Metodie de la Pocaev

Cuviosul Metodie de la Pocaev (mort în 1228) este, după tradiție, un monah grec de la Athos și întâiul egumen al mănăstirii din Pocaev, în Volânia. Despre el nu s-⁠a păstrat nicio mărturie scrisă sigură, în afară de cinstirea poporului și de o lucrare polonă în manuscris. Cinstirea lui se leagă de ziua soborului sfinților din Volânia, 23 octombrie, iar calendarul mai are și data de 10 octombrie; ziua morții, 3 iunie, o spun izvoarele sârbe și rusești.

Predania

Potrivit tradiției, Metodie venea din Grecia și s-⁠a nevoit ca monah pe Muntele Athos. Un izvor ucrainean îl dă născut în 1091, poate în Bizanț, și mort în 1228 la vârsta de 137 de ani; izvoarele rusă și sârbă dau numai moartea în 1228. În 1213 trecea pe lângă împrejurimile Pocaevului. În acea vreme a întâlnit un moșier, Turkul. După lucrarea păstrată în arhiva Lavrei din Pocaev, „Monastîr Skit”, scrisă în poloneză în 1732 și nepublicată (despre al cărei cuprins se știu puține lucruri), Turkul era un om cucernic, care iubea mult muntele Pocaev și văzuse acolo în vis chipul Maicii Domnului; poate că era un monah chelliot.

Metodie, bătrân adânc, a aflat de la Turkul vedeniile lui și a priceput că însăși Maica Domnului își alesese acel loc în Volânia, pentru o mănăstire. Ca amintire pe muntele Pocaev a ales un tei înalt, i-⁠a curățat trunchiul de coajă, l-⁠a netezit și a zugrăvit pe el chipul Maicii Domnului așa cum se arătase în vis lui Turkul. Entuziasmat, Turkul a hotărât să dea muntele Maicii Domnului. Metodie s-⁠a întors la Athos și Turkul l-⁠a urmat acolo și a stat mult, iar la urmă l-⁠a convins pe monahul Metodie să se întoarcă la Pocaev și să ridice o mănăstire pentru luminarea duhovnicească a întregii Volânii.

În 1219 s-⁠au întors amândoi de la Athos și au început să zidească. Au chemat doisprezece meșteri (ca la Lavra Peșterilor din Kiev), iar mănăstirea a fost gata în 1220 și sfințită întru cinstea Schimbării la Față. Primii locuitori ai mănăstirii nou ridicate au fost aceiași doisprezece meșteri, în frunte cu egumenul Metodie. Alți monahi din răsărit s-⁠au strâns în jurul lor, iar lângă mănăstire s-⁠au făcut chilii separate pentru noii monahi sihaștri. Era o mănăstire de sihaștri, în care monahii nu trăiau laolaltă, ci fiecare ducea viața lui, cum putea. Între sihaștri s-⁠au numărat cei doisprezece meșteri și alții câțiva, iar sub conducerea lui Metodie erau douăzeci și cinci de monahi sihaștri.

Egumenul

Metodie a iubit mult mănăstirea din Pocaev. Era monah bine învățat, a scris tâlcuiri la Evanghelie, adică un așa-⁠numit „Evangheliar de învățătură”, a deschis o școală la mănăstire și a adunat multe cărți de mână. A fost cinstit și iubit de tovarășii lui de nevoință și a fost un învățător înțelept pentru ei. Izvorul rus, spre deosebire de cel ucrainean, îl numește egumen, iar cel ucrainean arhimandrit. Cu doi ani înainte de moarte s-⁠a îmbolnăvit greu și de atunci a ieșit rar din paraclisul de lângă poarta mănăstirii, unde îi plăcea să se retragă la rugăciune.

A murit la 3 iunie 1228. În a treia zi după moarte, frații l-⁠au îngropat și au pus pe mormânt o piatră cu inscripția: „Aici zace ziditorul și păzitorul acestui loc sfânt”. Izvorul ucrainean redă același text cu cuvântul „înnoitor”, în loc de „ziditor”. Nu se știe cine era; poate era ucrainean, plecat de timpuriu la Athos, acolo călugărit și mai apoi preot, probabil la mănăstirea Rusikon, care avea legături mari și statornice cu patria lui. Mai târziu mănăstirea din Pocaev a decăzut, în vremuri grele și tulburi, dar a trăit multă vreme ca mănăstire de sihaștri până spre sfârșitul secolului al XVI-⁠lea, când a fost refăcută pe alte temelii, ca mănăstire de obște.