Constantin Rusul

Cuviosul mucenic Constantin Rusul (mort în septembrie 1742, la Constantinopol), numit și Neapolitanul, a fost ieromonah rus, preot al bisericii de pe lângă ambasada Rusiei din Constantinopol, care s-⁠a lepădat de credință, s-⁠a pocăit și a fost ucis pentru aceasta. Este numărat între sfinți de Biserica Constantinopolului, ca cuvios mucenic, iar izvorul rus amintește și Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate; data canonizării nu se dă. Este trecut și în Soborul Cuvioșilor Atoniți. Se pomenește la 26 decembrie (stil vechi). În calendare este numit uneori, greșit, Constanțiu.

Slujirea în Imperiul Otoman

Era rus de neam; împrejurările vieții lui în Rusia nu se cunosc. Se știe că a fost hirotonit de Rafail (Zaborovski) și a slujit la catedrala Sfânta Sofia din Kiev, iar în 1733 a fost trimis la Constantinopol, la cererea trimisului rus I. I. Neplueev, care cerea un preot văduv din Kiev. A început cu râvnă să învețe greaca, dar războiul Turciei cu Austria și Rusia, în 1735, aproape i-⁠a pus capăt studiilor. Plecând trimisul în Rusia, a plecat și părintele Constantin, dar la Silivri a socotit mai bine să se retragă pe Muntele Athos, unde a trăit într-⁠un schit singuratic, ca asceet aspru. În vremea războiului a vizitat Ierusalimul, unde a slujit de mai multe ori Liturghia la Sfântul Mormânt, în greacă, și a ținut predici.

La începutul lui 1740 s-⁠a întors la Constantinopol și a arătat noului trimis, A. A. Veșneakov, mărturii despre purtarea lui din ultimii cinci ani, iscălite de patriarhii Ierusalimului, Antiohiei și Constantinopolului și de arhimandriți athoniți. A purtat grijă deosebită de împodobirea bisericii ambasadei, și din cheltuiala lui, și s-⁠a ocupat de tălmăcirea catehismului în greacă. La sfârșitul lui 1741 a trimis, printr-⁠un monah athonit, o scrisoare arhiepiscopului Amvrosie (Iușkevici) al Novgorodului, în care se tânguia de anii petrecuți în Turcia, unde în fiecare zi murea, și cerea să fie primit sub ocrotirea lui. Sinodul a încuviințat întoarcerea lui în Rusia, la Kiev.

Lepădarea și pocăința

Dar în curând s-⁠a certat, nu se știe de ce, cu Veșneakov, și a trecut la turci, lepădându-⁠se de creștinism în fața sultanului și a curții și mărturisind islamul, pentru care a fost copleșit de daruri. Veșneakov a descris întâmplarea, într-⁠o scrisoare către arhiepiscopul Rafail al Kievului, ca fiind la 8 august. După primirea islamului l-⁠a cuprins o asemenea pocăință, încât în septembrie s-⁠a înfățișat pe neașteptate înaintea sultanului, a lepădat islamul, a blestemat pe Mahomed, a călcat și a rupt toate darurile sultanului și a fost ucis de garda sultanului, prin tăierea capului. Același Veșneakov a scris atunci o scrisoare plină de bucurie, în care spune că el și-⁠a spălat lepădarea cu pocăință curată și cu sângele lui. Biserica Constantinopolului l-⁠a numărat între sfinți.