Cerboniu de Populonia

Sfântul Cerboniu a fost episcop al Populoniei, în Toscana, pe vremea năvălirilor barbare. A adormit în Domnul la 10 octombrie 575. Papa Grigorie cel Mare îl laudă în Dialogurile sale. Viața lui ne-⁠a rămas mai ales prin tradiție și prin povestiri minunate.

Începuturile

După una dintre tradiții, Cerboniu era african, fiul unor părinți creștini. A fost hirotonit preot de Regul, nu cel din legenda scoțiană. Când vandalii ariani i-⁠au prigonit pe creștinii din Africa de Nord și comunitatea s-⁠a risipit, Cerboniu a fugit în Italia împreună cu Regul, cu Felix și cu câțiva preoți. După o furtună pe mare, au ajuns în Toscana și au trăit ca pustnici. În vremea războiului dintre bizantini și goți, Regul a fost închis și decapitat de goți, acuzat că i-⁠ar fi ajutat pe bizantini.

După moartea episcopului Florențiu al Populoniei, cetățenii și clericii au cerut ca Cerboniu să le fie episcop. O altă tradiție îl face episcop al Massei Marittima, în jurul anului 544, iar cinstirea lui de acolo a început după ce Massa a devenit scaun episcopal.

Chemarea la Roma

Oamenii s-⁠au supărat curând pe el, pentru că Cerboniu se scula în fiecare duminică în zori și slujea Liturghia, în loc să o facă la ora obișnuită. Ei s-⁠au plâns papei Vigiliu, iar acesta, mâniat, a trimis soli la Piombino să-⁠l aducă pe episcop la Roma. I-⁠au găsit mâncând de dimineață și l-⁠au învinuit de erezie, crezând că mâncase înainte de Liturghie, deși el o săvârșise deja.

Pe drum, spune tradiția, a vindecat trei oameni cuprinși de friguri și a domolit niște gâște sălbatice, făcând peste ele semnul crucii, de aceea este înfățișat cu gâște. Ele l-⁠au însoțit până la Sfântul Petru și au zburat după ce sfântul le-⁠a binecuvântat din nou. La Roma, a doua zi în zori, Cerboniu a intrat în camera papei, l-⁠a trezit și l-⁠a întrebat dacă nu aude îngerii cântând. Vigiliu a spus că nu aude nimic. Cerboniu s-⁠a dus să slujească, iar papa i-⁠a dat voie să slujească la orice oră a dimineții ar vrea și l-⁠a trimis înapoi la Piombino.

Întâlnirea cu Totila

Pentru că ascunsese soldați romani, Totila, regele ostrogoților, în vremea năvălirii sale în Toscana, a poruncit să fie sfâșiat de un urs sălbatic, pe Câmpul Mierlei. Ursul însă, ajuns în fața episcopului, a rămas împietrit, ridicat pe picioarele din spate cu gura deschisă, apoi s-⁠a lăsat încet, și-⁠a închis gura și a început să-⁠i lingă picioarele cu o blândețe neașteptată. Totila l-⁠a eliberat. După goții lui Totila au venit longobarzii, care l-⁠au izgonit, iar sfântul s-⁠a adăpostit pe insula Elba.

Moartea și cinstirea

Bătrân și aproape de moarte, a cerut să fie îngropat la Populonia, aflată încă în mâinile longobarzilor, sfătuindu-⁠și ucenicii să se întoarcă pe mare îndată după înmormântare. După spusele tradiției, au traversat strâmtoarea Piombino fără să fie văzuți de dușmani, ascunși în chip minunat de nori și ceață. La Poggio, pe Elba, se păstrează povestea unui vânt puternic de sud-⁠vest care a făcut drumul corabiei ușor.

Moaștele sale se păstrează în catedrala din Massa Marittima, în Toscana. Pomenirea lui este la 10 octombrie.