Ioasaf al Belgorodului

Sfântul Ierarh Ioasaf al Belgorodului, în lume Ioachim Andreevici Gorlenko, a fost episcop al Belgorodului și al Oboianului din 1748 până la moartea lui, în 1754. Trupul lui nestricat a rămas, după multe minuni, spre cinstire și a fost proslăvit în 1911; furat din racla lui în 1917 și crezut pierdut, a fost aflat într-⁠un muzeu și adus înapoi la Belgorod în 1991. Este pomenit la 10 decembrie (ziua adormirii), la 4 septembrie (ziua proslăvirii) și în alte zile.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut la 8 (19) septembrie 1705, la Pryluky, în Hatmanatul cazac, în vechea familie a Gorlenkilor, fiul colonelului regimentului Pryluky, Andrei Dmitrievici Gorlenko, și al Mariei Danilovna, fiica hatmanului Danilo Apostol. Printre rudele lui erau și oameni ai Bisericii: unchiul, ieromonahul Pahomie, fratele mai mic Mihail, arhimandritul Mitrofan Gorlenko, și nepotul, arhimandritul Narcis Kvitka. În 1709, bunicul și tatăl lui au fugit cu Ivan Mazepa în Imperiul Otoman, dar după moartea hatmanului s-⁠au întors acasă. În 1713 a fost dat la Academia Mohyla din Kiev, având ca ocrotitor și duhovnic pe unchiul său, ieromonahul Pahomie de la Lavra Peșterilor. Încă de la unsprezece ani, după spusele lui, „a iubit monahismul” și gândea să se călugărească, dar multă vreme nu a îndrăznit să spună părinților. Abia în 1723 a venit acasă să ceară binecuvântarea părinților pentru tundere, dar a primit refuz. Cu toate acestea, pe ascuns de părinți a intrat în mănăstirea Mezhyhirya, unde la 27 octombrie 1725 a fost tuns rasofor, cu numele Ilarion. În 1727 a fost mutat la mănăstirea Bogoiavlenski din Kiev, unde la 21 noiembrie egumenul Ilarion Levițki l-⁠a tuns monah, cu numele Ioasaf; la 6 ianuarie 1728 arhiepiscopul Varlaam Vonatovici l-⁠a hirotonit ierodiacon.

Slujirile până la episcopie

După terminarea cursului, a fost lăsat ca profesor: din 1729 a predat literatura în clasele mici ale academiei, din 1731 clasa de sintaxă în cele mijlocii. În 1733 a fost și eclesiarh al mănăstirii din Kiev. La 8 noiembrie 1734 a fost hirotonit ieromonah de arhiepiscopul Rafail la mănăstirea Mihail cu Cupolă de Aur, iar la 23 noiembrie a fost mutat la catedrala Sfânta Sofia; curând a devenit membru al consistoriului duhovnicesc din Kiev. La 24 iunie 1737 a fost numit egumen al mănăstirii Schimbării la Față din Mgar, lângă Lubny, care s-⁠a întărit mult sub conducerea lui. La 14 septembrie 1744, prin ucazul împărătesei Elisabeta Petrovna, a fost înălțat arhimandrit și, în noiembrie, chemat la Moscova; de la 29 ianuarie 1745 a fost numit locțiitor al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie. Prin ucazul împărătesei din 15 martie 1748 a fost numit episcop al Belgorodului și al Oboianului, hirotonit la 2 iunie 1748 în catedrala Petru și Pavel din Sankt Petersburg.

Episcop la Belgorod

După venirea la Belgorod, a fost cunoscut pentru osteneala nesecată pentru eparhia lui și mai ales pentru ajutorul dat celor lipsiți, vizitând adesea pe săraci și pe bolnavi. În cei șase ani de episcopat și-⁠a străbătut des eparhia, cu toată boala. Eparhia era una dintre cele mai mari ale imperiului, cu o mie șaizeci de parohii; s-⁠a îngrijit de înălțarea vieții bisericești, de refacerea bisericilor, de colegiul din Harkov și a dat mult loc dezvoltării învățăturii în Slobojania. Se spune că era foarte milostiv cu toți cei suferinzi, că vizita adesea pe bolnavi și chiar le aducea vindecare. În scrierile lui s-⁠a ferit de lauda celor puternici, obișnuită în vremea lui. Într-⁠una dintre călătoriile prin eparhie s-⁠a îmbolnăvit și, oprindu-⁠se în satul Grăivoron, unde avea moșia arhierească, a stat peste două luni pe patul de boală și a adormit la 10 decembrie 1754, la doar patruzeci și nouă de ani. Pe 15 decembrie trupul i-⁠a fost dus la Belgorod și pus în catedrala Sfintei Treimi. Abia la 28 februarie 1755 racla a fost așezată în cripta din catedrală, făcută la porunca lui Ioasaf; înmormântarea fusese întârziată de revărsarea râurilor, care îl oprise pe episcopul Ioan al Pereiaslavului, rânduit de Sinod s-⁠o săvârșească. Două luni și jumătate trupul a stat deschis în racla lui în catedrală. La 8 iulie 1755, din hotărârea Sinodului, deasupra criptei s-⁠a sfințit o biserică laterală.

Nestricăciunea moaștelor și proslăvirea

Peste câțiva ani clerul catedralei a deschis intrarea în criptă și a văzut că trupul nu se stricase. Vestea s-⁠a răspândit, bolnavii au început să vină la racla lui Ioasaf și mulți au vestit vindecări. Puterea minunată a moaștelor lui a ajuns cunoscută în tot imperiul, iar în fiecare an veneau tot mai mulți la Belgorod să ceară ajutor. În 1883 catedrala Sfintei Treimi a devenit catedrală de mănăstire și au început cererile de proslăvire. În 1910, țarul Nicolae al II-⁠lea a cerut Sinodului să-⁠l proslăvească pe Ioasaf ca sfânt, ceea ce Sinodul a încuviințat. La 4 septembrie 1911 proslăvirea s-⁠a săvârșit în catedrala Sfintei Treimi din Belgorod, în fața a peste două sute de mii de oameni, mulți veniți din tot imperiul și din afara lui. Înainte de Primul Război Mondial moaștele erau foarte cinstite și erau scoase pentru vindecarea bolnavilor, când veneau mulțimi nădăjduind în vindecare; un martor scria: „Acum e greu de închipuit priveliștea: mii și mii de bolnavi, gârboviți, schilozi, stăpâniți de duhuri și orbi stăteau și zăceau de ambele părți ale drumului pe care urmau să fie purtate moaștele sfântului.” În catedrală s-⁠a făcut o raclă de argint. În vara lui 1914, când a venit vestea că monitoarele austro-⁠ungare au început să bombardeze Belgradul, la 29 iulie, un moșier, prințul Obolenski, a vorbit înflăcărat țăranilor despre nevoia războiului cu Austria, și ei au răspuns cu entuziasm; el a aflat mai târziu că ascultătorii înțeleseseră Belgorodul, care păstra moaștele sfântului abia proslăvit.

Pierderea și întoarcerea moaștelor

După Revoluția din Octombrie 1917, bolșevicii au scos moaștele lui din racla din catedrala din Belgorod, și vreo șaptezeci de ani nu s-⁠a știut unde se află. În 1927 catedrala Sfintei Treimi a fost dărâmată. La sfârșitul anilor 1980, moaștele au fost aflate în Muzeul de Istorie a Religiei și Ateismului al Academiei de Științe a URSS din Leningrad, iar la 16 septembrie 1991 au fost aduse cu solemnitate în noua catedrală a Schimbării la Față din Belgorod, cu slujbă la care a luat parte patriarhul Alexei al II-⁠lea. Numele lui este cinstit de credincioșii ortodocși, mai ales de cei din Ucraina. Ioasaf a lăsat o scurtă autobiografie („Călătoria în lumea aceasta a păcătosului Ioasaf, egumenul de la Mgar”), însemnări de familie, un dialog în versuri, „Lupta celor șapte virtuți cu cele șapte păcate de moarte”, o învățătură despre iubirea de Dumnezeu, câteva scrisori și epistole și o rugăciune. Eparhia din Belgorod l-⁠a recunoscut în 2012 ca strămoșul literaturii artistice a ținutului. Era unchiul scriitorului Grigori Kvitka-⁠Osnoviianenko, care i-⁠a scris biografia. Prima biserică ortodoxă închinată lui în America, la Muddy, în Illinois, a fost zidită în 1913.