Winefrida

Sfânta Mucenică Winefride (Winifred, Gwenfrewi), fecioară din Țara Galilor din veacul al VII-⁠lea, este pomenită mai ales la izvorul tămăduitor de la Holywell. Povestea ei era cunoscută încă din veacul al VIII-⁠lea, dar a devenit iubită în Anglia în veacul al XII-⁠lea, când viața ei a fost pusă întâia dată în scris. Se pomenește la 3 noiembrie. Biserica Ortodoxă Rusă o cinstește ca Winifreda din Trefynnon, în duminica a treia după Cincizecime, în ziua Soborului Sfinților din Insulele Britanice și din Irlanda.

Viața și legenda

Cele mai vechi povestiri despre viața ei datează din veacul al XII-⁠lea. Potrivit legendei, Winifred era fiica unei căpetenii din Tegeingl, nobilul galez Tyfid ap Eiludd; mama ei, Wenlo, era nepoata (după alte izvoare, sora) Sfântului Beuno și făcea parte dintr-⁠o familie strâns legată de regii din Țara Galilor de Sud. Se spune că Caradog, fiul prințului Alan, aflând de frumusețea fetei, a vrut să o ceară de soție. În clipa sosirii lui, părinții fetei plecaseră la liturghie. Aflând că Winifred hotărâse să devină monahie, Caradog s-⁠a mâniat și, încercând s-⁠o schimbe prin rugăminți și amenințări, fiindcă ea a refuzat să-⁠i ia în seamă cererea, a urmărit-⁠o pe fata speriată, care fugea spre biserica unde se aflau părinții ei, și i-⁠a tăiat capul. Acolo unde a căzut capul a ieșit un izvor tămăduitor. Mai târziu, prin ostenelile lui Beuno, capul Winifredei a fost unit cu trupul și ea a fost înviată. Văzându-⁠l pe ucigaș rezemat în sabie, cu un aer obraznic și sfidător, Beuno a chemat pedeapsa cerului și Caradog a căzut mort pe loc; după credința populară, pământul s-⁠a deschis și l-⁠a înghițit.

Beuno a părăsit Holywell-⁠ul și s-⁠a întors la Caernarfon; înainte de a pleca, tradiția spune că s-⁠a așezat pe o piatră, care stă acum în bazinul exterior al izvorului, și a făgăduit, în numele lui Dumnezeu, că „oricine, în acel loc, va cere de trei ori de la Dumnezeu o binefacere în numele Sfintei Winefride va primi harul cerut, dacă este spre binele sufletului său”. După opt ani petrecuți la Holywell, Winifred a primit îndemn să părăsească mănăstirea și să se retragă în interior. A pornit în pelerinaj ca să caute un loc de odihnă și a ajuns, în cele din urmă, la Gwytherin, lângă izvorul râului Elwy; mai târziu a devenit monahie și stareță la Gwytherin. Versiuni mai bogate povestesc multe amănunte din viața ei, între ele un pelerinaj la Roma. Un alt izvor spune că Tyfid a fost tatăl lui Owain Pennifer și că Caradog ar fi fost ucis de Owain, fratele ei. Ranulf Higden († 1364) spune în Polychronicon că copiii și urmașii nenumitului făptaș lătrau ca puii de câine până nu cereau milă la izvorul Winefridei sau la sfânta ei raclă din Shrewsbury. Enciclopedia Catolică spunea că s-⁠a născut cu numele Geneva în jurul anului 600 și a murit la 3 noiembrie 660; Oxford Dictionary of National Biography așază moartea în jur de 650.

Izvoarele și părerea istoricilor

Detaliile vieții ei se adună dintr-⁠un manuscris din British Museum, atribuit monahului britanic Elerius, contemporan al sfintei, și dintr-⁠o viață din Biblioteca Bodleiană, socotită alcătuită în 1130 de Robert, priorul din Shrewsbury († 1168), căruia i se atribuie mult din răspândirea cinstirii ei, prin mutarea moaștelor de la Gwytherin la mănăstirea din Shrewsbury și prin scrierea celei mai influente vieți. Datorită datei târzii a celor mai vechi izvoare scrise, existența ei a fost pusă la îndoială din veacul al XIX-⁠lea. Nu este pomenită în nici o spiță de sfinți galezi, nici în calendarul sfinților galezi din veacul al XIII-⁠lea. Există totuși dovezi ale cinstirii ei cu veacuri înaintea primei vieți: două bucăți mici dintr-⁠o raclă de stejar din veacul al VIII-⁠lea au fost descoperite în 1991 și identificate, după desene mai vechi, ca aparținând Arch Gwenfrewi, racla Winifredei. Racla ținea probabil o haină sau alt obiect legat de sfântă, nu oasele ei. După istorica Lynne Heidi Stumpe, racla este „o dovadă bună că a fost recunoscută ca sfântă curând după moartea ei” și deci a istoricității ei; poate fi chiar „cea mai veche mărturie păstrată a cultului formal al unui sfânt galez”.

Cinstirea

Cinstirea Winifredei ca sfântă mucenică este atestată din veacul al XII-⁠lea. Este cinstită mai ales în Anglia, nu în Țara Galilor, ceea ce l-⁠a făcut pe Cesare Baronio să o treacă drept „sfântă engleză” în Martirologiul Roman din 1584. În 1138 moaștele ei au fost duse la Shrewsbury, ca temei al unei racle alese. Pentru prestigiul mănăstirii, starețul Nicholas Stevens a făcut în veacul al XIV-⁠lea o nouă raclă pentru Sfânta Winifred și a pus unii monahi să fure moaștele Sfântului Beuno de la Rhewl. Ediția din 1483 a Legendei de Aur a lui William Caxton cuprinde povestea ei; anul următor el a tipărit și o Viață separată. Racla și izvorul de la Shrewsbury au fost mari ținte de pelerinaj în Evul Mediu târziu, dar racla a fost distrusă de Henric al VIII-⁠lea în 1540. Izvorul Sfintei Winefride din Flintshire, născut dintr-⁠un izvor de munte, la poalele unui deal abrupt, este unul dintre cele mai vechi locuri de pelerinaj cercetate neîntrerupt din Britania și se numește „Lourdes-⁠ul Țării Galilor”; în noiembrie 2023 i s-⁠a dat rangul de sanctuar național pentru Anglia și Țara Galilor.