Zosima Verhovski

Cuviosul Zosima Verhovski (numit și Zosima de Tobolsk) a fost schimonah și scriitor duhovnicesc, întemeietorul a două mănăstiri de maici: mănăstirea Sfântul Nicolae de la Turinsk și pustia Sfânta Treime-⁠Hodighitria de lângă Moscova. S-⁠a născut la 24 martie 1768 într-⁠un neam nobil din gubernia Smolensk și a adormit la 24 octombrie 1833 la Zosimova Pustînia. A fost trecut între sfinții cinstiți în toată Biserica Rusă la Soborul Arhieresc din 8 octombrie 2004.

Tinerețea și chemarea

Pe numele de mirean Zaharia Vasilievici (Bogdanovici) Verhovski, s-⁠a născut în satul Bulovițî din gubernia Smolensk, în familia unui colonel, Bogdan Verhovski, și a Anei Ivanovna, din neamul Manevski. A primit învățătură acasă și, ca toți frații lui, a intrat în armată; la 1 ianuarie 1784 a fost numit în regimentul Preobrajenski. Tatăl a murit la 3 aprilie 1784, iar el a moștenit două sate. După doi ani i-⁠a murit și mama. În acea vreme a cunoscut pe pustnicii din pădurile Roslavlului, aflați sub îndrumarea stareței Adrian Blinski, de la mănăstirea Ploșcanski. În 1788 a ieșit la pensie ca sublocotenent, a vândut moșia cumnatului și a hotărât să se închine vieții monahale.

A mers mai întâi în pădurile Roslavlului, la obștea lui Adrian, dar acesta o părăsise și se mutase la mănăstirea Konevețki, așa că, la sfatul monahului Vasilisc, Zaharia a plecat acolo. Starețul Adrian l-⁠a primit ca novice (a copt prescuri și a fost paraclisier), iar după încercare l-⁠a tuns în monahism cu numele Zosima, în cinstea Cuviosului Zosima de la Solovki. Pe la 1792 a venit la Konevec, la chemarea lui Adrian, și Cuviosul Vasilisc, care a devenit prietenul lui Zaharia. Adrian a zidit pentru ucenicii lui două chilii la trei verste de mănăstire, unde Zosima și Vasilisc trăiau cinci zile, iar sâmbăta veneau la priveghere și duminica, după liturghie, se întorceau în chilii.

Rătăcirea spre Siberia

În 1799 Adrian a hotărât să primească marea schimă și a plecat la mănăstirea Simonov din Moscova. La despărțire a binecuvântat pe Zosima și pe Vasilisc să trăiască în pustie în Siberia, dar pe ei îi atrăgea mai mult Athosul; de trei ori au încercat să plece la Muntele Sfânt, și de fiecare dată nu au izbutit. Au mers la Kiev, unde cu îngăduința mitropolitului au trăit două luni în Lavra Peșterilor, apoi în Crimeea și mai târziu la Mozdok. Din pricina atacurilor muntenilor au fost aduși sub escortă la Taganrog, de unde au trecut la Astrahan, și acolo au hotărât să împlinească binecuvântarea lui Adrian: au cumpărat un cal și au plecat în Siberia. În toamna lui 1800 au ajuns la Tobolsk, unde arhiepiscopul Varlaam Petrov le-⁠a îngăduit să se așeze în eparhia lui. După un an de umblet prin ținuturile siberiene, în 1802 s-⁠au așezat în pădurile ținutului Kuznețk. În taiga, la patruzeci de verste de cel mai apropiat sat, au săpat o bordei; un țăran din sat le aducea mâncare. În primăvara următoare au vrut să iasă din taiga, dar s-⁠au rătăcit și au stat în pădure vreo două săptămâni.

Ieșiți din taiga, s-⁠au așezat în ținutul Kuznețk, la râul Srednaia Ters, la cincizeci de verste de oraș, unde țăranii le-⁠au făcut două chilii. Monahii au făcut grădină și lucrau cu mâna. O dată pe an îi vizita un preot cu Sfintele Taine. În jurul lor s-⁠a adunat o mică obște de nevoitori, între care și ucenicul Sfântului Vasilisc, dreptul Petru de la Tomsk, a cărui viață a scris-⁠o Cuviosul Zosima.

Întemeietor de mănăstiri

În 1822, prin osteneala lui Zosima și Vasilisc, s-⁠a înființat în gubernia Tobolsk mănăstirea de maici Sfântul Nicolae de la Turinsk; cu binecuvântarea arhiereului din Tobolsk, Zosima a mers la Petersburg la mitropolitul Filaret pentru învoire. Pentru obște a scris un tipic special, pe temeiul regulilor de obște ale Sfântului Vasile cel Mare, și la începutul lui 1823 a mers din nou la Petersburg ca să-⁠l înfățișeze Sinodului spre aprobare. După neînțelegeri (o parte din maici l-⁠au învinuit de schismă, de risipă și de asuprirea surorilor), prin hotărârea Sinodului din 24 ianuarie 1825 a fost scos din slujba de epitrop și din orice înrâurire asupra mănăstirii și s-⁠a mutat la Moscova. Cu binecuvântarea mitropolitului Filaret a devenit monah la mănăstirea Chudov.

În 1826, în apropiere de Moscova, în ținutul Verei, pe moșia consilierei Maria Bahmeteva, cu binecuvântarea lui Filaret, Zosima a întemeiat o obște de maici în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Smolensk, Hodighitria. Cele dintâi locuitoare au fost maici de la mănăstirea Sfântul Nicolae de la Turinsk, care în conflict au rămas credincioase duhovnicului lor și l-⁠au urmat la Moscova. A trăit în această pustie până la moarte, purtând grijă de mănăstire și căutând binefăcători pentru întreținerea ei. Dorind singurătate, și-⁠a făcut într-⁠o pădure, la trei verste de pustie, o chilie mică, în care trăia cinci zile pe săptămână, ca la Konevec sub părintele Adrian; sâmbăta venea la utrenie în pustie, iar după liturghia de duminică se întorcea în chilia din pădure. Acolo a primit marea schimă de la doi stareți din gubernia Oriol. A adormit la 24 octombrie (5 noiembrie) 1833, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor întristați”, și a fost îngropat lângă capela mănăstirii.

Scrierile și cinstirea

Scrierile lui sunt puține și, în afară de „Scrisorile testamentare”, se păstrează în copii din secolul al XIX-⁠lea. Toate sunt scrise numai în slavona bisericească: „Scrisorile testamentare” (scriere cu caracter moral, singurul autograf păstrat, cândva la Zosimova Pustînia, azi împărțit între arhivele de stat), o scrisoare către părintele Dosoftei, viețile Cuviosului Vasilisc și a dreptului Petru de la Tomsk, „Învățătura despre ascultare” și o tâlcuire a celor șaptezeci și cinci de „lucrări” ale rugăciunii lui Iisus după părintele Vasilisc.

Cinstirea lui a început curând după moarte: cu binecuvântarea mitropolitului Filaret s-⁠a zidit deasupra mormântului biserica Sfânta Treime. La începutul anilor 1880 s-⁠au aflat moaștele; Ambrozie de la Optina scria în 1886 că sicriul întemeietorului mănăstirii era în apă, pentru că locul era umed, că au tăiat un sicriu dintr-⁠o singură piatră și unul nou de lemn și că, la mutare, trupul starețului s-⁠a văzut întreg, afară de tălpi, care se descompuseseră. În anii 1930 biserica a fost închisă. După redarea ei, la 25 decembrie 1999, s-⁠a cercetat mormântul, dar în sarcofagul de piatră albă nu s-⁠au găsit moaște; locul lor este necunoscut. Cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea a fost proslăvit ca sfânt cinstit local al eparhiei Moscovei la 11 octombrie 1999, iar slujba proslăvirii, amânată, a avut loc la 23 iulie 2000, cu două icoane și cu viața sa tipărită. La 8 octombrie 2004 Soborul Arhieresc l-⁠a trecut între sfinții cinstiți în toată Biserica. Pentru proslăvirea locală s-⁠au alcătuit troparul și condacul, iar la 24 martie 2005 comisia liturgică eparhială a aprobat o slujbă cu polieleu, scrisă de schimonahia Ignatia. La 28 decembrie 2018 Sfântul Sinod a aprobat textul unui acatist, tipărit separat în 2021. Cuviosul Zosima este pomenit la 24 octombrie, la 20 septembrie, în Soborul sfinților din Briansk, în duminica dinaintea zilei de 26 august, în Soborul sfinților din Moscova, și în ultima duminică din august, în Soborul sfinților din Kemerovo.