Augusta Zașciuk

Cuvioasa Muceniță Augusta (în lume Lidia Vasilievna Zașciuk, născută Kaznakova) a fost schimonahie, întemeietoarea și prima conducătoare a muzeului „Optina Pustîn” și stareță a unei mănăstiri de maici ascunse din Belov, în regiunea Tula. S-⁠a născut la 2 iulie 1871 la Sankt Petersburg și a fost împușcată la Tula la 8 ianuarie 1938. Este pomenită la 26 decembrie după calendarul vechi, adică 8 ianuarie după cel nou, ziua morții ei, care era și ziua Soborului Maicii Domnului.

Tinerețea

S-⁠a născut în Sankt Petersburg, într-⁠o familie de nobili ereditari, a consilierului intim Vasile Kaznakov, și a primit numele mamei sale, Lidia, fiica unui căpitan de stat major, Glavațki. Vorbea șase limbi străine, avea înzestrare literară și, în vremea petersburgheză, a făcut gazetărie. La 1 septembrie 1880 a fost primită în clasa a șaptea a Institutului Smolnîi al lui Alexandru, pe care l-⁠a terminat la 30 mai 1887, în seria a 55-a. Atunci s-⁠a căsătorit cu Vsevolod Zașciuk. S-⁠au despărțit în 1906, dar n-⁠au întrerupt legătura. La începutul anilor 1900 a lucrat la șantierul naval Amiralității ca funcționară și traducătoare, iar la începutul revoluției din 1917 a lucrat la Duma orășenească din Petrograd, eliberând certificate de negoț.

La Optina

După revoluție s-⁠a mutat la Kozelsk și la Optina Pustîn, unde a mai găsit pe unii dintre bătrânii de la Optina, între care Cuviosul Nectarie de la Optina. După mutarea la Kozelsk a lucrat vreo un an și jumătate într-⁠un sovhoz, ca contabilă la distribuirea pâinii. În decembrie 1919 a întemeiat muzeul de la Optina și a început să lucreze în el. La 20 iunie 1920 a fost numită conducătoare a muzeului, funcție pe care a avut-⁠o până în 1924. Ajutorul ei era Cuviosul Mărturisitor Agapit (Taube). În vremea luării odoarelor bisericești a fost arestată de mai multe ori pentru împiedicarea scoaterii lor din muzeul „Optina Pustîn”. În 1924 s-⁠au adus învinuiri că, cu știrea ei, în muzeu se țineau slujbe, monahii nu erau alungați din mănăstire și se dădea ajutor monahilor nevoiași, între care și angajarea lor în personalul muzeului. Drept urmare a fost scoasă din funcția de conducătoare și lăsată în libertate cu angajamentul de a nu pleca. După concediere și-⁠a câștigat existența cu lecții private de limbi străine.

Mănăstirea ascunsă și mucenicia

La 17 iunie 1927 a urmat o nouă arestare. La 19 decembrie 1927 a fost condamnată la trei ani de privare de dreptul de a locui în unele locuri. După surghiun s-⁠a întors în Belov. La începutul anilor 1930 episcopul Ignatie (Sadkovski) a întemeiat la Belov o mănăstire de maici ascunsă, la biserica Cazacilor (Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni). Cu binecuvântarea episcopului Ignatie, fratele lui, episcopul Gheorghe (Sadkovski), a tuns-⁠o monahie pe Lidia Zașciuk, dându-⁠i numele Augusta. În 1934 tot el a făcut-⁠o schimonahie și a numit-⁠o stareță a mănăstirii de maici ascunse.

La 16 decembrie 1937 a fost arestată, împreună cu ultimul stareț al Optinei, schimarhimandritul Isaac (Bobrakov, în alt izvor Bobrikov), pentru alcătuirea unei mănăstiri ascunse „de orientare tihonistă”. La arestare a fost supusă unui interogatoriu de șaisprezece zile, în care nu i s-⁠a îngăduit să doarmă și nici măcar să șadă, iar când cădea de oboseală era stropită cu apă rece. În ciuda chinurilor, n-⁠a dat numele surorilor mănăstirii și n-⁠a făcut nicio mărturie despre lucrarea mănăstirii. La 25 decembrie 1937 s-⁠a întocmit actul de învinuire. Troica de pe lângă Direcția NKVD a regiunii Tula a condamnat-⁠o la moarte la 30 decembrie 1937. A fost împușcată la Tula la 8 ianuarie 1938. În același timp au fost împușcați, în procesul episcopului Nichita (Pribîtkov), ultimul stareț al Optinei, Isaac (Bobrikov), ierodiaconul Vadim (Antonov), novicii Grigorie Larin și Daniil Piatibrat și novicele Maria Laktionova și Agrafena Lesina. Augusta Zașciuk a fost îngropată în pădurea Tesnițk, la kilometrul 162 al șoselei Simferopol, lângă Tula. Izvoarele noastre o numesc preacuvioasă muceniță și nouă muceniță, dar nu dau data canonizării.