Alexandru Parusnikov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Parusnikov (1891-1937) a fost preot în satele Bolșoe Ivanovskoe și Kuzminskoe, din regiunea Moscovei, și a fost împușcat la 16 noiembrie 1937, la Butovo. Se pomenește la 16 noiembrie, la 29 mai, cu noii mucenici din Butovo, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei.

S-⁠a născut la 24 noiembrie 1891 în satul Aleșino, din ținutul Dmitrov, în familia preotului Nicolae Vasilievici Parusnikov. A urmat școala duhovnicească din Riga, iar în 1907 a intrat la seminarul din Betania, pe care l-⁠a terminat în 1913; la 8 mai a fost hirotesit în stihar și curând hirotonit diacon și preot. Cu puțin înainte s-⁠a căsătorit cu Alexandra, fiica protoiereului Ioan Muraviov, inspector al școlilor din ținutul Dmitrov, cunoscut pentru milostenia sa. În 1914 părintele Alexandru a fost numit paroh în satul Bolșoe Ivanovskoe, ținutul Bronnițî, unde a locuit zece ani; soția a lucrat ca învățătoare, au avut trei copii, iar dădaca Praskovia, căreia nu i-⁠au mai putut plăti salariul după revoluție, a spus doar: „Nu-⁠i nevoie, numai nu mă alungați”, și a rămas în familie. După revoluție, în anii 1918-1921, a fost scos periodic la muncă în spatele frontului, iar la începutul anilor douăzeci el și soția au fost lipsiți de dreptul de vot.

În 1924 a fost numit paroh al bisericii Semnului (cu paraclis al Sfinților Cosma și Damian) din satul Kuzminskoe, raionul Mihnevo, unde s-⁠au mutat și părinții lui; acolo li s-⁠au mai născut trei copii. A fost ridicat la rangul de protoiereu și numit protopop al raionului. În decembrie 1929 a fost arestat pentru activitate contrarevoluționară de secția OGPU Serpuhov și ținut o lună. Când a început colectivizarea, deși familia fusese lipsită de pământ, cai și unelte, la întrebările enoriașilor dacă să intre în colhoz, răspundea că „trebuie să trăiești și să muncești sub orice putere”, și binecuvânta intrarea. În 1934 familia a fost scoasă din casa ajunsă proprietatea colhozului, mai întâi mutată în bucătărie, apoi dată afară cu totul; i-⁠a găzduit iarna enoriașa Natalia Nicolaevna Demidova, apoi au vândut vaca și și-⁠au clădit casă de lemn.

Slujirea părintelui Alexandru în anii treizeci poate fi numită, fără exagerare, nevoință pastorală: cu toate impozitele peste puteri, prigoana autorităților și lipsa clerului (singurul citeț, Alexandru Vasilievici Protopopov, nu a mai răbdat și s-⁠a făcut cizmar), a slujit în continuare, adesea singur într-⁠o biserică goală. În anii treizeci biserica a fost jefuită, iar părintele a început să-⁠și ia vasele acasă; în 1935-1936 i-⁠au fost aruncate clopotele. Ca protopop, a umblat mult prin satele raionului, iar cum multe biserici erau închise, a păstorit duhovnicește și acele parohii; astfel, când în 1930 a fost arestat prietenul lui, protoiereul Pavel Smirnov, din satul Ilinskoe, a început să slujească și acolo.

Valul represiunilor din 1937-1938 nu putea ocoli un păstor atât de râvnitor. Înainte de arestare, organele de securitate au vrut să-⁠l atragă la colaborare: cu două săptămâni înainte l-⁠au chemat la NKVD și i-⁠au propus să devină informator. A refuzat hotărât, deși știa bine ce urmări va avea. Când au venit lucrătorii NKVD cu mandatul, nu l-⁠au găsit acasă, fiindcă plecase să-⁠și ia rămas-⁠bun de la surori; l-⁠au arestat dimineața următoare, 30 octombrie 1937, în sărbătoarea Sfinților Mucenici Cosma și Damian. La anchetele din 30, 31 octombrie și 13 noiembrie, anchetatorii au încercat să obțină mărturisirea de activitate contrarevoluționară și agitație antisovietică. Ținându-⁠se cu tărie, fără să acuze pe nimeni, părintele Alexandru nu s-⁠a recunoscut vinovat la niciun punct. La 16 noiembrie 1937 a fost împușcat la Butovo.