Inochentie de Penza

Sfântul Inochentie (în lume Ilarion Dimitrievici Smirnov) s-⁠a născut la 30 mai 1784 în satul Pavlovo, lângă Moscova, și a adormit la Penza la 10 octombrie 1819. A fost episcop de Penza și Saratov, rector al seminarului din Sankt-⁠Petersburg și învățat profesor de istorie bisericească. A fost canonizat în august 2000, la Sinodul Arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, în rândul ierarhilor, pentru cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 10 octombrie după calendarul vechi.

Copilăria și studiile

A fost fiul paracliserului Dimitrie Egorov, de la biserica Învierii din Pavlovo (azi Pavlovski Posad). Încă din copilărie se deosebea printr-⁠o fire blândă, încât, când a intrat la seminarul din Perervino, de la Moscova, a fost poreclit Smirnov, adică „blând”, pentru blândețe și purtare fără prihană. Terminând seminarul ca cel mai bun elev, Ilarion a fost mutat la seminarul Lavrei Sfintei Treimi, unde și-⁠a continuat studiile în clasele de istorie, filosofie, teologie și limbi străine.

În 1805, înainte de a absolvi seminarul, a fost numit învățător în clasa primară de gramatică. Apoi i s-⁠a încredințat să predea poezia, fiind totodată catehet. Din 1809 a predat filosofia și a fost prefect al seminarului.

Monahul și profesorul

La 13 octombrie 1809, în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, mitropolitul Platon l-⁠a tuns în monahism cu numele Inochentie. A doua zi a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah. La 6 august 1810 a fost numit egumen al mănăstirii Sfântul Nicolae din Ugreșa, iar la 14 octombrie a fost mutat la mănăstirea Znamenski din Moscova. La 22 ianuarie 1812 i s-⁠a propus un loc de profesor de teologie la Academia Teologică din Sankt-⁠Petersburg, iar la 30 august a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În septembrie 1813 a fost numit rector al seminarului teologic din Sankt-⁠Petersburg, profesor de teologie și membru al comitetului de cenzură duhovnicească, rămânând și profesor de istorie bisericească la Academie.

Ca profesor de istorie bisericească s-⁠a remarcat: nu a mers pe cărări bătute, ci, pe cât a putut, a verificat datele istorice în izvoare. Din munca lui neobosită a rezultat Schița istoriei bisericești de la vremurile biblice până în secolul XVIII, publicată în 1817, care a slujit o jumătate de veac ca manual în școlile bisericești. Au avut importanță și lucrările lui Teologia lucrătoare și practică, Încercare de tălmăcire a primilor doi psalmi și Tălmăcirea Simbolului credinței. În 1814 i s-⁠a dat titlul de doctor în teologie. În 1813 până în 1816 a fost egumen la Pustia Serghiev, apoi la mănăstirea Iuriev. Din 7 aprilie 1817 a fost membru al Direcției principale a școlilor populare și membru al Academiei Ruse.

Episcopul

A fost un potrivnic activ al misticismului, la modă atunci, și când, ca cenzor duhovnicesc, a încuviințat tipărirea cărții lui Evstafie Stanevici Plângere la mormântul unui prunc, a fost numit, sub chipul unei înaintări, fără alegerea Sinodului, episcop la Orenburg, ceea ce era în fapt o surghiunire. La cererea Sfântului Sinod, din pricina sănătății slabe, numirea a fost schimbată la Penza. La 2 martie 1819 a fost hirotonit episcop de Penza și Saratov în catedrala Kazan din Sankt-⁠Petersburg. La 21 iunie 1819 a ajuns la Penza. În august a mers la Saratov și s-⁠a îmbolnăvit grav. La 10 octombrie a cerut să i se săvârșească Taina Sfântului Maslu și, după aceea, a adormit. A fost înmormântat la 13 octombrie 1819 în catedrala Mântuitorului din Penza (aruncată în aer în 1934, refăcută din 2011).

Moaștele și scrierile

Din 2000 până în 2021 moaștele lui au stat în catedrala Adormirii din Penza, iar din 17 octombrie 2021 se află în catedrala Mântuitorului, refăcută. A primit ordinele Sfântul Vladimir clasa a II-⁠a și Sfânta Ana clasa a II-⁠a. Scrierile lui, Cuvinte și scrisori, au fost publicate în două părți, în 1821 și 1845. Manualul lui Istoria Bisericii (1807) a fost mult timp folosit în seminarii.