Ambrozie de la Optina

Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina, în lume Alexandr Mihailovici Grenkov, a fost stareț și ieroshimonah la mănăstirea Optina, născut în 1812 și adormit în 1891. A fost canonizat de Biserica Rusă la 6 iunie 1988, la Sinodul local. A slujit ca povățuitor duhovnicesc al nenumărați oameni, între ei scriitori ca Dostoievski și Tolstoi, iar Dostoievski a avut în minte chipul lui pentru starețul Zosima din „Frații Karamazov”. Este pomenit la 10 octombrie, ziua adormirii, și la 27 iunie, la aflarea moaștelor, și în Soborul stareților de la Optina.

S-⁠a născut la 5 decembrie 1812, în satul Bolșaia Lipovița, în gubernia Tambov, în casa bunicului său, preot, ca fiu al paracliserului Mihail Feodorovici și al Marfei Nicolaevna Grenkova. A fost al șaselea din opt copii. La doisprezece ani a intrat la școala duhovnicească din Tambov, apoi la seminar. În 1835, cu puțin înainte de absolvire, s-⁠a îmbolnăvit greu și a făgăduit să se facă monah, dacă își va recăpăta sănătatea. S-⁠a vindecat, dar a amânat hotărârea și a fost învățător într-⁠o casă de moșier și apoi la școala duhovnicească din Lipeț. În vacanța de vară a cunoscut un bătrân cunoscut, Ilarion din Troekurovo, care l-⁠a sfătuit: „Du-⁠te la Optina și vei căpăta experiență. Ai putea merge și la Sarov, dar acolo nu mai sunt stareți cu experiență”. Ilarion a adăugat: „Acolo e nevoie de tine”. După sfat, în octombrie 1839, a intrat la mănăstirea Optina din gubernia Kaluga, care era pe atunci în plină înflorire duhovnicească. Primul său povățuitor a fost starețul Leonid, apoi starețul Macarie, cu care a trăit în aceeași chilie. A fost tuns monah în 1842, cu numele Ambrozie în cinstea Sfântului Ambrozie al Milanului, iar după alți trei ani a fost hirotonit ieromonah. Pe drumul spre Kaluga pentru hirotonie, a răcit, și de atunci sănătatea lui a rămas atât de slabă că abia mai putea sluji. Din pricina bolii a trăit câțiva ani în semi-⁠retragere, ceea ce l-⁠a ajutat să se deprindă cu Rugăciunea lui Iisus și cu liniștea sufletului înaintea lui Dumnezeu. A ajutat pe Macarie la traducerea Sfinților Părinți, în special a „Scării” Sfântului Ioan Scărarul. Era vesel și sociabil, ceea ce nu se potrivea cu aspra lui disciplină duhovnicească.

După moartea lui Macarie, în 1860, a fost singurul stareț principal de la Optina, timp de treizeci de ani. Mii de oameni l-⁠au vizitat, iar dragostea lui pentru fiecare era atât de puternică că îi primea până și când trebuia să stea culcat de oboseală. Se spune că avea darul vederii în sufletele oamenilor, al vindecării și al înțelepciunii, pe care căuta să le ascundă. Din smerenie, el însuși cerea sfat, mai întâi episcopului Grigorie, apoi unui bătrân ascuns, căruia îi scria în taină. În 1884 a întemeiat mănăstirea de maici de la Șamordino, aproape de Optina, care a primit femei sărace, bolnave sau chiar oarbe. După adormirea primei starețe, maica Sofia, a mers acolo în iunie 1890 să pună treburile în ordine și nu s-⁠a mai putut întoarce la Optina din pricina bolii. A adormit la Șamordino la 10 octombrie 1891 și a fost îngropat în pustia Optina, iar îndată după adormire au început minuni. Pe piatra lui de mormânt sunt cuvintele Apostolului Pavel: „Celor slabi m-⁠am făcut slab, ca pe cei slabi să-⁠i dobândesc; tuturor toate m-⁠am făcut, ca în orice chip pe unii să-⁠i mântuiesc”. Moaștele lui au fost așezate în biserica Intrării Maicii Domnului în Biserică a mănăstirii, iar în 1998 au fost mutate în biserica icoanei Maicii Domnului de Vladimir.