Maxim de Nola

Sfântul Maxim a fost episcop al Nolei, în sudul Italiei, în veacul al III-⁠lea, și a murit la Nola, în urma suferințelor din prigoana lui Deciu. Despre viața lui se știe foarte puțin. Este pomenit la 15 ianuarie și la 7 februarie.

Izvorul principal este scrierea unuia din urmașii lui în scaun, sfântul Paulin al Nolei. După ea, Maxim, care fusese multă vreme episcop, a hotărât să-⁠și lase eparhia și să se retragă în pustie. Ca urmaș l-⁠a hirotonit pe sfântul Felix. În vremea prigoanelor romane, în zilele împăratului Deciu, Maxim a fugit în munți, unde a suferit mult de foame.

Felix, ieșit din temniță, a plecat să-⁠l caute. L-⁠a găsit și l-⁠a adăpat cu zeama unei vițe de vie care, în chip minunat, rodise înainte de vreme. L-⁠a luat pe umeri și l-⁠a dus în cetate. Maxim a murit la Nola, de pe urma suferințelor îndurate. Numele lui este trecut în Martirologiul Roman la 7 februarie.

A trăit înainte de despărțirea Bisericilor, așa că este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite.