Alexandru Șciukin

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Șciukin (în lume Alexandru Ivanovici Șciukin) s-⁠a născut la 13 mai 1891 la Riga și a fost împușcat la 30 octombrie 1937 la Semipalatinsk. A fost arhiepiscop al Semipalatinskului și al Ust-⁠Kameniogorskului. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei în august 2000. Este pomenit la 17 octombrie după calendarul vechi (30 octombrie), ziua morții lui.

Familia și studiile

Tatăl lui, Ioan Vasilievici, născut în orașul Porhov, a absolvit seminarul din Pskov și Academia Teologică din Moscova (1886) și a predat la seminariile din Pskov și Riga. Familia preotului (din 1914 protoiereu) Ioan Vasilievici Șciukin și a soției sale, Elisabeta, a avut șapte copii. Fiul lor Alexandru a râvnit încă din copilărie la slujirea Bisericii. A învățat la seminarul din Riga (1911) și în 1915 a absolvit Academia Teologică din Moscova, cu titlul de candidat în teologie. La începutul Primului Război Mondial familia s-⁠a mutat la Nijni Novgorod, unde a venit și Alexandru. La 11 decembrie 1915, fiindcă nu erau alte locuri, a fost numit profesor de fizică și matematică la seminarul din Nijni Novgorod. La 21 mai 1919 arhiepiscopul Evdochim (Meșcerski) l-⁠a hirotonit preot și l-⁠a trimis la biserica Sfântul Gheorghe din satul Lîskovo. Între 1918 și 1923 a slujit împreună cu tatăl său, arestat în 1918, întors acasă bolnav și mort în 1923, la scurt timp după hirotonia episcopală a fiului, la biserica icoanei Maicii Domnului de la Kazan din Lîskovo.

Episcopul

A fost ales episcop de Makariev, vicar al eparhiei Nijni Novgorod, și hirotonit la 21 august 1923 de arhiepiscopul Evdochim și de episcopul Pavel (Volkov) de Kerjenet. Pe lângă catedrala Înălțării din Lîskovo a slujit la mănăstirile Makariev Jeltovodski și Marov și la Makariev a predat copiilor Legea lui Dumnezeu (după un an autoritățile au oprit-⁠o). A predicat adesea, mustrând necredința. Spunea că numai oameni lipsiți de omenie, care nu cred în viața veșnică și prea puțin au de gând să zidească în viața pământească, pot dărâma mănăstiri și biserici.

În toamna lui 1928 a fost arestat și închis la Nijni Novgorod. I s-⁠a propus să înceteze predicile în schimbul libertății, dar a refuzat, spunând că trupul lui este în mâna lor și pot face cu el ce vor, dar sufletul nu li-⁠l dă. Pentru învinuirea că „prin rostirea de predici cu înclinare antisovietică a sădit în popor convingerile lui contrarevoluționare”, episcopul a fost osândit la trei ani de închisoare, pe care i-⁠a ispășit în lagărul special de la Solovki, unde a lucrat ca paznic, apoi ca contabil. Din 31 decembrie 1931 a fost episcop de Bolhov, vicar al eparhiei Oriol, și a condus eparhia Oriol. Din 27 iulie 1932 a fost episcop de Oriol și a continuat să predice mult, în ciuda amenințărilor. La 3 ianuarie 1934 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. La 30 septembrie 1935 a fost numit arhiepiscop de Kursk, dar a rămas în Oriol. Din 18 martie 1936 a fost arhiepiscop de Rjev, vicar al eparhiei Kalinin, din 18 iunie 1936 arhiepiscop de Tula, iar din septembrie 1936 arhiepiscop de Semipalatinsk și Ust-⁠Kameniogorsk.

Mucenicia

Sora lui l-⁠a rugat să se retragă la Lîskovo și să aștepte acolo trecerea prigoanei. El a refuzat: oricât de mult ar iubi-⁠o, nu a luat toiagul ca să-⁠l lase. În august 1937 a fost arestat. La interogatorii s-⁠a ținut cu bărbăție, nu s-⁠a recunoscut vinovat și a refuzat să-⁠și spună cunoscuții. La 28 octombrie, sub învinuirea de „spionaj și agitație contrarevoluționară”, a fost osândit la moarte prin împușcare și a fost împușcat două zile mai târziu. Locul îngropării lui nu se știe. La începutul anilor 1960, la biserica Maicii Domnului de la Kazan din Lîskovo s-⁠a făcut slujba înmormântării în lipsă. În spatele altarului, lângă mormântul tatălui său, s-⁠a pus un cenotaf al arhiepiscopului.