Alexandru Saharov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Saharov (1875-1937) a fost protoiereu în satul Petrovskoe, din regiunea Moscovei, și a fost împușcat la 3 decembrie 1937, la Butovo. Se pomenește la 3 decembrie, la 29 mai, cu noii mucenici din Butovo, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei.

S-⁠a născut la 15 august 1875 în satul Krivandino, din ținutul Egorievsk, gubernia Reazan, în familia diaconului Nestor Saharov. În 1890, după școala duhovnicească din Zarașk, a intrat la seminarul din Reazan. În clasa a șasea, în decembrie 1895, episcopul Iustin (Poleanski) l-⁠a hirotesit în stihar pentru a predica de la amvon. În 1896, după seminar, a fost învățător și profesor de religie la școala primară Nizkovo, apoi, în 1897, la școala din Preobrajenski Pogost. În 1897, cu binecuvântarea episcopului Meletie (Iakimov), între satele Petrovskaia și Levașevo s-⁠a început zidirea unei biserici în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Kazan; țăranii au cerut episcopului ca la biserică să li se dea, ca preot, pe absolventul de seminar Alexandru Saharov, iar el însuși a cerut aceasta; episcopul a încuviințat. La 13 noiembrie 1897 a fost hirotonit diacon, iar a doua zi preot, la catedrala Nașterii lui Hristos din Reazan. La grijile zidirii bisericii s-⁠a adăugat ascultarea de profesor de religie la școala din Petrovskoe. La început, cât s-⁠a zidit biserica și casele clerului, preotul și familia lui au trăit în lipsă, în case țărănești închiriate de enoriași, fără salariu din vistierie. La 25 mai 1900 biserica a fost sfințită.

În octombrie 1907 clerul districtului l-⁠a ales membru al consiliului protopopesc al celui de-⁠al doilea district Egorievsk. În 1920 a primit cruce pectorală, în 1925 a fost ridicat la rangul de protoiereu și numit protopop, iar în 1931 a primit mitră. În 1930 a fost osândit la șase luni de închisoare și cinci ani de surghiun pentru că ar fi folosit munca unei servitoare, dar a făcut contestație și instanța regională l-⁠a achitat. În 1931 autoritățile i-⁠au luat familiei ultima vacă; copiii erau mari și locuiau separat. Când părintele ducea acasă alimente primite pentru slujbe și întâlnea vreun copil mai nevoiaș, se oprea și împărțea totul copiilor. De Paști și la hram făcea aghiasmă mică, ocolind casele enoriașilor.

În vara lui 1937, în clubul din satul Petrovskoe, comuniștii locali au ținut de mai multe ori adunări în care se discuta închiderea bisericii Maicii Domnului de la Kazan și prefacerea ei în școală; atunci i-⁠au fost aruncate și clopotele. La sfârșitul verii au început arestările în masă ale clericilor și mirenilor. Părintele Alexandru presimțea arestarea apropiată; unui cunoscut i-⁠a spus: „Pe mine, desigur, mă vor lua curând”. În noaptea de 15 spre 16 noiembrie 1937 a fost arestat și închis la arestul din Șatura, de unde după câteva zile a fost mutat la închisoarea din Egorievsk. Întrebat cât timp slujește ca slujitor al cultului, a răspuns: „Sunt preot de patruzeci de ani, din 1897”. Întrebat despre cunoscuții cu care se întâlnea în afara slujbei, a răspuns că nu are. Anchetatorul i-⁠a spus că dă adăpost preoților rătăcitori și grupează în jurul bisericii elemente monahale contrarevoluționare și nebuni; a răspuns că nu a avut niciodată preoți rătăcitori și monahi, nu a făcut agitație antisovietică și nu se recunoaște vinovat. La 27 noiembrie 1937 troica NKVD l-⁠a osândit la moarte; a fost adus la Taganka, în Moscova, și protoiereul Alexandru Saharov a fost împușcat la 3 decembrie 1937 pe poligonul Butovo și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută.