Agata

Sfânta Muceniță Agata a fost o fecioară din Sicilia care a pătimit pentru Hristos în prigoana lui Deciu, în jurul anului 251. Este una dintre cele mai cinstite mucenițe ale Bisericii vechi. Tradiția ortodoxă o numește Agata din Palermo (Panormos), iar cea apuseană Agata din Catania, orașul în care a suferit moartea. Biserica o pomenește la 5 februarie.

Viața

Sursele ortodoxe spun că era fiica unor părinți creștini bogați și respectați, care au crescut-⁠o în evlavie, și că avea cincisprezece ani. Nașterea ei se așază în Palermo sau în Catania. Despre viața ei nu se păstrează date sigure: cele mai vechi povestiri, una latină, a cărei formă păstrată este ulterioară, și una greacă, au fost scrise la multă vreme după ea.

Când a început prigoana lui Deciu (249-251), Quintian, dregătorul Cataniei, auzind de averea și frumusețea ei, a trimis ostași s-⁠o aducă la judecată ca pe o creștină. La Catania a fost dată în grija unei femei bogate, care avea cinci fiice, și toate au încercat s-⁠o ademenească cu haine scumpe și petreceri, ca să aducă jertfă zeilor. Cu cât o îndemnau mai mult, cu atât Agata era mai tare și se ruga să ajungă mai curând la mucenicie.

Mucenicia

La judecată nu s-⁠a lăsat înduplecată nici de lingușiri, nici de amenințări. Mucenița a spus că idolii nu sunt dumnezei, ci lemne fără simțire. Quintian a pus-⁠o în chinuri crude și a poruncit să i se taie sânii, întâi cu cleștele, apoi cu cuțitul. Agata a mustrat pe chinuitor, aducându-⁠i aminte că el însuși s-⁠a hrănit la sânul mamei sale.

În temniță i s-⁠a arătat Sfântul Apostol Petru și i-⁠a vindecat rănile, iar o lumină neobișnuită a umplut încăperea. Pe a cincea zi a fost iarăși adusă la judecată, iar Quintian s-⁠a mirat s-⁠o vadă întreagă. A fost chinuită din nou, rostogolită pe cărbuni aprinși și pe cioburi încinse. Atunci a fost un cutremur, în care au pierit doi dintre sfetnicii lui. Locuitorii s-⁠au repezit la Quintian și au cerut să înceteze chinurile. De frica unei răscoale, el a trimis-⁠o înapoi în temniță. Acolo Sfânta Agata, mulțumind lui Dumnezeu că a învrednicit-⁠o să pătimească pentru numele Lui, și-⁠a dat sufletul în mâinile Domnului.

Viețile povestesc că Quintian a murit curând: mergând la Palermo să pună mâna pe averea ei, a căzut la o trecere și s-⁠a înecat.

Moaștele și cinstirea

Creștinii au zidit o biserică peste mormântul ei. Moaștele ei se păstrează la Catania, în Badia di Sant'Agata. După o tradiție, în 1040 generalul bizantin Gheorghe Maniakes le-⁠ar fi dus la Constantinopol, iar în 1126 doi ostași le-⁠ar fi adus înapoi la Catania; aceste amănunte nu sunt întărite în sursele noastre ortodoxe. O parte din moaște se află și la mănăstirea Bistrița din județul Neamț.

Se povestește că, atunci când muntele Etna a început să erupă, locuitorii Siciliei au luat vălul de pe mormântul ei și l-⁠au ținut în fața focului, iar erupția s-⁠a oprit. De aceea este chemată în ajutor împotriva focului. Ziua ei se prăznuiește la Catania între 3 și 5 februarie, iar Malta o cinstește și ea, arătând o criptă la Rabat unde se zice că s-⁠a ascuns.

Numele ei s-⁠a înscris de timpuriu în martirologiile vechi, între care cel hieronimian și calendarul Cartaginei din jurul anului 530. Papa Grigore cel Mare a închinat din nou o biserică din Roma, care îi poartă numele (Sant'Agata dei Goti), iar chipul ei se vede în mozaicurile din Sant'Apollinare Nuovo de la Ravenna. Troparul îi pune pe buze cuvintele: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc. Biserica Romano-⁠Catolică îi trece numele în Canonul Liturghiei.