Polieuct al Constantinopolului

Sfântul Polieuct al Constantinopolului a fost patriarh ecumenic al Constantinopolului din anul 956 până la moartea sa, la 5 februarie 970. Dintr-⁠un simplu monah a ajuns în scaunul patriarhal, iar pentru mintea lui aleasă, pentru râvna dreptei credințe și pentru darul cuvântării a fost numit „al doilea Hrisostom”. Biserica îl pomenește la 5 februarie.

Începuturile

Provenea din Constantinopol și trăia ca monah. După unele izvoare, a viețuit la o mănăstire de pe muntele Sfântului Ilie, lângă Hrisopolis, iar după altele pe insula Prote, unde se spune că era cunoscut pentru știința teologică, smerenia și înfrânarea sa. Nu se știu multe despre tinerețea lui. La 3 aprilie 956, după moartea patriarhului Teofilact, fiul împăratului Roman I Lecapen, a fost ales patriarh cu sprijinul împăratului Constantin al VII-⁠lea.

Păstorirea

Printre primele sale fapte a fost readucerea numelui patriarhului Eftimie I în diptice, ceea ce a stârnit împotrivirea unor episcopi. Cu toate că dăduse împăratul tronul, Polieuct nu i-⁠a arătat multă supunere. A pus sub semnul întrebării chiar legitimitatea căsătoriei părinților lui Constantin, pe care patriarhul Eftimie o osândise.

Pe vremea lui a venit la Constantinopol, în 957, cneaghina Olga a Kievului. Cronicile ruse spun că a fost botezată de patriarh, iar împăratul i-⁠a fost nun, dar istoricii socotesc nesigură participarea personală a patriarhului și discută chiar dacă Olga nu era deja creștină la sosire. Tot în vremea lui s-⁠au întemeiat pe Muntele Athos Marea Lavră și Mănăstirea Iviron. În anul 958 l-⁠a înălțat la rangul de mitropolit pe episcopul Petru al Otrantului, încredințându-⁠i să statornicească ritul grec în provincie.

Moartea lui Roman al II-⁠lea, în 963, a lăsat tronul copiilor săi, Vasile și Constantin, iar patriarhul și senatul au sprijinit drepturile lor. La 16 august 963 Polieuct l-⁠a încoronat pe Nichifor al II-⁠lea Focas. Cu timpul, patriarhul a intrat în conflict și cu el, pentru felul în care împăratul se amesteca în treburile Bisericii și în alegerea episcopilor. Despre căsătoria lui Nichifor cu Teofano, văduva lui Roman al II-⁠lea, cronicile povestesc diferit: unele spun că patriarhul l-⁠a oprit de la Sfânta Împărtășanie, alte izvoare că a fost vorba de legătura de nășie cu copiii ei. În cele din urmă comuniunea a fost reluată.

Cuvântul curajos

După uciderea lui Nichifor, în decembrie 969, patriarhul nu a vrut să-⁠l încoroneze pe Ioan Tzimiskes până nu și-⁠a îndepărtat din palat pe Teofano, trimisă pe insula Prote, și până nu a arătat pe ucigașul împăratului. Abia atunci, la 25 decembrie 969, l-⁠a încoronat. La 23 ianuarie 970 a uns patriarh al Antiohiei pe Teodor al II-⁠lea.

A trecut la Domnul la 5 februarie 970, după aproape treisprezece ani de patriarhat. Biserica îl cinstește ca pe un păstor care a apărat libertatea Bisericii față de puterea împăratului.