Roman Olgovici de Riazan

Sfântul Binecredinciosul Cneaz Roman Olgovici de Riazan a fost mare cneaz al Riazanului între 1258 și 1270, singurul fiu al lui Oleg Ingvarevici Krasnîi, și a primit cununa muceniciei în Hoarda de Aur, în 1270, pentru că a mărturisit credința în Hristos. S-⁠a născut în 1237, cu puțin înaintea năvălirii tătarilor, și a fost cinstit ca sfânt încă de la moartea sa. Este pomenit la 19 iulie (1 august după calendarul nou), ziua muceniciei.

Copilăria și domnia

Prin obiceiul cnezilor, părinții i-⁠au dat numele slav Iaroslav, iar la botez Roman. Copilăria și tinerețea lui au căzut în cea dintâi vreme a jugului mongol. Tatăl, cneazul Oleg Ingvarevici, a fost luat prizonier de Batu și s-⁠a întors în patrie abia în 1252, după paisprezece ani; nu se știe cum a scăpat tânărul Roman de tătari, dar se presupune că episcopul Eufrosin Sviatogorețul al Riazanului și Muromului l-⁠a dus la Murom. În 1258 Oleg, simțindu-⁠și sfârșitul, a primit marea schimă cu numele Cosma, și i-⁠a lăsat tronul fiului său, apoi a adormit în pace. La moartea tatălui, la 20 martie 1258, Roman a urcat pe tronul întinsului cnezat al Riazanului, care își revenea încet după pustiirea tătară. Timp de doisprezece ani grei, cât a domnit, a știut să păstreze pământurile Riazanului de noi pustiiri. În Hoardă a murit atunci hanul Berke și a venit la putere Mengu-⁠Timur; Roman l-⁠a ascultat fără împotrivire și i-⁠a îndeplinit cerințele timp de patru ani. La strângerea birului de către baschacii hoardei nu le-⁠a dat ajutorul cuvenit, având milă de popor.

Mucenicia

Într-⁠o zi, unul dintre baschaci a dat de știre lui Mengu-⁠Timur că binecredinciosul cneaz Roman ocărăște pe han și credința lui. Au fost oameni care au întărit calomnia. Crezând-⁠o, Timur s-⁠a mâniat și a poruncit cneazului să vină îndată la Hoardă. Plecând spre han, Roman a împărțit între fiii săi stăpânirile cnezatului și s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine. În Hoardă, după cuvântul cronicarului, sfântul cneaz „s-⁠a dezvinovățit de calomnie, dar baschacul a asmuțit pe mulți dintre cneazii tătari și aceștia au început să-⁠l silească la credința lor”. În 1270 hanul i-⁠a poruncit să aleagă una din două: moartea muceniciei sau credința tătară. Cneazul a răspuns că, plecat voii lui Dumnezeu, se supune puterii hanului, dar nimeni nu-⁠l va sili să-⁠și schimbe credința. Tătarii au început să-⁠l bată, apoi l-⁠au aruncat în lanțuri în temniță. A doua zi, 19 iulie, a fost scos spre execuție. Roman Olgovici a început să vorbească mulțimii adunate, în care erau mulți ruși, despre sfințenia credinței lui Hristos; atunci i-⁠au tăiat limba. Apoi i-⁠au scos ochii, i-⁠au tăiat degetele de la mâini și de la picioare, urechile, buzele, nasul, mâinile și picioarele. „Și când n-⁠a mai rămas decât trupul, i-⁠au jupuit pielea capului și au înfipt în ea suliță.”

Cinstirea

Tradiția spune că moaștele mucenicului Roman au fost aduse în taină la Riazan și îngropate cu evlavie; locul înmormântării nu se cunoaște. Cinstirea lui ca sfânt a început îndată după moarte: contemporanii îl numeau nou mucenic și îl asemănau cu Marele Mucenic Iacov Persul (†421); cronica spune despre el: „Și-⁠a cumpărat Împărăția cerurilor prin patima lui și a primit cununa din mâna Domnului, cu rudenia lui, marele cneaz Mihail Vsevolodovici al Cernigovului, pătimind pentru Hristos și pentru credința ortodoxă.” În 1812, în ziua pomenirii lui, oștile ruse au câștigat la Kleastițî prima izbândă; în amintirea ei, pe peretele catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova a fost zugrăvit chipul Sfântului Roman. Pe icoane, după tradiție, cneazul este înfățișat ca un om nu bătrân, cu păr blond, ondulat, căzând pe umeri în valuri subțiri, cu blană de samur pe umeri, în cămașă de catifea, cu mâna dreaptă întinsă spre rugăciune și cu stânga ținând o cetate cu o biserică.

Din 1854 se face la Riazan procesiune și moleben în ziua pomenirii. În 1861 s-⁠a sfințit la Riazan o biserică în cinstea binecredinciosului cneaz Roman. În altarul catedralei Boris și Gleb din Riazan se află azi un tron portativ sfințit cu numele lui, iar la Dumnezeiasca Liturghie din catedrală se cântă, alături de troparele obișnuite, tropar mucenicului Roman, înțelept ocârmuitor al pământului Riazanului, rugător, mărturisitor, apărător al credinței ortodoxe. După moarte a făcut semne ale mijlocirii: în 1812, în vremea năvălirii franceze, arhiepiscopul Gavriil al Riazanului a sfințit și a dat milițiilor riazanene paisprezece steaguri cu cruce; semnul ocrotirii sfântului s-⁠a arătat peste un an, căci apărătorii patriei s-⁠au întors teferi chiar în ziua pomenirii lui. Arhiepiscopul Gavriil a poruncit să se facă moleben Sfântului Roman, ca apărător al pământului Riazanului, împreună cu Sfântul Vasile, întâiul episcop al Riazanului. Cea dintâi icoană cu el în picioare a fost zugrăvită pentru paraclisul Celor Trei Ierarhi din biserica seminarului din Vladimir; a doua, de pictorul Nikolai Șumov, daruită catedralei de negustorul Mochie Panov, ca să fie purtată în procesiuni și să i se facă în fiecare an, la 19 iulie, moleben. Familia pictorului a simțit rugăciunile sfântului: în aprilie 1864 i s-⁠a născut o fiică, bolnavă de la naștere, pe care doctorii au socotit-⁠o nevindecabilă, iar pictorul a cerut cneazului: „Ți-⁠am făcut și ți-⁠am împodobit biserica, vindecă-⁠mi fata.”, tocmai la 19 iulie, și în aceeași zi doctorul a găsit un leac nou și fetița s-⁠a însănătoșit. Prima biserică cu hramul lui a fost ridicată de arhiepiscopul Smaragd la reședința de vară din Novopavlovka, în amintirea sosirii lui pe scaunul Riazanului, iar la treizeci de ani de arhierie el a sfințit-⁠o și s-⁠a rugat cneazului să ocrotească pe ctitor și pe toți locuitorii Riazanului. În pământul Riazanului sunt cinstiți ca sfinți locali și tatăl lui, binecredinciosul cneaz Oleg de Pronsk (în schimă Cosma), și soția lui, binecredincioasa cneaghină Anastasia. Printre copiii lui se numără Constantin, ucis în 1308 în robie la Moscova, Feodor (†1294) și Iaroslav (†1299).