Aviț de Vienne

Sfântul Ierarh Aviț al Viennei a fost poet latin și episcop al Viennei, în Galia, sfetnic și secretar al regilor burgunzi. A adormit în jurul anului 518. Este pomenit la 5 februarie.

Viața

Alcimus Ecdicius Avitus s-⁠a născut în jurul anului 450, într-⁠o familie senatorială galo-⁠romană de seamă, înrudită cu împăratul Aviț. Tatăl lui, Isihie, era episcop al Viennei, unde cinstea de episcop era, în fapt, moștenită în familie; fratele lui mai mic, Apolinarie, a ajuns episcop de Valence, iar sora lor, Fuscina, a fost monahie. A primit botezul de la episcopul Mamert. Pe la 490 a fost hirotonit episcop al Viennei. În 499 Vienne a fost cucerit de Gundobad, regele burgunzilor, care se afla în război cu Clovis, regele francilor, și Aviț a ajuns astfel în atenția regelui. Ca mitropolit al sudului și răsăritului Galiei, a condus o convorbire între episcopii catolici și cei arieni, ținută în fața lui Gundobad, la Sardiniacum, lângă Lyon. A câștigat încrederea regelui, iar pe fiul lui, Sigismund, l-⁠a adus la credința ortodoxă. A luptat cu izbândă și împotriva semipelagienilor.

În slujba Bisericii

O scrisoare a papei Hormisdas arată că acesta l-⁠a făcut vicar apostolic în Galia, iar în 517 a condus în această calitate sinodul de la Epaon, pentru îndreptarea rânduielii bisericești. Se pare că a lucrat și la încetarea neînțelegerii dintre Roma și Constantinopol, născută din afurisirea lui Acachie; scrisorile lui de mai târziu arată că aceasta a fost împlinită înaintea morții lui. A adormit la 5 februarie 517, 518 sau 519 și a fost îngropat în mănăstirea Sfinților Petru și Pavel din Vienne.

Scrierile

Faima lui literară se sprijină pe scrisorile păstrate, vreo nouăzeci și șase după ultimii editori, și pe o lungă poemă în versuri, Despre faptele istoriei duhovnicești, în cinci cărți în hexametri clasici, despre păcatul strămoșesc, izgonirea din rai, potop și trecerea Mării Roșii, ultimele două înțelese ca chipuri ale botezului. A scris și o poemă către sora lui, monahia Fuscina, despre lauda curăției. Este unul dintre ultimii stăpâni ai artei retorice din școlile Galiei. Scrisorile lui sunt însemnate pentru istoria Bisericii și a politicii din anii 499-518; între ele este vestita scrisoare către Clovis cu prilejul botezului acestuia. Arată legăturile strânse între episcopul catolic al Viennei și regele arian Gundobad, apoi fiul acestuia, Sigismund. Din omiliile lui s-⁠au păstrat doar două și câteva fragmente.