Alexandru Volkov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Volkov (1873-1919) a fost preot la biserica Adormirii din cetatea Narva, în Estonia, și a fost împușcat la 8 ianuarie 1919, împreună cu protoiereul Dimitrie Cistoserdov. Se pomenesc la 8 ianuarie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, la 11 iulie, cu sfinții din Sankt-⁠Petersburg, și la 1 decembrie, cu sfinții pământului eston.

În ianuarie 1919, în a doua zi de Crăciun, în sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, din porunca autorităților Comunei Muncitorești Estlandeze, au fost împușcați la Narva doi preoți: protoiereul Dimitrie Cistoserdov și preotul Alexandru Volkov. Păstorii, care au primit moartea umăr lângă umăr, au slujit împreună și au avut vieți asemănătoare. Slujeau în două biserici vecine din Narva, pe partea Ivangorodului: părintele Alexandru la biserica Adormirii din cetate, iar părintele Dimitrie la biserica Semnului, lângă drumul Petersburgului.

Începuturile

Preotul Alexandru Volkov s-⁠a născut la Narva în 1873, în familia unui preot. Tatăl, Pavlin Alexeevici Volkov, fusese protoiereu și paroh al bisericii Adormirii din Ivangorod, în a cărei parohie slujise aproape o jumătate de veac, patruzeci și șapte de ani. Despre el scria necrologul: „s-⁠a bucurat de o rară dragoste a enoriașilor, între care erau nu numai locuitori ai Narvei, ci și din satele din jur”. Fiul a învățat la seminarul din Sankt-⁠Petersburg, pe care l-⁠a terminat în 1893 la rangul întâi. Apoi, la douăzeci de ani, a fost trimis învățător la școala bisericească din Merrekiul, o localitate de vile lângă stațiunea Ust-⁠Narova, pe malul Golfului Finlandei; acolo, în anii nouăzeci, s-⁠a ridicat o biserică de lemn în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Kazan, care slujea mai ales în timpul verii. După trei ani a cerut să fie mutat la școala duhovnicească Alexandru Nevski, unde a muncit zece ani, ca supraveghetor al elevilor, profesor de limba rusă și de istorie sfântă și econom. La 6 noiembrie 1901 episcopul Konstantin (Bulîcev) de Gdov l-⁠a hirotonit diacon.

Mucenicia

Răsturnarea din octombrie 1917 și-⁠a făcut simțită prezența și la Narva. În noiembrie, puterea militară germană, întărită în Estonia în vremea Primului Război Mondial, a fost înlocuită cu dictatura bolșevicilor. Luând cu forța puterea și declarând Estonia Comună Muncitorească, reprezentanții noului regim s-⁠au apucat să curețe țara de „drogul religios”. La 10 decembrie 1918 Sfatul Comunei Muncitorești Estlandeze a dat un decret de izgonire din țară a tuturor persoanelor de rang duhovnicesc, ca răspânditori de învățături mincinoase. Peste două zile a apărut o nouă hotărâre care interzicea săvârșirea slujbelor, iar la 30 decembrie Direcția afacerilor interne a dat toate clădirile de cult în folosința comitetelor executive locale. Aceste decrete urmăreau, de fapt, nimicirea totală a Bisericii în Estonia. În temeiul lor a fost arestat tot clerul din Narva, iar preoților li s-⁠a dat porunca să părăsească țara în douăzeci și patru de ore. Nu au fost izgoniți decât trei: părintele Alexandru Volkov și părintele Dimitrie Cistoserdov, care au fost împușcați, și părintele Vladimir Bejanițki, preotul bisericii Învierii din Kreengolm, care a fost batjocorit.

Nu s-⁠a făcut nicio anchetă a celor izgoniți sau împușcați; listele erau făcute dinainte; era destul rezoluția președintelui comisiei de luptă cu contrarevoluția din Narva, Oskar Ellek, ca un om să fie împușcat. Preotul Alexandru Volkov și protoiereul Dimitrie Cistoserdov au fost împușcați ca „suta neagră”, deși nu se amestecaseră în activitatea politică. Dar ca păstori, probabil, nu puteau să nu vorbească păstoriților despre părerile și convingerile lor în acea vreme tragică. Numai pentru aceasta, pentru sinceritate și dreptate pastorală, pentru credincioșia față de Patria și Biserica ce i-⁠au crescut, au fost osândiți la moarte. În a doua zi de Crăciun, în sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, la 8 ianuarie 1919, au fost scoși din oraș și au primit moartea de mucenici.