Agnel al Neapolelui

Sfântul Agnel (Agnellus, în italiană Agnello) a fost episcop al Neapolelui din 672 sau 673 până la moartea lui, în 693 sau 694. Se pomenește la 9 ianuarie. Izvoarele noastre îl numesc sfânt al Bisericii Romano-⁠Catolice și nu arată o cinstire ortodoxă formală.

Viața

Izvorul de căpetenie este prima parte a „Faptelor episcopilor din Neapole”, scrisă la sfârșitul secolului al VIII-⁠lea sau începutul celui de-⁠al IX-⁠lea de un autor anonim. Despre obârșia și tinerețea lui nu se știe nimic. A luat scaunul episcopal după Sfântul Adeodat, mort în 671 sau 672; ar fi putut fi întronizat în 672 sau 673. În martie 680 a luat parte la sinodul adunat la Roma de papa Agaton. În martie 685 a erupt Vezuviul și împrejurimile Neapolelui au suferit mult, dar orașul însuși nu a avut stricăciuni mari. Tradiția bisericească a atribuit această „izbăvire minunată” mijlocirii Sfântului Ianuarie. De atunci cinstirea acestui sfânt s-⁠a răspândit repede în oraș și el a ajuns principalul ocrotitor al Neapolelui; probabil de aceste evenimente se leagă primele chipuri ale Sfântului Ianuarie pe sigiliile episcopilor neapolitani și pe monedele bătute acolo.

La porunca lui Agnel s-⁠a zidit în Neapole biserica Sfântului Ianuarie, pe lângă care s-⁠a alcătuit o obște monahală (diaconie), pe care episcopul a înzestrat-⁠o cu cele de trebuință, și s-⁠a rânduit un adăpost pentru săraci. „Faptele” amintesc că a poruncit ca de două ori pe an (la Crăciun și la Paști) să se dea membrilor acestei obști săpun „pentru osteneala de a păstra curățenia”. Se mai spune că episcopul Agnel a scăpat Neapolele de a fi cucerit de sarazini. A fost episcop douăzeci și unu de ani și cincisprezece zile. Urmaș i-⁠a fost Sfântul Iulian. Curând după moarte a fost cinstit de neapolitani ca sfânt, după cum arată numele lui în martirologiul din „Calendarul de marmură” din secolul al IX-⁠lea, a cărui autor a folosit izvoare bisericești mai vechi.