Alexei Nikolski

Sfântul Preot Mucenic Alexie Nikolski (1877-1938) a fost protoiereu la Troițkoe-⁠Kainardji, lângă Moscova, ucenic al școlilor duhovnicești, preot de țară și mărturisitor al credinței în vremea prigoanei. A fost împușcat la 8 martie 1938, la Vesiegonsk, și a fost proslăvit în anul 2000. Se pomenește la 8 martie (23 februarie pe stilul vechi) și în soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei.

Tinerețea

S-⁠a născut la 10 februarie (29 ianuarie) 1877 în satul Ghenino, ținutul Serpuhov, gubernia Moscova, în familia preotului Ioan Nikolski, care slujea la biserica Sfinții Boris și Gleb și apoi la biserica Nașterea Maicii Domnului din satul Liialovo. Încă din copilărie a vrut să urmeze calea tatălui. A terminat școala duhovnicească Zaikonospasski (1892), seminarul din Vifania (1898) și Academia Teologică din Moscova (1902), cu titlul de candidat în teologie. În 1902 a fost ajutor de rector la seminarul din Tver, în anul următor a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte cu un grup de seminariști, apoi a fost învățător la școala duhovnicească din Roslavl.

În 1904 s-⁠a căsătorit cu Ana Nikolaevna Kopeva, fiica protoiereului Nicolae Kopev, egumenul bisericii Schimbarea la Față din Nalivki. A refuzat o slujbă înaltă oferită de socrul său și, în același an, a fost hirotonit preot, cerând o biserică de sat, nu de oraș. A fost numit egumen al bisericii Sfânta Treime din Troițkoe-⁠Kainardji de mitropolitul Vladimir. Din 1907 a predat Legea lui Dumnezeu la școala din Kojuhovo.

Anii grei

Revoluția din 1917 a adus familiei lipsuri mari, iar țăranii i-⁠au dat o bucată de câmp pentru fân, cartofi și grădină. În 1921, la confiscarea odoarelor bisericești, el a convins comisia să primească obiectele la greutate, nu la număr, și, cât au băut ceaiul și au jucat fotbal pe pajiște, oameni de încredere au adunat în grabă argintărie de la cunoscuți. A strâns cantitatea cerută, iar comisia a plecat mulțumită cu linguri și furculițe de argint, în loc de vase sfinte, care au fost salvate. În 1929, la douăzeci și cinci de ani de slujire, a primit mitra și a făcut o sărbătoare, la care au venit delegații din toate împrejurimile. Mai înainte adusese un clopot dintr-⁠o biserică pusă la dărâmare și îl așezase pe clopotnița lui, unde se află și azi.

În 1930 a fost arestat pentru activitate contrarevoluționară și condamnat la trei ani de surghiun, trimis la tăiat lemne pe râul Pineaga, lângă Arhanghelsk, apoi în satul Vaimușa. În surghiun a împrietenit cu un preot din Vesiegonsk, și au slujit împreună în ascuns la Săptămâna Patimilor și la Paști. În acest timp familia lui a fost scoasă din casă și lipsită de avere. A fost eliberat în 1933, fără drept de a locui în regiunea Moscovei, ridicat protoiereu și numit la Malo-⁠Fominskoe, lângă Vesiegonsk, unde a refăcut biserica închisă după arestarea egumenului ei, iar familia s-⁠a reunit.

Mucenicia

La 16 februarie 1938 a fost chemat la centrul raional „pentru verificarea pașaportului” și închis la Vesiegonsk, acuzat de agitație antisovietică. Martorii au fost doi șefi de brigadă de colhoz, rude între ele, care ar fi auzit la o slujbă de înmormântare cuvinte despre moartea multor oameni, bisericile batjocorite și distruse și credincioșii asupriți. La anchetă a răspuns că a ținut doar o scurtă predică prin care s-⁠a mirat că trebuie să înmormânteze trei morți într-⁠o zi și i-⁠a îndemnat pe colhoznici la supunere față de voia lui Dumnezeu, fără agitație antisovietică. La 6 martie troika NKVD l-⁠a condamnat la moarte, iar la 8 martie 1938 a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută. A fost reabilitat în 1989 și, în august 2000, Sinodul arhieresc l-⁠a trecut între sfinți.