Alexei Neidgardt

Sfântul mucenic Alexei Neidgardt (în lume Alexei Borisovici Neidgardt, 1863 până la 6 noiembrie 1918) a fost un om de stat rus, mirean, membru al Consiliului de Stat al Imperiului Rus, împușcat de bolșevici la Nijnii Novgorod. A fost trecut între sfinți de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000, împreună cu episcopul Laurențiu (Kneazev) și preotul Alexei Porfiriev. Izvoarele noastre nu dau o zi de pomenire a lui.

Familia și tinerețea

S-⁠a născut la Moscova, în familia unui om dintr-⁠un neam nobil rus, ofițerul Boris Alexandrovici Neidgardt (1819-1900), care a ajuns sfetnic intim și mare mareșal al Curții. Mama, Maria Alexandrovna (1831-1904), era strănepoata lui A. V. Suvorov. A intrat în serviciul militar la 1 septembrie 1881, a absolvit în 1883 Corpul de Paji și a fost eliberat sublocotenent în regimentul de gardă Preobrajenski. După căsătorie, la 14 martie 1887, a trecut în rezervă, iar în 1894 a fost lăsat la vatră cu gradul de sublocotenent de gardă. S-⁠a căsătorit în 1887 cu prințesa Liubov Nicolaevna Trubețkaia (1868-1928), care a murit în emigrație. Au avut copiii Elisabeta, Maria (căsătorită Uhtomskaia), Natalia (căsătorită Murray) și Boris (1898-1918). Fiul și una dintre fiice au fost împușcați la Nijnii Novgorod în 1918.

Slujirea obștească

A trăit în moșia lui din gubernia Nijnii Novgorod. Din 1890 a fost căpitan de ținut, apoi, între 24 ianuarie 1897 și 15 aprilie 1904, mareșal al nobilimii din gubernie și judecător onorific de pace. Din 1901 a fost tutore onorific în Consiliul instituțiilor împărătesei Maria Feodorovna. A dăruit larg pentru nevoile și zidirea bisericilor ortodoxe din gubernie, pentru care a primit de mai multe ori binecuvântarea ierarhilor și a Sfântului Sinod, ca „ziditor râvnitor al bisericilor lui Dumnezeu”. Din 1906 a fost ctitor al bisericii Sfânta Ecaterina de la azilul nobililor săraci; din donații a ridicat la Nijnii Novgorod Casa Poporului și a fost îngrijitor al mai multor azile și școli. Între 19 martie 1904 și 5 ianuarie 1906 a fost guvernator al Ecaterinoslavului și a fost lăsat la vatră din pricina bolii.

Din 1906 a fost membru al Consiliului de Stat, trimis de adunarea zemstvei din Nijnii Novgorod (până în 1915), la început în Grupul de centru; în 1911 a întemeiat și a condus Grupul de centru-⁠dreapta, care a fost sprijinul principal al guvernului lui P. A. Stolîpin în camera superioară. Din 1915 a fost membru al Consiliului de Stat prin numire. A făcut parte din Societatea Rusă a Ținuturilor de Margine (1908) și a fost unul dintre întemeietorii Clubului Național Panrus (1909). Pentru munca din comitetul de construcție al catedralei Feodorovski din Petersburg, ridicată în amintirea celor 300 de ani ai casei Romanov, a primit mulțumirea împăratului Nicolae al II-⁠lea, iar la 4 martie 1914 a fost numit ctitor al bisericii-⁠monument. Din 1914 a prezidat comitetul Marii Ducese Tatiana Nicolaevna pentru ajutorul celor loviți de război, și a ținut statornic vederi monarhiste. A primit mai multe ordine ruse și străine, între care Sfânta Ana, Sfântul Stanislav și Sfântul Vladimir.

Arestarea și moartea

În mai 1917 a fost scos din cadre, odată cu ceilalți membri ai Consiliului de Stat, și s-⁠a mutat în gubernia Nijnii Novgorod; în octombrie 1917 a fost concediat de bolșevici. La 7 iunie 1918, împreună cu episcopul Laurențiu (Kneazev) și cu protoiereul catedralei din Nijnii Novgorod, Alexei Porfiriev, a semnat un apel către credincioși, în numele congresului clerului, care îndemna la protest împotriva închiderii bisericilor și mănăstirilor și a confiscării averii bisericești. Curând toți cei care au semnat au fost arestați și împușcați fără judecată, la 6 noiembrie 1918 (sau, după alt izvor, la 7 noiembrie, „în cinstea glorioasei aniversări”). În 1991 a fost reabilitat de procuratura rusă. În 2000 a fost proslăvit de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.