nevoința Paladie îl descrie la bătrânețe ca pe un om gârbovit și slab, a cărui barbă aproape că nu mai creștea din pricina ostenelilor. Se hrănea doar cu mei tare sau cu semințe înmuiate în apă și își dădea trupul la mușcăturile țânțarilor mari. Un frate l-⁠a văzut odată umplând un coș cu nisip și urcându-⁠l pe deal ca să-⁠l verse. Întrebat ce face, a răspuns că îl istovește pe cel ce îl istovește pe el, adică pe diavol.

Aflând de regula foarte aspră a mănăstirii de la Tabenisi, condusă de Cuviosul Pahomie cel Mare, a mers acolo îmbrăcat în haine mirenești. În tot Postul Mare nu a mâncat pâine și nu a băut apă; nimeni nu l-⁠a văzut mâncând sau așezat, ci împletea coșuri de frunze de palmier stând în picioare. Călugării i-⁠au zis lui Pahomie să-⁠l alunge, fiindcă nu e om. Pahomie a aflat prin descoperire cine este, iar frații s-⁠au grăbit să ceară binecuvântarea sfântului. Macarie s-⁠a întors apoi la mănăstirea lui.

Surghiunul și adormirea La vârsta de 73 de ani a fost surghiunit de împăratul Valens, împreună cu Macarie Egipteanul, pe o insulă pe care apoi au creștinat-⁠o. După tradiția ortodoxă, a adormit la 2 ianuarie 395, după cea coptă la 1 mai 395. Tradiția îl spune ajuns la peste o sută de ani. Sârbii îl pomenesc la 19 ianuarie după calendarul vechi.

I se atribuie o regulă monahală, câteva cuvinte scurte ale Părinților și o cuvântare despre sfârșitul sufletelor drepților și al păcătoșilor. Autenticitatea scrierilor este însă îndoielnică, iar unele manuscrise dau cuvântarea unui monah Alexandru. În cinstea lui poartă numele mănăstirea Sourp Magar din Cipru.