Richarda

Sfânta Richarda, împărăteasă carolingiană, a fost soția împăratului Carol cel Gros și întemeietoare a mănăstirii Andlau, unde a fost cea dintâi stareță. A fost cunoscută pentru evlavia ei și, după ce a fost lepădată de soț, a ajuns pildă de viață creștină și de înțelepciune. A adormit în jurul anilor 894-896. Este pomenită la 18 septembrie.

Viața

S-⁠a născut în jurul anului 840, în Alsacia, ca fiică a lui Erchanger, conte al Nordgau-⁠ului, din neamul Ahalolfingilor. S-⁠a căsătorit în 862 cu Carol cel Gros și a fost încoronată cu el la Roma, în 881, de papa Ioan al VIII-⁠lea. Căsnicia a rămas fără copii. Domnia lui Carol a fost tulburată de neînțelegeri și de năvălirea normanzilor, care jefuiau țărmul nordic al Franței și apoi orașele de pe râuri; Carol, deși avea oaste mai puternică, a plătit pentru plecarea lor. Prin 887, Carol pare să fi avut crize de nebunie. În această vreme Richarda a încercat să conducă în locul soțului ei, dar n-⁠a izbutit. Ca să-⁠l înlăture pe episcopul Liutward, care avea prea multă putere, arhicancelarul lui, sau poate ca să schimbe soția fără copii cu una care să dea moștenitori, Carol și curtenii lui au învinuit-⁠o de adulter cu Liutward și au cerut divorțul, spunând că de fapt căsnicia nu fusese întregită. După tradiție și după viața ei, a fost supusă judecății prin foc, pe care a trecut-⁠o cu bine; după fapte, comisia numită de papă a găsit că ea era fecioară.

Legenda

După moartea ei s-⁠a țesut o legendă. Aceasta spune că, deși era soție fără pată, soțul ei a învinuit-⁠o mai bine de zece ani. Ca să-⁠l încredințeze de nevinovăția ei, a primit în cele din urmă judecata prin foc: desculță și în cămașă îmbrăcată în ceară, flăcările nu s-⁠au atins de ea. Mâhnită de neîncrederea soțului, a părăsit palatul și s-⁠a rătăcit în pădure, unde i s-⁠a arătat un înger, care i-⁠a poruncit să ridice o mănăstire în locul pe care i-⁠l va arăta un urs. După o altă povestire, a aflat în pădure o ursoaică plângând după puiul ei mort, și când l-⁠a luat în brațe, puiul a înviat; amândoi au rămas credincioși sfintei toată viața. Mănăstirea fusese însă întemeiată cu șapte ani înainte de despărțirea de Carol, iar locul era de mult legat de urs. Măicuțele din Andlau au ținut multă vreme un urs viu și le dădeau hrană și drum celor care umblau cu urși. Până azi icoanele ei au adesea și un urs.

Retragerea la Andlau

Ocrotită de neamul ei, s-⁠a retras la mănăstirea Andlau, pe care o întemeiase în 880 pe pământul strămoșilor ei, unde era stareță nepoata ei Rotrod. Înainte fusese stareță laică a unor așezăminte din Säckingen și Zürich. A adormit la Andlau, la 18 septembrie, și a fost îngropată acolo.

Cinstirea

A fost trecută între sfinți în 1049, iar moaștele ei au fost mutate în noiembrie 1049 de papa Leon al IX-⁠lea într-⁠un mormânt mai arătos, în biserica mănăstirii reclădite. Mormântul de azi este din 1350. Este ocrotitoare a orașului Andlau și apărătoare de incendii. În icoane este înfățișată ca împărăteasă și monahă, cu semnele judecății prin foc, cu ursul și cu fierul de plug de la legenda întemeierii.