Alexandra Casparova

Sfânta Cuvioasă Muceniță Alexandra Casparova, novice a Mănăstirii Ivanovski din Moscova, s-⁠a născut în 1882 la Brest-⁠Litovsk și a răposat în lagărul Ivdellag la 18 februarie 1942, în vârstă de șaizeci de ani. A fost proslăvită de Sfântul Sinod al Bisericii Ruse la 26 decembrie 2006.

Numele ei a fost scris în izvoare în mai multe feluri: Casperovici, Casperova, Casparova. Tatăl ei, Iosif, era tâmplar și făcea sicrie în atelierul lui; a murit în 1893, când ea avea nouă ani. Mama a intrat slujnică, iar familia a trăit în sărăcie, așa că Alexandra n-⁠a putut merge la școală și a învățat singură să citească. Nu se știe cum a ajuns la Moscova. Pe la cincisprezece ani a intrat în Mănăstirea Ivanovski, deschisă ca mănăstire de obște în 1879, unde au venit și alte fete tinere, între care Evdochia Alioșina, pe care Alexandra a ocrotit-⁠o ca pe o soră mai mică. Viața acolo era rânduită între slujbă, rugăciune și lucru de mână.

În 1918 mănăstirea a fost închisă oficial, dar cele mai multe surori au rămas pe loc până la sfârșitul lui 1926. Din 1918 Alexandra a lucrat într-⁠o cantină de pe strada Varvarka, iar între 1920 și 1930 a fost îngrijitoare la o biserică de acolo. La începutul anilor 1930 bisericile de pe Varvarka au fost închise. Împreună cu Evdochia s-⁠a așezat în satul Davâdkovo, lângă Moscova, și a făcut munci felurite: la un laborator medical, ca dădacă la un institut pentru ocrotirea mamei și a copilului, la atelierul de croitorie al NKVD, iar din februarie 1937 ca paznic la un magazin. A îngrijit-⁠o pe Evdochia, bolnavă de cancer, pe care a venit s-⁠o împărtășească preotul Alexie Troițki, el însuși viitor sfânt.

Anul 1937 a adus denunțuri. Vecinii au spus, sub presiune, că în casa surorilor vin preoți și călugărițe, că ele vorbesc rău despre putere și că strâng copii să-⁠i învețe rugăciuni. Alexandra a fost arestată în august 1937 și întrebată la 9 august; a tăgăduit orice agitație. La 10 octombrie 1937 troica NKVD a osândit-⁠o la opt ani de lagăr, pentru că ar fi dus agitație împotriva puterii și a colhozurilor, deși dosarul nu pomenea de colhozuri.

A fost trimisă mai întâi în Bamlag, iar după desființarea acestuia, în 1938, în Ivdellag, în Urali, unde cinci ani a muncit greu la tăiat de păduri, locuind în barăci. Din pricina muncii peste puteri și a condițiilor cumplite a răposat la 18 februarie 1942 și a fost îngropată într-⁠un loc necunoscut. A fost reabilitată la 18 octombrie 1996. Viața ei a fost alcătuită de arhimandritul Damaschin Orlovski. Pomenirea ei se face la 5 (18) februarie și în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse.