Domițian de Carantania

Domițian a fost un nobil slav din cnezatul Carantaniei, în ținutul de azi al Carintiei, în Austria, pe vremea lui Carol cel Mare, și întemeietorul legendar al bisericii mănăstirii Millstatt. Era numit și Domislav sau Tuitianus. A murit, după tradiție, în jurul anului 802, iar Biserica îl pomenește pe 5 februarie.

Tradiția

Viața lui se află într-⁠un manuscris pe pergament din începutul secolului al XV-⁠lea, copie a unor relatări scrise în mai multe etape între 1170 și 1306. După ea, el a urmat la conducere celui de-⁠al treilea cneaz creștin al Carantaniei, Valtunk, care domnea din 772 sub stăpânirea ducelui Tassilo al III-⁠lea al Bavariei. În Conversio Bagoariorum et Carantanorum, lucrare latină din a doua jumătate a veacului al IX-⁠lea, urmașii lui Valtunk sunt Pribislav, Semika, Stoimir și Etgar, iar numele lui Domițian nu apare.

După legendă, lacul Millstatt era în veacul al VIII-⁠lea mult mai mare decât azi și ajungea până la munții din jur. Pe muntele Hochgosch, în fața Millstattului de azi, se afla o cetate slavă, reședința cneazului Domițian, încă păgân. Cneazul avea un fiu care, într-⁠o zi, împotriva voii tatălui și pe vreme rea, a pornit cu barca pe lac. Tânărul nu s-⁠a mai întors până a doua zi dimineață, iar cneazul i-⁠a găsit barca răsturnată. A poruncit supușilor să scurgă apa lacului până vor afla trupul fiului și a făcut un legământ: unde va fi găsit trupul, acolo va zidi o biserică și se va face creștin. Oamenii lui au tăiat dealul din vestul lacului, care îl despărțea de râul Lieser, și apa a scăzut. După câteva zile au găsit trupul.

Domițian s-⁠a botezat și a zidit, lângă mormântul fiului, cea dintâi biserică creștină. După botez, a poruncit să fie adunate o mie de statui ale zeilor și zeițelor păgâne și să fie aruncate în lac. Mai târziu s-⁠a ivit în jurul bisericii o așezare, numită astăzi Millstatt (Milštat). Numele ar veni, după tradiție, din latinescul mille statuae, „o mie de statui”. Înțelesul numelui nu e însă lămurit: s-⁠a mai tras și de la cuvântul pentru moară, de la un pârâu celtic numit Mils, ori de la slavonul milost, „har”.

Adevăr sau legendă

În 1907, istoricul culturii Robert Eisler a susținut că Domițian ar fi o născocire a călugărilor benedictini din Millstatt, folosită ca să scape mănăstirea de stăpânirea nobililor din Gorizia. Mulți istorici l-⁠au urmat, dar cercetările de mai târziu au arătat că în viața lui Domițian apare drept adevăratul întemeietor și prim proprietar al mănăstirii contele palatin bavarez Aribo al II-⁠lea (mort în 1102). Un calendar de pe la 1160 trece deja la 5 februarie pomenirea lui Domițian, iar un necrolog din secolul al XII-⁠lea îl numește „duce întemeietor al acestei biserici”. De aceea, istoricii de azi socotesc că legenda poate avea la bază fapte adevărate: o căpetenie carantaniană, convertirea lui, sfințirea unui templu păgân, poate de origine romană, pentru biserica creștină și îngroparea lui acolo.

Potrivit celor mai vechi mărturii, ducele Domițian a trăit, s-⁠a botezat, a nimicit închinarea la idoli în ținutul Millstatt și a hotărât ca templul curățat să fie închinat în slava tuturor sfinților. A trăit cu virtute și a fost îngropat în biserica din Millstatt. Ca nobil slav, el ar fi putut trăi în jurul anului 788, pe vremea când Carol cel Mare l-⁠a înlăturat pe stăpânul său bavarez, Tassilo al III-⁠lea.