Amfilohie Skvorțov

Sfântul Sfințit Mucenic Amfilohie Skvorțov (în lume Alexandr Iakovlevici Skvorțov, 1885-1937) a fost episcop de Melekes, vicar al eparhiei Samara, și mai înainte episcop de Krasnoiarsk și Eniseisk. Învățat misionar printre kalmâci și cunoscător al limbilor kalmâcă, mongolă și tibetană, a fost un potrivnic al reînnoitorilor, a dus viață de pustnic și de părinte duhovnicesc al unei mici obști de maici în Hakasia, și a fost ținut ani în lagărele Siblag. A fost împușcat la 1 octombrie 1937. Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților în 2000. Este pomenit la 18 septembrie.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut în satul Russkie Norvași, ținutul Civilsk, gubernia Kazan, în familia psaltului Iakov Vasilievici Skvorțov, care a avut unsprezece copii, trei fii și opt fiice. Alexandr a fost cel mai mic. A absolvit școala teologică din Ceboksar, seminarul din Kazan (1906) și Academia Teologică din Kazan (1910), cu titlul de candidat în teologie. Lucrarea lui, despre traducerile religioase și morale în limba kalmâcă ca mijloc de înrâurire misionară, a primit premiul mitropolitului Iosif. A învățat desăvârșit limba kalmâcă, precum și literatura, în mare parte manuscrisă, despre traducerile textelor sfinte și de slujbă în această limbă. În 1910-1911 a ascultat cursuri la Facultatea Orientală a Universității din Sankt-⁠Petersburg, ca să învețe limba mongolă până la înțelegerea liberă a manuscriselor sfinte ale lamaismului. În 1911-1912 a fost bursier profesoral al academiei.

Misionar și profesor

La 22 martie 1907, în anul întâi la academie, a fost tuns în mantie cu numele Amfilohie. În 1908 a fost ridicat ierodiacon. În 1909 a fost trimis în stepa kalmâcă din Astrahan să învețe limba kalmâcă și să lucreze în misiunea ortodoxă printre kalmâci. A luat parte activă la congresele misionare unde se discutau traducerile Sfintei Scripturi și ale textelor de slujbă în kalmâcă. Din 1910 a fost ieromonah. Din 1911 a fost docent la Academia din Kazan, la catedra de limbă mongolă, istorie și combatere a lamaismului. În 1912-1914 s-⁠a aflat în Mongolia, unde fusese trimis să studieze limba tibetană și literatura tibetană privitoare la lamaism. La întoarcere a continuat să predea și a fost ajutor al directorului muzeului istorico-⁠etnografic din Kazan, căruia i-⁠a dăruit o colecție de peste o sută de obiecte de cult budist și lamaist. A adus la Ortodoxie trei chinezi. Era cunoscut ca predicator și misionar înzestrat.

În Siberia

În 1918-1919 a trăit la mănăstirea de călugări Adormirea, nu departe de Krasnoiarsk. În 1919-1921 a trăit într-⁠un schit întemeiat de el cu cinci monahi pe lacul Tiberkul, în ținutul Minusinsk. În 1921 a fost trimis să slujească la biserica din satul Belîi Iar. În septembrie 1922, episcopul Zosima (Sidorovski) al Eniseiului și Krasnoiarskului a trecut la reînnoitori și a condus eparhia ca arhiereu reînnoitor. Îl cunoștea bine pe ieromonahul Amfilohie de pe când era episcop de Irkutsk și, chemându-⁠l la Krasnoiarsk, i-⁠a propus să se alăture reînnoitorilor. Amfilohie, care studiase mișcarea reînnoitoare încă dinaintea revoluției și o privise cu neîncredere, a refuzat, iar Zosima l-⁠a scos din conducerea parohiei. Fiindcă nu mai era în eparhie o putere legitimă, Patriarhul Tihon fiind arestat la Moscova, în noiembrie 1922 a plecat la mănăstirea de maici din satul Matur, unde a stat vreo jumătate de an. Acolo a cunoscut-⁠o pe monahia Varvara (Țivileva), care i-⁠a devenit fiică duhovnicească și l-⁠a însoțit apoi în toate mutările, atât liber, cât și în lanțuri. În 1923 a fost arestat de OGPU, dar curând eliberat din lipsă de probe. Din iunie 1924 a fost paroh al bisericii de cimitir din Minusinsk, a luptat împotriva reînnoitorilor și a fost iarăși arestat pe scurt.

Episcop

La 8 martie 1925 a fost hirotonit la Moscova episcop de Krasnoiarsk și Eniseisk. Hirotonia au săvârșit-⁠o Patriarhul Tihon, împreună cu mitropolitul Petru (Poleanski) și arhiepiscopii Gurie (Stepanov) și Procopie (Titov). La 13 iulie 1926 a fost arestat pentru că a continuat lupta împotriva reînnoirii. A stat în închisoarea din Krasnoiarsk, apoi a fost condamnat la trei ani în Lagărul Solovki. În aprilie 1928 a fost eliberat. I s-⁠a spus să se prezinte la Lubianka, unde a aflat că nu poate intra în Krasnoiarsk. În 1928, locțiitorul Locului Patriarhal, mitropolitul Serghie, l-⁠a numit episcop de Don și Novocerkassk, dar OGPU din regiune i-⁠a refuzat intrarea. Atunci a fost numit episcop de Melekes, vicar al eparhiei Samara. La o întâlnire personală cu mitropolitul Serghie (Strigorodski), i-⁠a propus ca autoritățile să fie pomenite după formula: „Ne rugăm încă pentru țara noastră și pentru stăpânitorii ei, ca Domnul să-⁠i întoarcă la cunoașterea adevărată a sfintei credințe și să-⁠i întoarcă pe calea pocăinței”. Poziția aceasta nu era acceptabilă nici pentru bolșevici, nici pentru mitropolitul Serghie, și episcopul Amfilohie a fost lăsat la odihnă.

Mănăstirea ilegală din Hakasia

În iulie 1928 a sosit în satul Anciul, din raionul Tașticip, Hakasia, unde trăiau maicile micii mănăstiri Matur, închisă în 1926. A condus mica mănăstire alcătuită în sat, a slujit în biserica din casă și a purtat cu maicile convorbiri religioase și despre starea de azi a Bisericii. În aprilie 1931 a fost arestat cu un preot și cu maici și închis în închisoarea coloniei de muncă Minusinsk. A fost învinuit de înființarea unei mănăstiri ilegale și de faptul că țăranii din partea locului, sub înrâurirea agitației religioase, au refuzat să intre în colhozuri și să împlinească sarcinile de tăiat lemn și de cosit fân. La interogatoriu a spus că nu se recunoaște vinovat de acuzare, că nu a făcut agitație, dar nu tăgăduiește că își arată neînțelegerea față de puterea sovietică.

Siblag și moartea

La 16 noiembrie 1931 a fost condamnat la cinci ani de lagăr (maicile au fost surghiunite cinci ani în Siberia de Est). A stat în Siblag, la Mariinsk (1931-1932), în secția Osinovsk (din 1932). La 12 decembrie 1932 a fost închis într-⁠un punct disciplinar, apoi mutat într-⁠o grupă disciplinară și a muncit în mine la extragerea cărbunelui. La 28 aprilie 1933 a fost arestat în lagăr, învinuit de activitate contrarevoluționară, de organizarea unui grup antisovietic și de intenția de a fugi din lagăr. La interogatoriu a spus că mai înainte, în interogatorii, afirmase că este potrivnic puterii sovietice și că orânduirea existentă îi este vrăjmașă, că și acum dorește căderea puterii sovietice și a rânduielii ei, găsind în aceasta posibilitatea refacerii vieții duhovnicești adevărate a poporului. Dar a arătat că înrâurirea lui asupra deținuților a fost doar duhovnicească, insuflând starea religioasă: să fie răbdători în viața personală din lagăr, să nu cârtească și să fie supuși soartei, văzând în toate voia lui Dumnezeu. Nu s-⁠a găsit nicio dovadă a unui grup antisovietic. De aceea, la 28 ianuarie 1934, Colegiul OGPU s-⁠a mulțumit să-⁠i mărească pedeapsa cu un an.

După încheierea termenului, în aprilie 1937, nu a fost eliberat. La 4 iunie s-⁠a pornit un nou dosar împotriva lui, cu motivarea că termenul pedepsei lui se încheia, urma să fie eliberat din lagăr și că, fiind liber, va face iarăși activitate contrarevoluționară, așa că deținutul Skvorțov nu trebuie eliberat. Ca și înainte, nu s-⁠a recunoscut vinovat. Ancheta a observat chiar că episcopul păstra niște scândurele de stejar, găsite la percheziție. El a spus că după eliberare voia să facă din ele cruciulițe pentru cei care ar avea nevoie, iar ancheta l-⁠a învinuit că voia să răspândească în ilegalitate cruciulițe și să facă propagandă religioasă. A respins și această învinuire. La 20 septembrie 1937, troica UNKVD pentru Ținutul Siberiei de Vest l-⁠a condamnat la moarte. A fost împușcat la 1 octombrie.

Slăvirea

În pregătirea canonizării făcute de Biserica Ruse din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista de lucru, cu o împrejurare greșită a sfârșitului: „A murit în 1946, fără să recunoască Patriarhia Moscovei”. Lista nominală a fost publicată abia la sfârșitul anilor 1990. În august 2000, Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori ruși, pentru cinstire în toată Biserica. În iulie 2015, un grup de cercetași și clerici din Krasnoiarsk și Abakan a făcut o expediție de pelerinaj și căutare pe locurile unde a trăit sfântul între 1922 și arestarea din aprilie 1931.