Alexie Vvedenski

Sfântul Sfințit Mucenic Alexie Vvedenski, protoiereu, s-⁠a născut la 16 mai 1890 în satul Danilovo, ținutul Podolsk, gubernia Moscova, în familia psaltului Grigorie Vvedenski. A răposat în lagărul Samarlag în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1937, după ce fusese osândit la zece ani de lagăr. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori.

Tinerețea

În 1904 a terminat școala duhovnicească de la Don, iar în 1911 seminarul din Moscova. Pe când era seminarist, a mers la ieromonahul Varnava Merculov și apoi la starețul Ipolit, duhovnicul fraților risipiți ai Lavrei Sfânta Treime a Sfântului Serghie. Apoi a fost învățător la școala din satul Levkovo. În 1912 s-⁠a căsătorit cu Elena Alexandrovna Voskresenskaia, absolventă a școlii eparhiale de fete Filaretovskoe. În 1913, la moartea preotului din Levkovo, a fost hirotonit preot în locul lui, la biserica Sfântul Ilie, a fost ridicat mai târziu la rangul de protoiereu, iar în 1936 a primit palița.

După venirea puterii ateiste, în 1930 i s-⁠au luat casa și bunurile. S-⁠a mutat cu soția și cei doi copii în satul Samarovka, raionul Bolșevo, și a slujit un timp la biserica Nașterii Maicii Domnului din Kostino. La 23 iunie 1930 a fost numit paroh la biserica Întâmpinării Domnului din Novaia Derevnia, raionul Pușkino, și familia s-⁠a așezat într-⁠o căsuță a bisericii. Soția a slujit ca regent și psalt. În aprilie 1931, în Postul Mare, sfatul sătesc i-⁠a cerut să taie lemne pentru un pod în timpul liber de slujbe, iar impozitele erau greu de plătit. În 1932 l-⁠a întrebat pe starețul Ipolit dacă va fi mutat la altă parohie, iar starețul i-⁠a răspuns: „Înaintașul tău câți ani a slujit? Șapte? Și tu vei sluji șapte ani”.

Arestarea și lagărul

La 27 noiembrie 1937 conducătorii NKVD din regiunea Moscova au semnat acte pentru arestarea lui. În aceeași seară, în jurul orei zece, o mașină a oprit la biserică și trei oameni au arestat pe părintele Alexie. A doua zi dimineață soția lui, cu fiul cel mic, Valentin, a dus un pachet la celulă; sub fereastră l-⁠a văzut făcându-⁠i semn cu mâna și strigând „Ai grijă de Valia”. A fost mutat la Taganka, unde la 1 decembrie a fost interogat. A spus că atitudinea lui față de puterea sovietică e loială, că nu a făcut agitație antisovietică, și că în septembrie 1937 și-⁠a arătat nemulțumirea doar în cercul confraților pentru că finanțele îl impuseseră cu un impozit pe venit mai mare decât pe confrații lui din bisericile orașului. Doi martori de profesie, preoții Mihail Toluzakov și Stepan Markov, care slujeau la Moscova și nu-⁠l văzuseră niciodată, au semnat mărturia dorită.

La 7 decembrie 1937 troica NKVD l-⁠a osândit la zece ani de lagăr. A ajuns cu transportul în lagărul Samarlag, în aceeași zi cu preotul Teodor Grudakov, osândit la același termen, care învățase cu el în aceeași clasă la seminar; au lucrat împreună la construcția termocentralei din Samara. Din pricina sănătății, părintele Alexie a primit îndată categoria a treia de invaliditate. Ultima scrisoare către soție a sosit la 11 decembrie, iar peste puțin timp a venit o scrisoare de la părintele Teodor, care scria că părintele Alexie a răposat în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la ora trei și patruzeci și cinci de minute, și o îndemna să găsească mângâiere în credință. Părintele Teodor a murit în lagăr, de muncă peste puteri și de foame, la 26 noiembrie 1940. Elena Alexandrovna a lucrat până la moartea ei, în 1965, ca paznic și femeie de serviciu la biserica Întâmpinării și a copt prescuri. Pomenirea părintelui Alexie se face la 23 decembrie, la 7 februarie și în Soborul sfinților moscoviți.