Amalia

Sfânta Cuvioasă Amalia (în flamandă Amalberga) a trăit în secolul al VII-⁠lea în Belgia, în provincia Brabant, a cărei capitală este azi Bruxelles, pe vremea când occidentul era încă de credință ortodoxă. Era sora (după alții, nepoata) Sfântului Pepin, duce de Brabant, conte de Landen și mare demnitar al regilor franci din dinastia carolingiană. S-⁠a căsătorit cu contele Witger și a fost mama Sfântului Emebert, episcop de Cambrai, a Cuvioasei Gudula, a Cuvioasei mucenițe Reinelda și a Cuvioasei Faraïlda.

După o viață virtuoasă în lume, în care s-⁠a deosebit prin fapte de iubire și de milostenie, la o vârstă înaintată a intrat în monahism la Mănăstirea Maubeuge, de rânduială benedictină. Acolo a adormit întru Domnul cu cuviință, în anul 690. Un tropar o numește frumusețe a monahiilor și luptătoare a nevoinței, care a disprețuit slava oamenilor și l-⁠a urmat pe Hristos, mirele ei.

Fiind sfântă din vremea Bisericii nedespărțite, este pomenită la 10 iulie în calendarul Bisericii Greciei (stil nou).